POEZIE: Dumitru Nicodim Romar

DESCHIDE CERUL

Deschide Doamne cerul vine Eul 
Un Toma care nu putea să creadă
și l-ai trimis în lume ca să vadă
femeia, suferința, curcubeul

Sunt Vărsătorul îmbrăcat ca Leul
Smeritul ce ascunde Fariseul
Nimicul ce atins-a Apogeul
Un orb care visează Empireul

Ți-am scris căpițe de sonete goale 
Baloane să mă-nalțe către Tine
și așteptării mele-i dau târcoale

Sunt dichisit cu hainele cernine
Doar tolba cu păcate-mi este plină
și-atârnă-Îi norul negru din lumină.

CRUCEA DULCE

Ce să-Ți mai cer când mi le-ai dat pe toate
să văd, să pipăi și să zic nu-mi place?
Femeia doar cu mintea ei dibace
îmi e de-ajuns dacă mi-o pui în spate!

Va fi o cruce dulce, zâmbitoare,
urcușul spre Golgota o plăcere,
și-ajuns în vârf slăbit fără putere
ea însăși mă va ține în spinare!

Câteva ceasuri până-mi pleacă duhul
ca un sonet ce tulbură văzduhul
Apoi Îți las și crucea mea tot Ție

Doar Tu o poți purta în veșnicie
Eu zilnic mor scriind o poezie
să-mi scot țărâna din nimicnicie.

ÎN MINTEA LUMII

Ca Moartea-s mai bătrân cu trei secunde
O știu când era jună și plăpândă
și învăța din mers să stea la pândă
Voia să doarmă-un pic și n-avea unde

Mi-a spus că-n veac doar spiritul respiră
Că Domnul ni l-a dat, al Său și este
și bine-ar fi să-l pun într-o poveste. 
Că voi muri și eu, de ce vă miră?

De-atunci sunt scrib de veghe-n nopți cu lună
La masa mea de scris ca într-un leșnic*
notez smerit când Harul vrea să vină

În Mintea lumii unde-i focul veșnic
doar îmbrăcat în lacrimi intră omul
prin rugăciunea Maicii și cu Domnul.
 
BLAJINI ȘI TINERI

Sunt mult mai mic decât am fost odată
încât sonetu-acesta mă conține
și încă mai e loc și pentru tine
cochetă, fascinantă și ciudată

Îmbrățișați în strofă ca-ntr-o arcă
prin veacuri călători și prin memorii,
eliberați de trup și false glorii,
sublimi în starea de ogar-ogarcă,

ce-aleargă după Domnul în vecie,
fiind mereu cum și-au dorit să fie,
blajini și tineri împăcați cu drumul

Împrăștiem în infinit parfumul
Edenului ce-a fost în vremea noastră
în suflete, în inimi și-n fereastră.
 
S-AUDĂ CERUL

Eu am venit să cânt s-audă Cerul
Surzenia din om e o comoară
Cu ea se tot fălește iar și iară
din primăvară până vine gerul

Și nu sunt sigur nici că El m-aude
Dar tot de sus aștept un semn că-I place
Că darul ce mi-a dat cât viața face
și la final e singurul meu jude

Vacarmul pe pământ nicicând nu piere
Aplauzele-n cer sunt doar tăcere
De-aceea cânt că nimeni nu m-ascultă

Rostogolirii vieții îi sunt piua
mi-e cântul un motiv de-a-ncepe ziua
Iubirii Sale cea mai bună sultă! 

ARHON DE ROUĂ

Peste cuvinte sunt Arhon de rouă
și le-mpletesc în pânze diafane
în care-adun din suflete cicloane
ca dar la Domnul cel din Cerul nouă

Fac asta pentru azi și peste veacuri
cât vor fi lacrimi și poeți să plângă
pentru Iubirea ce-a lăsat o dungă
în piatra unor munți de pitpalacuri

Plătesc cu viața mea această muncă
O fac de voie că mi-a dat poruncă
Cel ce mi-a dat și viața și cuvântul

Eu pentru asta sunt în ascultare
și cred în Dumnezeul meu că-i mare
și stăpânește Cerul și Pământul. 

*leșnic = loc de pândă