Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
23 Dec, 2024
POEZIE: Dorina Stoica
Am început să semăn cu o ploaie
Timpul meu şi al tău vor încolţi
pe-un câmp cu maci, o mare de visări.
În vreme ce alţii se nasc pentru a muri,
noi vom muri mereu spre a ne naşte
din apa ploii şi apoi din Duh.
În nopţile fierbinţi de vară pe cer
fără de număr stele şi-n iarbă licurici.
Înmiresmată liniştea-i rotundă...
Puşi la uscat pe colțul lunii, nori.
Am început să semăn cu o ploaie,
lăsând în urmă vara, curcubeu.
Timpul îmi curge lin şi monoton
dintr-un capăt în celălalt al zilei.
Al tău dinspre zi înspre noapte,
al meu dinspre noapte spre zi.
Ne vom găsi o curgere-mpreună
ca un pârâu umflat după nebune ploi.
Pâinea
Pe strada Susaikov la numărul șapte
locuia o prescurăreasă.
Era scundă și avea sânii ca două pâini mari.
Mama mă trimetea la ea în fiecare vineri.
În timp ce-mi punea cele șapte prescuri
în punga de pânză spunea răstit:
„nu care cumva să mănânci din ele!”
Mă opream la colțul străzii Susaikov
și pipăiam prin pânză pâinicile acelea
rotunde și moi. Țineam strâns punga
cu brațele amândouă și le miroseam întruna.
Mi se părea că toată strada e albă, e caldă
și miroase a pâine.
Mergeam agale spre casă pe drumul cel mai lung.
Toți câinii îmi adulmecau urma.
Oamenii se mirau cum eu, un copil așa de mic,
Eram în stare să umplu cu mirosul de pâine
un oraș atât de mare!
Acasă așezam prescurile pe masă, apoi
mă odihneam cu privirea ațintită spre
viața mea de acum
despre care nu știam încă nimic.
