Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
Poezie: Emil Iulian Sude
Emil Iulian Sude este născut la 6 septembrie 1974, în Bucureşti. A debutat cu volumul de poezie "Scărarul", Ed. Grinta, 2014, cu referinţe critice de Nora Iuga. A mai publicat volumul de poeme "Chiar Nu", Ed. Eurostampa, cu referinţe critice Al. Cistelecan, Gabriel Nedelea, Nora Iuga, Ciprian Chirvasiu. A luat un premiu pentru poezie în 2001, a fost invitat la numeroase festivaluri şi evenimente culturale organizate de Asociaţia Direcţia 9. Are poeme publicate în Antologia „Moștenirea Văcăreștilor”, 2013 (volum colectiv, în urma concursului cu acelaşi nume) şi în periodice culturale de prestigiu. Cronici şi referinţe în: „Viaţa românească”, „Steaua”, „Contemporanul”, „Vatra”, „Mozaicul”. A participat la festivalurile de literatură religioasă de la Caraiman, organizate de Ziarul Lumina.
Şi a venit timpul să gătim Mielul de Paşti. am vândut ce aveam de vândut. pe noi ne-am vândut de parcă noi ne-am fi aparţinut. cam slab la trup anul acesta. cum costeliv Mielul de Paşti şi din vinderea noastră un sfert de Miel am reuşit să ne cumpărăm. nu l-am uns nici cu mir şi nici nu l-am tămâiat. am folosit apă, vin, sare, usturoi, fiere, şi nelipsitul oţet pentru sărutul nostru. prea mulţi eram atunci când ne-am vândut ca să avem parte de un Miel întreg pentru gătit. abia aşteptam sărbătoarea Lui să ne hrănim la sărbătoarea noastră. şi poverile şi neputinţele şi învierea. Aşa că mai întâi de toate l-am porționat. pentru drop pentru friptură. şi au mai rămas oase din El. aveam o căţeluşă Amica pe care am încercat să o îndestulăm din vinderea noastră. şi refuza să se apropie de oase. parcă recunoştea că este cineva apropiat nouă. sătui am dormit liniştiţi.
La început lumile erau transparente.
şi toate câte erau
treceau dintr-o lume în alta. şi nu era măsură
a vieții şi nici măsura rugăciunii nu era. era
o singură ființare şi moartea nu avea nici un
lăcaş fizic. iar lumina o destăinuire continuă
printre lumi.
şi din toate câte au fost. ginerele morții.
păcatul s-a instaurat ca un rege al neliniştii.
iar mândria a opacizat fiecare ființă şi a
despărțit lumile. şi multe granițe au fost puse.
şi între ființare şi între lumi. şi piatră cu piatră
s-au văzut şi om cu om. iar cele transparente
alese transparente nu au mai fost văzute.
de către lumile opace.
Venirea de la sine i-au spus.
un preaplin în preagoliciune i-au spus
că ar avea gen că nu ar avea
gen. şi cu multe parodii semantice
încercau să definească ce nu se
poate de atâta mirare i-au spus
mirare şi nu era mirare ce era şi este.
şi nici nu urca şi nici nu cobora
pământul se învârtea. şi cerurile
până la cerul ce ne locuia
locuindu-ne pe picior de plecare.
Ce gol nu se vede este partea din gol umplută cu partea din plin a golului.
ce plin nu se vede este partea din plin
umplută cu partea din gol a plinului.
multe certuri pe avere aveau cei doi frați
fiecare considera pe bună dreptate
că i se cuvenea mai mult spațiu.
mai multă materie a golului. mai mult
gol al materiei.
au zis să nu se mai certe
să-şi schimbe rolurile câteodată.
fiecare gol să fie plin
fiecare plin să fie gol
a opta zi universul cu găurile de vierme
Era o lume perfectă. desăvârşirea le era casa. şi nici minciuna copilului nu avea putință de a fi parte din această lume
le-a dat un corp perfect şi suflet şi spirit le-a dat. şi alegerea le-a dat să le fie cu putință dragostea. a trimis la ei ființele prea iubite pentru a le fi de ajutor. şi nu au putut interveni
la ce era a fi perfect. s-ar fi dezis de ea însăşi.
şi toate erau cu neputință de a fi atinse de orice vietate din pământ care se folosea de pământ pentru propria folosință.
fiindcă lumea perfectă numai o singură lume perfectă poate fi.
Şi s-a întins cât era de mic
de ajunsese la propria cuprindere.
şi s-a micşorat cât era de mare de ajunsese la propria necuprindere.
tot ce era de la el era viu
şi grăitor. şi tot ce nu era de la el prin el
trecea. şi bucurii şi spaime îşi făceau loc
aproape tot aproape nimic îl numiseră.
au spus că mai sunt părți până la aproapele
ultim. tot şi nimic sunt una. au încercat
să-l crească mai mult decât creşterea. să-l
micşoreze mai mult decât micşorarea. şi în
toate limbile pământului l-au numit. sălaşul
bucuriilor şi spaimelor să-i spună. aparținerea
în neaparținere. cuibul morții veşnice cuibul vieții veşnice i-au zis şi trecător i-au zis
vremelnic şi jertfelnic i-au zis. să închidă cercul cu pornirea de la ei putere. şi nu i-au găsit leac
pentru lipsurile ce le avea. aproape tot aproape
nimic perfectul.
Un om avea o cruce
şi nu ştia ce să facă cu ea
apăruse din senin. se tot uita
la cruce cu mintea lui cea omenească.
şi a văzut că are două laturi. şi a văzut
că are un punct de tensiune. cum o sucea
cum o învârtea orizontalele deveneau
verticale. verticalele deveneau orizontale.
numai intersecția lor rămânea aceeaşi.
şi s-a minunat.
a zis să o care. poate îi aparținea. că tot
îi era dată. să o care de colo până colo.
poate îi înțelege rostul cu mintea
lui cea omenească.
o cruce avea un om şi ştia ce să facă cu el
Şi ce de fețe are Iuda
spuneau iubitorii.
să-l alungăm
din cetate şi în pustiu
îşi va găsi un loc numai al lui
căci numai asta vrea
nevrednicul de iubirea noastră
şi nimic nu mai isca nici o
ceartă şi nici un resentiment
nu se mai arăta întru locuitorii cetății
ce de iubire care se moleşea
văzând cu ochii şi nici buni
nici iubitori nu mai ştiau să fie
de parcă ajunseseră de lepădat.
nici putere nici speranță nu mai
avea iubirea. şi slugile şi stăpânii
erau de-a valma.
ne trebuie un Iuda au spus
Raza ta mă desparte
şi odată cu trecerea ta părțile
mele fără culoare se adună
într-un întreg şi mai mare
singură nici un pas din hăul tău
nu va străbate hăul meu
statornicia mea în cele nemişcate
te arată pe tine mişcătoare
şi nemişcarea ta mă arată mişcător
fără-de-mine nu-ți poți fi
fără-de-tine
tu lumină
de întuneric cu lumină.