Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Poezia Vechiului Testament: „El printre crini îşi paşte mieii”

Poezia Vechiului Testament: „El printre crini îşi paşte mieii”

Un articol de: Ziarul Lumina - 13 Sep, 2015

Eu sunt narcisul din câmpie, sunt crinul de prin vâlcele. Cum este crinul între spini, aşa este draga mea între fete. Cum este mărul între copaci, aşa este dragul meu printre flăcăi. Să stau la umbra mărului îmi place, dulce este rodul lui în gura mea! El m-a dus în casa de ospăţ şi sus drept steag era iubirea. Întăriţi-mă cu vin, cu mere răcoriţi-mă, că sunt bolnavă de iubire. Stânga sa este sub cap la mine şi cu dreapta lui mă cuprinde. Vă jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din câmp, nu treziţi pe draga mea; până nu-i va fi ei voia!

Auzi glasul celui drag! Iată-l vine, săltând peste coline, trecând din munte-n munte. Ca o gazelă e iubitul meu sau e ca un pui de cerb; iată-l la noi pe prispă, iată-l priveşte pe fereastră, printre gratii iată-l se uită. Şi începe să-mi vorbească: Scoală, draga mea, şi vino!

Iarna a trecut, ploaia a încetat. Flori pe câmp  s-au arătat şi a sosit vremea cântării, în ţarină glas de turturea se aude. Smochinii îşi dezvelesc mugurii şi florile de vie văzduhul parfumează. Scoală, draga mea, şi vino! Porumbiţa mea, ce-n crăpături de stâncă, la loc prăpăstios te-ascunzi, arată-ţi faţa ta! Lasă-mă să-ţi aud glasul! Că glasul tău e dulce şi faţa ta plăcută.

Prindeţi vulpile, prindeţi puii lor, ele ne strică viile, că via noastră e acum în floare. Iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui. El printre crini îşi paşte mieii. Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, vino, dragul meu, săltând ca o căprioară, ca un pui de cerb, peste munţii ce ne despart.

(Cântatea cântărilor, capitolul 2)