POEZIE: Dorina Stoica

Dorina Stoica s-a născut la 14 martie 1952, în localitatea Răchitoasa, județul Bacău.
A debutat în vremea liceului în revista „Debuturi şi tradiții”, în anul 1970.
Editorial, a debutat cu volumul „De la poezie la rugăciune”, Editura Sfera, Bârlad, 2008. Volume publicate: „Daruri”, Ed. Cronedit, 2009; „Raiul în care am fost”, Sfera, 2011; „Izvorul îndepărtat”, Pim, 2011; „Bietul om sub vremi”, Pim, 2012; „De Florii în Țara lui Iisus”, Sfera, 2013; „Când nu Te iubeam”, Pim, 2014, „Ochiul curat”, Pim, 2015, „Pâinea lui Bragi”, Paralela 45, 2016.
A publicat versuri și proză în numeroase reviste și în spațiul on-line din țară și străinătate. A obținut mai multe premii la concursuri de poezie și proză, cel mai recent fiind Marele premiu al Festivalului de poezie religioasă „Credo” din 2016. Este membră a unor asociații și societăți culturale.

Pâinea seamănă cu Anușca

Mama spală rufele la mână.
Mâinile sunt crăpate de la leșie.
De câțiva ani plouă cu găleata dacă e vară,
ninge dacă e iarnă,
taman când le întinde pe sârmă.
Se vorbește că vina o poartă poza,
pe spatele căreia scria cu litere de tipar,
ANUȘCA,
găsită acum doi ani în buzunarul secret de
la pantalonii lui.

„Nu mai spăla atâtea cearșafuri
că s-au înzăpezit toate drumurile.
Nu vezi că ai întins iarna în toată Moldova
și peste Prut?” strigă la ea toată lumea.

Se lasă înserarea peste foame.
E ziua de lichidare.
Tata nu mai vine.
„Spuneți-vă rugăciunea de seară și
mergeți la culcare, în seara asta
nu avem pâine.”

Adorm cu spatele la Dumnezeu.
Foamea stă trează.
Lacrimile au gust de pâine.
În vis nu mai ninge.
S-au deschis larg porțile cerului.
Tata coboară din camion.
Strânge în brațe o pâine albă.
Pâinea seamănă cu anușca.

Am împlinit cinci ani.
Nu vreau să vorbesc.
Dacă aș vorbi oamenii ar înțelege
că sunt cu mult mai înțeleaptă
decât înțelepții lumii.

Trebuie să stau mereu
cu ochii pe ea
bate vântul dinspre cimitir înspre grădina publică
mâinile pătate și moi de la coate în jos tremură
mănâncă foarte puțin
leagănă foamea ca pe o păpușă
trebuie să stau mereu cu ochii pe ea
mi-am luat în serios rolul de mamă și ea pe cel de fiică
are mereu gura plină de cuvinte
le adună cu limba înainte de a vorbi
le ordonează
în ochiul cu degenerscență maculară
se pietrifică o lacrimă
poartă peste capotul din stambă trecutul
în fiecare noapte puse la presat
între cer și iarbă ea și luna
stăm pe băncuță lângă tufele de regina nopții
la picioarele noastre somnul se gudură
de la un timp nu mai vrea să intre în casă
aude peste tot trosnituri, vede în oglinzi
îngrămădite o mulțime de lucruri
și oamenii care nu mai sunt

e trecut de miezul nopții
undeva în beznă cântă o cucuvea
casc
câteva stele îmi gâdilă fruntea
as vrea să mă schimb de ziua de ieri
mama se face din ce în ce mai mică
adoarme în brațele mele
mi-e teamă că în noaptea asta
o voi naște aici în iarbă.

Ca o cerșetoare
Cu lumina aprinsă în inimă
te-am așteptat mirosind a smirnă.
De urât și de dor
învățam să țes pânză de borangic
din raze de lună.
Alergând până la marginea câmpiei,
unde amurgul dăduse foc dealurilor
să mă urci pe curcubeu voiam,
pentru a săruta mâna Cuvântului
celui dintru Început.
Ca o cerșetoare, acoperită cu sac,
cenușă în cap mi-am pus.
Umblam din buruiană în buruiană,
tată de albine.
Cu sufletul în traistă, flacără înghețată,
înecată cu firimitura de pâine
din care gustam cu sfială,
aproape euharistic,
pântecul uitat-a încolțirea.
În timp ce lacrimile musteau
fântânile se făcuseră leagăne stelelor,
în așteptarea timpului potrivit
pentru `al doilea cântat al cocoșilor”.

„Luați seama la crinii câmpului”
mă țin zdravăn de timpul prezent,
vara asta nu se va repeta.
șifonierele sunt pline
cu rochii uni sau colorate,
bluze fine, mai groase,
mulate, scumpe, mai ieftine,
fuste strâmte, plisate, cloș, înflorate,
zeci de perechi de ciorapi fini.
am ținute brodate, de firmă
sau luate pe bani puțini, la kilogram
& sandale, cizme, pantofi nenumărați.
mi-ar trebui un concediu să le probez pe toate.
dacă mă invită cineva la un bairam
oricum nu mă pot duce.
nu am cu ce mă-mbrăca!
„Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi?
Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc:
nu se ostenesc, nici nu torc.”
anii mei strigă după ajutor.
într-o viață ca o gumă de mestecat
timpul curge găunos și nătâng.

Continuitate
m-am ținut de el până m-a luat de soție.
fac tocăniță, ciorbă, copii și cozonaci.
spăl, calc, dau cu aspiratorul.
sunt femeia robot. nu mă satur niciodată de somn.
dorm în timp ce-mi fac rugăciunea de seară.
semăn cu străbunica, cu bunica, cu mama.
am o fiică.
se ține de băiatul acesta până ce o va lua de soție.
îi va face tocăniță, ciorbă, copii și cozonaci.
eu și ea. două cuie înfipte în peretele lumii.