Poezie: Emil Iulian Sude

Emil Iulian Sude este născut la 6 septembrie 1974, în Bucureşti. A debutat cu volumul de poezie "Scărarul", Ed. Grinta, 2014, cu referinţe critice de Nora Iuga. A mai publicat volumul de poeme "Chiar Nu", Ed. Eurostampa, cu referinţe critice Al. Cistelecan, Gabriel Nedelea, Nora Iuga, Ciprian Chirvasiu. A luat un premiu pentru poezie în 2001, a fost invitat la numeroase festivaluri şi evenimente culturale organizate de Asociaţia Direcţia 9. Are poeme publicate în Antologia „Moștenirea Văcăreștilor”, 2013 (volum colectiv, în urma concursului cu acelaşi nume) şi în periodice culturale de prestigiu. Cronici şi referinţe în: „Viaţa românească”, „Steaua”, „Contemporanul”, „Vatra”, „Mozaicul”. A participat la festivalurile de literatură religioasă de la Caraiman, organizate de Ziarul Lumina.

Şi a venit timpul să gătim Mielul de Paşti. am vândut ce aveam de vândut. pe noi ne-am vândut de parcă noi ne-am fi aparţinut. cam slab la trup anul acesta. cum costeliv Mielul de Paşti şi din vinderea noastră un sfert de Miel am reuşit să ne cumpărăm. nu l-am uns nici cu mir şi nici nu l-am tămâiat. am folosit apă, vin, sare, usturoi, fiere, şi nelipsitul oţet pentru sărutul nostru. prea mulţi eram atunci când ne-am vândut ca să avem parte de un Miel întreg pentru gătit. abia aşteptam sărbătoarea Lui să ne hrănim la sărbătoarea noastră. şi poverile şi neputinţele şi învierea. Aşa că mai întâi de toate l-am porționat. pentru drop pentru friptură. şi au mai rămas oase din El. aveam o căţeluşă Amica pe care am încercat să o îndestulăm din vinderea noastră. şi refuza să se apropie de oase. parcă recunoştea că este cineva apropiat nouă. sătui am dormit liniştiţi.

La început lumile erau transparente.

şi toate câte erau

treceau dintr-o lume în alta. şi nu era măsură

a vieții şi nici măsura rugăciunii nu era. era

o singură ființare şi moartea nu avea nici un

lăcaş fizic. iar lumina o destăinuire continuă

printre lumi.

şi din toate câte au fost. ginerele morții.

păcatul s-a instaurat ca un rege al neliniştii.

iar mândria a opacizat fiecare ființă şi a

despărțit lumile. şi multe granițe au fost puse.

şi între ființare şi între lumi. şi piatră cu piatră

s-au văzut şi om cu om. iar cele transparente

alese transparente nu au mai fost văzute.

de către lumile opace.

Venirea de la sine i-au spus.

un preaplin în preagoliciune i-au spus

că ar avea gen că nu ar avea

gen. şi cu multe parodii semantice

încercau să definească ce nu se

poate de atâta mirare i-au spus

mirare şi nu era mirare ce era şi este.

şi nici nu urca şi nici nu cobora

pământul se învârtea. şi cerurile

până la cerul ce ne locuia

locuindu-ne pe picior de plecare.

Ce gol nu se vede este partea din gol umplută cu partea din plin a golului.

ce plin nu se vede este partea din plin

umplută cu partea din gol a plinului.

multe certuri pe avere aveau cei doi frați

fiecare considera pe bună dreptate

că i se cuvenea mai mult spațiu.

mai multă materie a golului. mai mult

gol al materiei.

au zis să nu se mai certe

să-şi schimbe rolurile câteodată.

fiecare gol să fie plin

fiecare plin să fie gol

a opta zi universul cu găurile de vierme

Era o lume perfectă. desăvârşirea le era casa. şi nici minciuna copilului nu avea putință de a fi parte din această lume

le-a dat un corp perfect şi suflet şi spirit le-a dat. şi alegerea le-a dat să le fie cu putință dragostea. a trimis la ei ființele prea iubite pentru a le fi de ajutor. şi nu au putut interveni

la ce era a fi perfect. s-ar fi dezis de ea însăşi.

şi toate erau cu neputință de a fi atinse de orice vietate din pământ care se folosea de pământ pentru propria folosință.

fiindcă lumea perfectă numai o singură lume perfectă poate fi.

Şi s-a întins cât era de mic

de ajunsese la propria cuprindere.

 şi s-a micşorat cât era de mare de ajunsese la propria necuprindere.

tot ce era de la el era viu

şi grăitor. şi tot ce nu era de la el prin el

trecea. şi bucurii şi spaime îşi făceau loc

aproape tot aproape nimic îl numiseră.

au spus că mai sunt părți până la aproapele

ultim. tot şi nimic sunt una. au încercat

să-l crească mai mult decât creşterea. să-l

micşoreze mai mult decât micşorarea. şi în

toate limbile pământului l-au numit. sălaşul

bucuriilor şi spaimelor să-i spună. aparținerea

în neaparținere. cuibul morții veşnice cuibul vieții veşnice i-au zis şi trecător i-au zis

vremelnic şi jertfelnic i-au zis. să închidă cercul cu pornirea de la ei putere. şi nu i-au găsit leac

pentru lipsurile ce le avea. aproape tot aproape

nimic perfectul.

Un om avea o cruce

şi nu ştia ce să facă cu ea

apăruse din senin. se tot uita

la cruce cu mintea lui cea omenească.

şi a văzut că are două laturi. şi a văzut

că are un punct de tensiune. cum o sucea

cum o învârtea orizontalele deveneau

verticale. verticalele deveneau orizontale.

numai intersecția lor rămânea aceeaşi.

şi s-a minunat.

a zis să o care. poate îi aparținea. că tot

îi era dată. să o care de colo până colo.

poate îi înțelege rostul cu mintea

lui cea omenească.

o cruce avea un om şi ştia ce să facă cu el

Şi ce de fețe are Iuda

spuneau iubitorii.

să-l alungăm

din cetate şi în pustiu

îşi va găsi un loc numai al lui

căci numai asta vrea

nevrednicul de iubirea noastră

şi nimic nu mai isca nici o

ceartă şi nici un resentiment

nu se mai arăta întru locuitorii cetății

ce de iubire care se moleşea

văzând cu ochii şi nici buni

nici iubitori nu mai ştiau să fie

de parcă ajunseseră de lepădat.

nici putere nici speranță nu mai

avea iubirea. şi slugile şi stăpânii

erau de-a valma.

ne trebuie un Iuda au spus

Raza ta mă desparte

şi odată cu trecerea ta părțile

mele fără culoare se adună

într-un întreg şi mai mare

singură nici un pas din hăul tău

nu va străbate hăul meu

statornicia mea în cele nemişcate

te arată pe tine mişcătoare

şi nemişcarea ta mă arată mişcător

fără-de-mine nu-ți poți fi

fără-de-tine

tu lumină

de întuneric cu lumină.