Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică POEZIE: Cristian Boroș

POEZIE: Cristian Boroș

Data: 26 Mai, 2019

Cristian Boroș (n. 1982) - medic dentist, designer grafic, muzician şi scriitor. A publicat „Aproape de iarbă“ (poeme) Ed. Prahova, 1997, „Egreta“ (poeme) Ed. Prahova, 1999, „Cântări de stea“ (republicarea unei părţi a cărţii „Cântări religioase“ tipărite de ierom. Dometie Ionescu, Bucureşti, 1909) - coordonator şi designer grafic, editată de Mănăstirea Turnu, Prahova, 2005, „Slujba Învierii“ - coordonator, culegător de texte şi designer grafic, Ed. Evloghia, 2006, „Suplu zvâcnet vertical“ (poeme), Ed. Filos, 2013, „Zbor în şoaptă“ (poeme), Ed. Filos, 2015, „Neşlefuitele poeme“ co-autor alături de Alexandru Rădescu, Ed. Filos, 2015.

FECUNDITATE
numai rănile scriu,
copacii tac
şi pietrele îngână
ceea ce rănile scriu
când copacii tac
nemaiputându-şi îngrămădi
în vârful frunzelor
durerea...

LA ASFINȚIT
domestic licăr de viaţă
împrejurul tâmplei mele
la asfinţit... –

se lasă seara
şi eu încerc să mă îmblânzesc, 
să intru şi să-mi odihnesc gândul
în însuşi înlăuntrul lui
în care nu a avut vreme
să se afunde
pe tot parcursul zilei...

(ajunge-mă cu gândul!...)

PĂSĂRI ALBE
tresar şi păsări albe
perforează vraful
de gânduri al clipei

când tu nu eşti
să te vrăfuieşti
în vremea mea,

în sinusul timpului
în care cu păsări albe
ca gândurile ce-ţi port

ţi-aş acoperi omoplaţii
să nu zbori prea curând
din vreme şi din mine...


AȘTEPTARE
somatizez 
în mijlocul gândului
bătăile inimii tale

şi simt deodată
împrimăvărarea 
acestei toamne
în care mintea
îmi amurgea
fără tine... –

te aştept!

CHEMARE
întremează-te
cu mine odată
din amorţirea
înghemuirii în sine
şi hai să înierbim
cu gând de dimineaţă
pământul din grădina
ţinerii noastre de mână!..

REAȘEZARE
arămiu de cuget
în întâmpinarea ta,
epitet
ca-ntotdeauna
mă desfac,
mă spăl de mâini,
de-mbrăţişare
peste chipul tău
întors,
reinventat
pasăre să zboare...

IMPERFECT
îţi scriam la imperfect
şi imperfect ca-ntotdeauna
şi simţeam cum dorul meu
revărsându-se întruna
se-mbulgărea fără fisură
şi fără defect
spre tine rostogolindu-se
perfect...


SCRIIND
recidivează întruna
excavarea prăbuşirii tale
între osul şi rădăcina
aripii mele stângi;
cu vârful aripii drepte
înmuiat în rana
ce se tot formează acolo
m-am obişnuit să scriu
pe spatele zării 
poeme...

ÎMPREUNĂ
şi eu mă gândesc la tine...
păsările albe se desfac de zborul lor
cu bucăţile de cer zburate
şi se întâlnesc la mijlocul toamnei
unde gând şi gând 
stau cel mai aproape 
din întreaga perioadă
a anului împărţind, de obicei,
aceeaşi clipă rotundă şi mare
prin care se văd undeva în zare
bucăţile de viaţă smulse
pentru a putea fi, în sfârşit,
împreună.

ARIPI
n-avem început de os
acestui pas

caţără-te pe mine
să-i creştem
împrejur
aripi!...