Perspective: Ziarist sau blogger?

În urmă cu puţin timp am participat la dezbaterea „Ziarist versus blogger” în cadrul Nocturnei Bibliotecilor. Ideea dezbaterii i-a venit Marianei Gavrilă, şef serviciu cu delegaţie al „Colecţiilor speciale şi de patrimoniu. Depozit legal local”, după ce văzuse o postare de-a mea de pe facebook, în care spuneam: „«Am încercat să aflu de pe net ce-i cu ea, însă n-am reuşit. Ca să nu mă supăr, Google mi-a dat în schimb un link cu bancuri...», spune un blogger despre o casă ce i-a atras atenţia, la intersecţia străzii Armeneşti cu strada Rafael Sanzio, apoi bate câmpii despre bancuri. În loc să cerceteze şi să se dumirească ce e cu această casă, bloggerul continuă prin a-şi descrie sentimentele: «e cam frig», «este cumplit de trist», «furia mea» etc. Vreo 3.000 de semne pentru vorbe, din care n-am aflat nimic. Cam toţi bloggerii fac la fel, caută pe google. Dar, ca să fie pe google o informaţie, cineva chiar trebuie să o fi căutat în viaţa reală. Să fi avut curiozitate şi dorinţă de a afla. De asta iubesc jurnaliştii şi mă plictisesc cumplit bloggerii.” Mulţi dintre cei care au citit postarea mi-au dat dreptate.

Cred totuşi că, înainte de a povesti cum a fost la dezbatere, trebuie să spun că e nevoie de un pic de nuanţare. Există bloguri interesante, care oferă informaţie de primă mână, şi aici aş da exemplul blogurile jurnaliştilor de la Agence France Presse. Există bloguri ce au ca temă lecturile, bloguri de gastronomie şi pe diverse alte teme, iar acestea împărtăşesc mai degrabă informaţie. Claudia Şerbănuţă, directorul Bibliotecii Naţionale, a povestit că a întreţinut un blog ce avea drept tematică bibliotecile: „Era un blog profesional, avea o vechime mare, de vreo opt ani. A fost unul dintre primele bloguri în limba română. Nu a crescut mult, pentru că se adresa unei nişe destul de restrânse de cititori”.

Mariana Gavrilă crede că „blogul este un fel de jurnal în care îţi scrii impresiile. Nu faci cercetare, îţi expui ideile”. Dan Tudoroiu, care lucrează în comunicare şi scrie pe https://aluiann.wordpress.com/, crede că „un blog este un instrument la îndemâna oricui” şi că blogurile specializate sau cele realizate de pasionaţi „pot livra informaţie aprofundată şi credibilă, peste cea din mediile off şi online. Este drept că, atunci când vorbim de informaţie de nivel academic, de cele mai multe ori, postările suferă de precaritate”.

Dan Tudoroiu a remarcat şi faptul că bloggerul are dezavantaje faţă de jurnalist atunci când ­constată că site-uri de media (tv, online, ziare) preiau informaţia fără să citeze sursa. „Pe zona de blog nu te apără o instituţie. Trebuie să o faci singur, sau să apelezi la un jurist şi să-i dai în judecată pe cei care te-au copiat.” Claudia ­Şerbănuţă a amintit că, în Statele Unite, unde au apărut prima oară blogurile, a apărut imediat şi obiceiul de a cita blogul. „Noi nici măcar în ­tezele de licenţă şi de doctorat nu cităm”, a ­observat Dan Tudoroiu.

Eu aş spune că bloggerul mai are un dezavantaj major faţă de un jurnalist care lucrează la o instituţie de presă cunoscută: pentru ­blogger, accesul la informaţie, fie că e vorba de instituţii de stat, sau de firme private, este mai dificil (Nu spun imposibil, pentru că pentru zona de instituţii de stat există Legea 544 pe 2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public. Nu ştiu însă câţi bloggeri ştiu de această lege, câţi au timp să investigheze şi să aştepte răspunsuri.)

Nu sunt împotriva blogurilor, cred că oricine are dreptul să-şi expună opiniile şi gândurile pe internet. Problema este că cititorul neavizat nu are criterii pentru a discerne ce informaţie e importantă şi cine dă informaţie pertinentă. Ziarul garanta, într-o măsură mult mai mare, că informaţia pe care o furnizează este corectă şi verificată. Acum, pe cine mai poţi să crezi? Cum ajungi la sursa cea mai corectă, în marea de informaţii de pe internet? Cred că tot recurgând la paginile electronice ale ziarelor. În plus, blogurile predispun la o proliferare de opinie în detrimentul informaţiei. Să produci opinie e mai ieftin, nu trebuie să consumi timp pentru investigaţie, deplasare eventuală pentru a întâlni surse, aşa cum trebuie să o faci pentru a obţine informaţie. Şi mă întreb: de ce ar prefera un om inteligent să primească gânduri mestecate de alţii, în loc să îşi formeze propriile opinii, după ce a primit informaţie?