POEZIE: Dumitru Ichim

PSALMUL PENTRU-NCUVÂNTARE

Rămas fără cuvinte, mă cerți că împrumutul

Mi-l vreau din fierărie, iar nu din catedrală,

Cu fumul mă fac frate ca să-Ți ating părutul

Când cerșetoarea-mi slovă din cer se-ntoarce goală.

Ți-au înflorit caișii, dar mie - alb toiagul!

Ridic, să văd cu bățul negrai atins de strună,

Din vreascuri - învierea, cum profețise magul,

Iar mie-mi lași blestemu-n nectar de mătrăgună.

De-s cârcotaș în toate, Tu crezi că-i cuviință

Duh neghinar, prin mine, să-Ți pângăre hotarul?

Ce-ar fi numai cu pomii să fiu de o ființă,

Cais, măcar o dată, să-mi mântuiesc amnarul?

Tu poți să-mi schimbi diata din verdele privirii,

Dar nu-mi lua tristețea, tot dreptul moștenirii!

PSALM LA RÂUL CEDRILOR

Când snopi așteaptă carul nu-mi da să-Ți fiu câmpie,

Tămăduiește-mi vița rămasă fără poamă!

Voiai să-Ți tăinui plânsul, nici un măslin să știe,

Safirul din coroană cum spinii Ți-l destramă.

Nu-i cerul cer, ci piatră, teasc spaimei din ciorchină,

Se face noapte-n sâmbur până la miezul punții.

De cine Ți-era teamă în ultima grădină

Când licărea ispita lângă paharul nunții?

Credeam că heruvimii... Dar, nu! Vreo rândunică...

Lipsea chiar primul nastur la veac din cheutoare!

Nu-i nimeni să ne spună de cine Ți-era frică,

Grea somnului albeața până și azi mă doare.

„Sculați-vă, să mergem... aici e, pe aproape...”

Libanului azi cedrii mă cheamă peste ape!

PSALM LA PICIOARELE CRUCII

Din frumusețea pură, cristalului nuntire,

E gândul lui și formă ca dragostei lăuta?

Sau doar se împrumută din dorul de zidire

Cum setea ei și-o soarbe din chipul apei ciuta?

Înseamnă că-nainte de-nfiripatul firii,

Tu m-ai purtat alături, veac după veac de-a rândul;

În neiscata clipă, fior al oglindirii,

Contemporan cu Tine n-a fost de-a pururi gândul?

Și nemitarnic mării mi-ești vameș ca nisipul...

Nu jertfa sângeroasă, vrei cântecul ei - jarul!

Aceasta n-o fi cheia ca-i zis că mi-ai dat chipul?

Tu-n loc să judeci lumea pe umăr pui ștergarul!

Cum Te doresc din toate! De ce îmi spui: Alege!

Nu-i gândul Tău pe cruce, ci Răstignitu-i rege!

PSALMUL PESCUIRII APOFATICE

Să mergi fără picioare e-n șarpe-nțelepciune,

Dar fără de aripă mult mai înalt e zborul!

Neputincios mi-e gândul, chiar tors cu patru strune,

Osârdie vrea duhul, rubinei bând ulciorul.

Mereu, ca-ndrăgostitul simt că-mi devii suflarea.

Cu inima Te cuget, ca focul din cenușă,

Doar lacrima și-oceanul au gust ca depărtarea.

Trecut-a vânt prin ramuri, nu-i nimeni azi la ușă!

Nici lutului măsura, nici cerul nu Ți-e tindă,

Cum te-ar gândi ceairul, sau chiombul cu cuvântul,

Din dogma ciocârliei de n-am făcut oglindă,

Te pierdem tot în toate, chiar gol Ți-e și mormântul!

Dar Te aud din spate, străluminându-mi firea:

Zvârliți spre-adâncuri mreaja! Nu știți unde-i Iubirea?

PSALMUL DE LA DENIA BOBULUI DE GRÂU

Râvnind ne-ngăduitul sunt zării iar înfrântul,

Când lacrima-i în scoică, oceanu-i doar o hartă!

Nu Te mai vreau fărâmă, chiar de-i întreg Cuvântul,

Sunt orbul ca mireasma strigând din vorba spartă.

Pir, înrăit de piatră, și neamuri de timofte,

Mătăsurile broaștei pe limpezimuri rare!

De unde prins-am gustul necunoscutei pofte

Ca umbrei să-i beau vina păcatului de soare?

Ești tot, din pretutindeni cel risipind Te-adună!

Nu suferi că n-ai nume? Ți-e mănăstire spicul

Ce-a învățat să doară dor nelumit pe strună

Cum inima zvâcnește prin iaduri patericul!

Tu, ce-ai veșmânt lumina mereu schimbându-și slava,

De ce n-ai dat petale să-mbrac, ci numai pleava?

PSALMUL DE CHEMAT LA CINĂ

Căzut în timp, adesea, de mine-mi este silă!

Pe unde ridicarea de n-ar fi ora strungă?

Și totuși nu spre zboruri ne-a fost urzit argila?

Iar spinul de la roză nu e făcut să-mpungă?

Timp, spațiului - lumina? Atunci luminătorii,

Până în ziua-a patra, de ce întârziară?

Nu mor c-așa-ar vrea lutul sub huruitul morii

Și nici măcar că osul e ruginit de seară,

Ci-n toate văd chemarea cojindu-se de farbă!

Nu poți să minți că dorul și-n Tine-nfige ghimpul;

Te simt ca-n iezer cerbul vrând foc din chip să-și soarbă.

Ți-e foame de-nceputuri? Ia! Frânge-n mine timpul,

Miroase ca stigmata, gust sfânt sărat de mare:

De ce n-am șase aripi să-ți dau o-mbrățișare?