Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică POEZIE: Cezar Haiura

POEZIE: Cezar Haiura

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 25 Ianuarie 2023

SCRISOARE DIN MARIUPOL

îngerul nopții mi-a zâmbit 
din afara coliviei
un dans macabru cu măselele proiectate pe ziduri 
luminile sunt scurte și departe
aici e frigul, groaza
şi molozul din cerul gurii

mi-e frică, mamă, n-am apucat
să-ţi spun ce cald și bine
era la tine lângă inimă
doar uneori neînțeleși tsunami
îmi zguduiau plăpânda pleoapă
și sânii-ți tresăltau 
prin ploi galactice

e întuneric și târziu 
as învăța într-o secundă
cuvintele din mii de dicționare 
să-ți pot povesti
toate  oceanele de iubire
pe care nu vom mai putea naviga 
în primăvara asta
și-n toate primăverile cu care
joacă ping-pong demonii 

strânge-mă-n brațe 
îngerul nopții-și caută prada, 
învață-mă să plec
învață-mă să uit 
că vor rămâne în vitrine
păpuși, hăinuțe și căluți de lemn
înțepeniți de neumblare
la marginea râului pe care
bărcuțe de hârtie 
vor pluti însingurate 

ora neghioabă ne-a ales
pe mine, pe tine și îngerul nopții 
învață-mă mersul și dansul
și zborul și râsul 
mai înainte ca sărutul gheții 
să ne arunce pe vecie
în pustiul uitării


ULTIMUL ASALT

privesc armura ruginită
lepădată într-un ungher
de conștiință departe 
de migrația scăpărătoare
a gândurilor de pierzanie 
voluptatea războiului 
se insinuează șerpește 
pe aleile amorțite 
ale sufletului 
uscat de-atâta pribegie
genunchii ruginiți de
nelucrare icnesc într-un refren
pe care doar un proroc pribeag
prin adâncimile viitorului
l-ar descifra cu acuratețe 
microscopică

armura mea pe care
tronează vârfuri de săgeți 
frânte de mijloc și cele multe
cârpite cavități ale unor
răni demult uitate și flori
uscate de pe câmpiile 
din care au răsărit poverile
victoriilor de care nimeni
dar absolut nimeni nu avea nevoie 
la vremea când carnea strălucea 
și vinul se-nfiora pe paralele
magistrale de cristal au fost
izvor de adăpat în care
setea unui „eu” nemărginit 
și-a scufundat înălțimile

cu greu tresare pleoapa
în pâlpâiri subliminale
și tremură toiagul din
veșteda îmbrățișare a palmei
când pașii scormonesc ispite
născute în praful din marginea disperării 
în care haite nesătule
de patimi desperecheate își urlă
nevoia de hrană și iată
pornesc alături de războinici 
din răsărit un nou asalt 
al câtelea? 
din epopeea fără de sfârșit 
a nevăzutului război

VÂRSTA DE SCRUM

păsărilor le-au căzut aripile 
au amuțit și au adormit cu fața 
în țărână spre răsărit 
și-au predat pe veci
linia zborului frântă
în bătălia pașilor pierduți 
atunci s-a pecetluit
că  aripatele vor zbura
doar târâș din lipsă 
de spațiu aerian

râsul are pojghița
casantă a unui bibelou
din vitrina cu îngeri
pe care diminețile ochilor
le mângâie în drum
spre o nedreaptă veșnicie
căluți de plastic 
galopează prin livezi de scrum
biciuiți frenetic de ecoul bătăliei 
cu zorii azurii ai tihnei
rătăciți pe autostrăzile 
coșmarului 

înghesuiți cu teamă 
în abatoare de gingășie 
ultimii urmași ai normalității 
își devorează cojile de pâine 
cu șubrezi dinți de lapte
ca puii de cocor aterizați 
în mlaștini de neputință 

lăsați copiii
fără de vină 
să vină