POEZIE: Crisula Ștefănescu

Crisula Ştefănescu s-a născut la 25 iunie 1949. După absolvirea Facultății de Filologie a Universității București, 1972, este profesoară de limba franceză și română. În 1982, emigrează în Germania și se stabilește la München, unde lucrează la postul de radio „Europa Liberă” până la mutarea acestuia la Praga, în 1995. Între 1983 și 1992 este cercetător-analist în cadrul Institutului de cercetare al „Europei Libere”, unde scrie și publică peste o sută de lucrări în engleză despre personalități, evenimente și aspecte ideologice ale vieții culturale românești, multe preluate de presa occidentală. Între 1992 și 1995, este redactor al emisiunii de cultură „Controverse-Confluenţe Est-Vest”. Din anul 1995 trăiește împreună cu soțul ei, scriitorul Andi Ștefănescu, într-un sat bavarez, în apropiere de München.

Cărți publicate: Poezie: Vraja orei, Editura. Jurnalul literar, 1998; Semne, Editura Albatros, 1999; Poarta cu săruturi/The Gate of Kisses, Editura Institutului Cultural Român, 2004 (traducerea autoarei împreună cu Monella Kaplan şi Emily Chalmers); Plecarea Șarpelui, Editura Galateea, Germania, 2005; Darul Domnului Borges, Editura Brumar, 2010; Dramaturgie: Ana şi Satana, Editura Jurnalul Literar, 1999; Deianira, Editura Brumar, 2018; Proză: Călătorie cu liftul - Cronica unei emigrări, Editura Vremea, 2017 (coautoare: Monella Kaplan); Cărți pentru copii: Țuțu. Uimitoarele aventuri ale motanului Țuțu povestite de el însuși. Ilustrații Polina Zinoviev, Editura Sedcomlibris, Iași, 2011; Mitsou, Les aventures extraordinaires d’un chat végétalien, în traducerea Iuliei Niculescu, Editura L’Age d’Homme, Elveția, 2014; interviuri:  Între admiraţie şi iubire, De vorbă cu Alexandru Ciorănescu, Editura „Jurnalul literar, 2000; Teroarea iluziei (O convorbire cu romancierul Augustin Buzura), Editura Polirom,  2004; Sergiu & Ioana Celibidache. Geheimnisse einer großen Liebe, LangenMüller, München, 2011; (Sergiu & Ioana Celibidache, Secretele unei mari iubiri, Editura Langen Müller. De vorbă cu Ioana Celibidache); Ariana Negropontes, Crisula Ștefă­nescu: Dan Er. Grigorescu-Negropontes. Exilul interior. Editura Vremea, 2016.   

CITEȘTE-MI ÎN PALMĂ

Citește-mi în palmă,
citește-mi în palmă,
să știu ce m-așteaptă,
să știu ce m-așteaptă
până-n cea din urmă,
cea din urmă zi
când voi fi în față,
față către față,
cu Cel care-o clipă,
o clipă ‘nainte,
din pulberea arsă,
din pulberea arsă,
la ce mă zidi?
La ce mă zidi? 

PASĂREA PHOENIX

Port în mine cimitire fără morminte,
suflete ce de trup s-au dezlipit
și gânduri ce s-au rupt de cuvinte.
Locuită de cei ce-au plecat,
trec așa cu ei toți prin lume
și-atât cât trăiesc, cât sunt vie,
precum Pasărea Phoenix
din trecutul meu ei învie.

GENEZA 

Lumea s-a născut dintr-un ou,
un ou însângerat de spaime 
și de singurătate,
pe când pământul nu era
și nu erau nici ape,
un ou așa de pur, neștiutor,
că s-a lăsat însămânțat de șarpe.

AMENINȚARE

Stau cu arătătorul rezemat de cer
și degetul meu așa rezemat
pare a fi o carabină,
cerul de el amenințat.
Timpul stă cu arătătorul de mine rezemat
și degetul lui pare o carabină.
Cât va putea oare timpul
arătătorul îndreptat înspre mine să țină
fără a apăsa jucăuș pe trăgaci? 

BOCET PENTRU LUT

Pietrele grele de mormânt
cum îi împiedică să treacă
din lumea lor în lumea noastră,
din vis și-n vis își fac fereastră
și poartă-naltă către noi.
Și vin cu aripi zdrențuite
de lungul drum ce îl străbat
și, tremurând de frig, în beznă, 
de teama că i-am fi uitat,
își plâng, sub chip de împrumut,
durerea lor, durerea noastră,
durerea de a fi de lut.

ARUNCĂTORUL DE CUȚITE

Pe placa destinului, rotitoare,
prinsă de mâini și de picioare,
aștept aruncătorul de cuțite.
Când apare, publicul izbucnește în urale.
Aruncătorul de cuțite 
își leagă la ochi o batistă
și-și azvârle cuțitele spre placa rotitoare
pe care-s prinsă de mâini și de picioare.

Cuțite zburătoare, cuvintele tale,
aruncate deloc la întâmplare,
se înfig nu în placa rotitoare,
ci în inima mea,
care sângerează și moare.
Spectatorii, în picioare, 
aplaudă îndelung măiestria ta. 

PLECAREA ȘARPELUI

Un nor străbate tăcerile încet
și-nvăluie cu trupu-i alb de fum,
nemailăsând în urma-i nici amintiri, 
nici drum.
Rămâi, îi spun, atâta puritate
N-au zorile când osândesc lumina 
să se nască
Și nici madonele în trupul lor ceresc.
Rămâi! îi spun. Dar norul trece.
Străbate încet tăcerile, încet
și-nvăluie cu trupu-i alb de fum,
Nemailăsând în urma-i nici amintiri, 
nici drum.

Șarpele lung ce încolăcit în mine doarme,
trezit din letargie, se întoarce 
spre norul care prin tăcere trece.
Cum pleci și tu? întreb copilărește,
când Șarpele de-abia se mai zărește.

POEZIA

În mijlocul frământărilor,
un moment de liniște și desfătare.
În toiul spaimelor,
un strigăt către cer și Dumnezeu.