Poezie creștină

Sfântul Poeziilor

Am întâlnit un sfânt al cuvintelor,
Care doarme înmiresmat,
Cu parfum de Poeme,
Ce știe să aducă la Viață,
Și slova ațipită,
Și sufletul amorțit.
La început îl zăream
De departe,
Apoi îl vedeam,
Iar și iar.
Tot mai des, tot mai aproape,
Până când,
Am simțit cum zburau cuvintele,
Între noi doi.
Zburau ca prin roua
Luminii răsărinde,
Deschizându-mi un ochi,
Deschizându-mi un altul,
Așa ca într-un joc
De cuvinte aprinse.
Eu stăteam la o margine a lumii,
El stătea Dincolo,
În Lumea fără margini.
Eu visam... la cuvinte,
Doar visam.
El făcea lumi din cuvinte,
El făcea... Poezii.

Liniște

Rugându-se în liniștea
Luminii coborâte,
Urca încet către noima
Cuvântului tainic,
Cunoscut doar de El.
El, Cel mai presus de minte,
Pătrunde în inimă,
Deschizându-o spre a-L 
cuprinde,
Precum scoica,
Firul de nisip,
Transformând gândul
Doar în iubire.
Iubire nestemată.

Ruga

Gândul adulmecase o idee,
Pierdută în negura minții,
Scrisă nu cu cerneală,
Ci cu rouă culeasă
Din inimi plăpânde,
În minți coborâte,
Spre Lumina cea tainic primită.
Ideea cuprinse în brațe 
tot gândul,
Venit în răcoarea serii,
La îngânarea slovei,
Scăldată-n fum de tămâie.
Parfumul ideii,
Plămădită în trudă,
Născu poezia
Ca rugă adâncă.

Vis

Visam că zbor spre lumea 
cu miros de îngeri,
Lepădându-mi tot mai mult 
trupul,
Dezbrăcându-mă de el,
ca de o zdreanță uitată pe mine,
Îmbrăcându-mă, tot mai mult,
Pe mine cu mine însumi.
Visam că zbor spre lumea cu gust de mirare,
Renunțând la tot visul din 
umbra de-aici,
Acoperindu-mi și gândul,
Cu raze de soare,
Urcând tot mai sus spre noima Luminii.
Visam că zbor spre Zborul de Sus,
Fugind dintr-o lume fără miros, fără gust.
Visam să visez că zbor....