POEZIE: Daniela Şontică

Daniela Şontică a debutat literar în revista Convorbiri literare în 1989 şi este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov, din 2017.

Cărţi publicate: Poezie: „Arlechini într-o pădure sălbatică”, Vinea, 1995; „Uitaţi-vă prin mine”, Brumar, 2007; îIubita cu nume de profet”, Tracus Arte, 2014; „Privilèges de femme de lune”, trad. în franceză Claudiu Soare, Vinea, 2015; Publicistică: „Însemnări din pridvor”, Trinitas, 2013; „Oamenii Unirii”, Trinitas, 2018; „Chipuri din satul românesc”, Trinitas, 2019.

Este autoarea scenariului radiofonic „Ziua cea mare”, după cartea „Însemnări din Războiul României Mari” de dr. Vasile Bianu, difuzat în premieră de Teatrul Naţional Radiofonic în decembrie 2018 la Radio România Cultural. Lucrează în presa scrisă din 1993; este prezentă în „Istoria jurnalismului din România în date”, coord. Marian Petcu, 2012; are texte jurnalistice cuprinse în antologia „Colecţia colecţiilor”, 2009, Editura Jurnalul Naţional. În prezent, este redactor la Ziarul Lumina.  

Dar vă spun ­

În duminicile fără soţ
fratele-meu-alunul
citea haiku-uri reuşite
despre săritura lăcustei,
sora-mea-beladona 
dregea vocalize cu ouă de porumbei, 
vărul-meu-lupul
îşi chema haita mai aproape,
vară-mea-gârla-sărată
vindeca visele rele,
unchiul-meu-mărul-boieresc
un an făcea mere,
un an se odihnea 
cu rădăcinile în falia de cutremur,
mătuşa-mea-livada-de-cireşi-amari
doar ea-mi povestea cum se fac copiii,
bunica mea tăcere-de-pateric 
mă petrecea desculţă 
printre ierburile ude 
şi mă privea cu mâna streaşină la ochi 
până mă vedea 
intrată în lumea largă,
desigur, 
bunicul-meu-dealul-galben
cu fruntea bombată
îmi spunea că el este Sfinxul,
iar tatăl-meu-tunetul-pădurii
mă lua de mână să ne jucăm
uliul şi porumbeii 
în curtea şcolii.
Era frumos
dar vă spun
toate vietăţile fericite erau mama mea 
când tăia pătrunjelul atât de fin 
şi 
vorbea despre Dumnezeu. 

Să mă fi numit Maria

Să mă fi numit Maria,
să nu fi avut un sânge 
atât de clocotitor,
să fi dus o viaţă retrasă 
într-o casă de pe malul lacului,
să fi fost stăpâna 
celei mai frumoase hulubării,
să fi avut harul 
de a salva de la moarte 
fluturii trecuţi de o zi,
să nu se fi risipit pe mine 
cuvintele binevoitorilor
şi mai ales toate 
iubirile mele să fi fost tu.

Dar aşa, 
ce lucru scandalos, 
te-ai aplecat
în ţărână şi ai cules aura mea 
zdrenţe 
zdrenţe.
 
Seri prevestitoare

În unele seri de vară
marele oraş
îşi trimite spre cer neruşinările,
crezând că i se cuvine să aducă jertfă,
idolii din oglinzi îşi arată hidoşenia 
spre deliciul unei mulţimi abătute, 
niciodată satisfăcute. 

Când nu eşti foarte grăbit,
poţi să observi 
în ochii trecătorilor o prevestire
a faptului că în curând
cuminţenia va părea 
oricui un şarpe bubos,
de care toţi ar trebui să fugă înfricoşaţi.
Atunci zeloşii se vor mânia
şi vor arăta spre fecioare strigând:
`Omorâţi-le! Omorâţi-le!”

Copilul bun

M-au lăsat acolo 
să privesc de departe 
cum se bucură împreună 
de artificiile domestice.
N-am plâns,
am inspirat adânc. 
Văzduhul 
mi-a dezlegat oasele,
eram uşoară ca un lampion,
aş fi vrut să întreb de sus
cine pluteşte acum 
într-un contre-jour perfect al fericirii, 
cine, 
dar ştiam că nu mă mai aude
şi nu mă mai vede nimeni.

Au venit iubirile din trecut,
s-au vindecat una câte una,
din toate la un loc
s-a născut o piatră cu privirea blândă,
un copil cu gust de pâine şi vin:
l-am mâncat, 
l-am băut,
şi era bun.
Şi a rămas cu mine până la sfârşit.