POEZIE: Cornelius Drăgan

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică

Data: 20 Mai 2018

Poetul Cornelius Drăgan s-a născut la Vaslui, la 1 septembrie 1981. A urmat cursurile Liceului Teoretic „Mihail Kogalniceanu" din Vaslui, iar apoi ale Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Al. I. Cuza" Iași și ale Facultății de Psihologie ale aceleiași universități. Are două masterate: unul în Studii Europene, altul în Managementul Resurselor Umane. Lucrează în cadrul Asistenței Sociale și Protecției Copilului, Vaslui. Versuri publicate în diverse reviste: „Convorbiri literare", „Vatra", „Tribuna", „Scriptor", „Hyperion", „Revista Noua", „Baaadul literar", „Sintagme literare", „Urmuz", „New York Magazin Cultural".

Premii obținute: Premiul Special la Festivalul Național „Virgil Carianopol", 2016; Premiile Editurii Junimea și al revistei „Vatra", respectiv revistei „Scriptor" la Concursul Naţional „Porni Luceafărul", 2016; Premiul al II-lea la Concursul Avangarda XXII, 2016; Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Iași, pentru volumul de poezie „Mușcătura fluturelui japonez", 2017 etc.

Debut editorial: „Mușcătura fluturelui japonez" (poezie), Editura Junimea, Iași, 2016.

***
eu vă iubesc mult
deși nu am pâine deloc
în casa în care locuiesc suflete
doarme omul negru

și nu am pâine deloc
și stau să nasc cuvinte

în formă umană

***
cui m-ai fi dat mamă dacă tu nu erai
și cui aș fi zis eu mamă-n tăcere?

***
pe masa unde-mi beau cu
sete cafeaua gândacii de bucătărie par
surprinși de lumina aspră

reacționez ciudat

riduri în mâini
încerc să descopăr numerele
prime

dimineața devreme voi
suna tâmplarul

masa mea e plină
de așchii

***
atât de singur încât singurătatea
se încovoaie
și nu
renaște
fără timp
doar linie imperturbabil de
lungă

***
la un capăt dezlegat de el însuși -
valuri, Mallarmé, thunder
nimic din ceea ce este
şi totuși se strigă
magia unei femei
florile nu sunt pentru noi
nu le atingeți
deasupra capului se rotește planeta
giroscopul lopata (și) nisipul
de pe Marte
cam singur - îmi zic -
linia vieții unică
deraiază gravitația

***
lasă-mă să îţi arăt milă
așa știu eu să mă spovedesc
mă gândesc la trecerea timpului
devin tot mai rece și dens
străin într-o lume comună
în care steagurile devin pătate
cu sânge și nerv

***
voi trăi lung
lung
să ascult
suferința mutilându-mi
coloana cu o disecție
nesfârșită și aspră,
asemenea unei rugăciuni în
tăcere
înainte ca propria mamă
să-și dea duhul
în neclaritatea planurilor lumii.

***
niciodată să nu venerezi
așteptări să nu ai
fiule rău ca mine
să nu fii
calea va fi întotdeauna
aceeași
doar felul în care calci
diferă

***
devin Secu
freamăt de oameni
în lichidele cu gust
amărui celule tinere
dau drumul unor
philosophical stories
noaptea e un sfetnic
bun
doar gardianul necarismatic
ne mai poate trezi