Eugen Barz (n. 20 noiembrie 1959, Săliştea Nouă, Cluj) a absolvit Seminarul Teologic la Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie la Universitatea din Bucureşti, studii postuniversitare la SNSPA București. A fost protopop al Călărașiului, iar acum locuieşte în Parla - Madrid, unde slujește unei comunități românești, ca preot paroh, și conduce Centrul Cultural Român „Sfântul Antim Ivireanul”, pe care l-a înființat cu sprijinul Bibliotecii Județene din Râmnicu Vâlcea și al Ministerului Românilor de Pretutindeni. Volume publicate: Cinematograful singurătăţii (Neuma, 2016), Iarba din ceainic (Colorama, 2017), Dintr-o altă copilărie (Școala Ardeleană, 2019) Biblioteca din Parla (Junimea, 2020). Este prezent cu poezii în volumul colectiv Poetic@ (Ed. Art Book, 2011), în Antologia III Encuentro Internacional de Poesia, Ubeda (Sevilla), 2015, în Antologia de poezie a Cercului Literar de la Cluj, Cercul Poeţilor (volumele 1 şi 2, Ed. Colorama, 2017 și 2018). A colaborat cu versuri şi proză la reviste literare din România, Spania, Irlanda şi SUA. Este membru fondator și vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor Români din Spania, fondator şi coordonator al Cercului Literar de la Cluj.
BINECUVÂNTARE
Mereu am știut
că degetele dreptei mele
au fost făcute
în zi de sărbătoare,
cu ele fac și desfac
semne de binecuvântare,
pe care le înmulțesc.
Cu ele înalț jertfe
care coboară între voi
împărțind bucurii,
cu ele ridic potirul
să luați veșnicia.
Când le împreunez la
rugăciune,
îmbracă nume de sfinți
știuți și neștiuți,
să ne transformăm
în nuntași veșnici
lângă bucatele Martei,
fii ai Mariei
născuți din speranță.
VITEZDA
Doamne, nu am om
să mă arunce în scăldătoare,
în mine crește șarpele
ca pruncul în femeie,
mă tem să-i zdrobesc capul.
La fiecare tulburare a apelor,
pe plajă e plin de urmele Evei
care îmi vinde promisiuni.
Îmi șterg tălpile:
la care pridvor să cobor?
AM GĂSIT
Am găsit locul
unde Crăciunul miroase a brad,
acolo sfinții colindă pe ulițe,
mă ademenesc cu nuci și covrigi,
rostim rugăciuni în dreptul fiecărei case.
Pruncul de care știţi
coboară spre noi pe o stea,
zâmbi-va de vom bate cuie
în palmele Lui,
va păstra doar o privire
ce râcâie memoria iertării
în lanul în care am înțepenit
crucea.
RUGĂCIUNEA DIMINEȚILOR
De la primul apel,
mă afund gri
în focul razelor de dimineaţă.
Griul meu e străvechi,
dar la Dumnezeu
un secol face cât o clipită.
Ies de acolo îmbăiat,
ca privirea unui prunc de ţâţă
înfăşurat în aureola îngerului
păzitor.
De afară se aude tropot de oase
pe trotuare,
mă scobor în urechea internă,
să-mi fac rugăciunile
adunate din norii cei mai firavi.
Cred că aş putea scrie o carte
cu norii aceştia,
dar ei se varsă mereu în oameni.
SINGURĂTATE CALDĂ
Genunchii plăpânzi
și podelele rugăciunii
fac egalul fericirii.
În cămara singurătății,
îngerul stă la geam
ca o lacrimă,
îmi acompaniază noaptea
cu un sfeșnic aprins.
Lumina prinde viață,
deschide cerul,
îngerul îmi așază numele
aproape de El.
REVELAȚIE
Aşezându-mi
genunchii
la rugăciune,
Dumnezeu
mi-a zâmbit
subțire
ca o vioară.
NUNTA
Cu fiecare psalm rostit
strivesc păcatul,
mă umplu de tine
cea îmbrăcată
în rochie de mireasă.
Mă aştepţi la capătul
unui vers
cu braţele întinse,
sar de pe un picior pe altul,
ca un copil.
Ne învăluim în aureola
sfinţilor bizantini,
tu plângi ca din icoană:
`Pahar mântuirii voi lua
şi numele Domnului voi chema”.
MOLITVĂ
De deasupra oglinzii
ca în ghicitură
mintea mea vede
sminteala.
O suliță sub umărul
stâng
va fi răsplata,
în văzduh se vor împrăștia
oasele mele.
Călugări postitori vor înălța
rugăciuni albe ca tămâia,
năluci disperate
vor alerga
în spatele ochilor,
înainte de a mă înălța
ca o cruce.
PRIN MAREA ROȘIE
Și noi am trecut prin Marea Roșie
auzeam carele zguduind
pământul,
cu palmele sprijineam pereții
apelor,
caii și călăreții faraonului nu
s-au salvat.
Ce a fost s-a scris fără legătură
cu emoția noastră,
drumuri tainice se
multiplică
între inimi și țara promisă.
Acestea sunt ale celor înțelepți
care nu au puterea să
înțeleagă.
MÂNGÂIERE
Liniștea Ta, Doamne,
mă mângâie
ca atunci când mama
mi-a sărutat
prima oară pleoapele.
Acum ştiu cum se plânge de bucurie
când albul deşertului
se lipeşte de mine.
Dacă-mi astup urechile,
Îţi aud liniștea.
RUGĂCIUNE
Aş vrea
să-mi petrec dimineţile
în rugăciune,
acolo unde văzduhul
nu are colivii,
iar singurătatea
este doar un capăt mic
de noapte,
să-mi aşez gândurile în psalmi,
să le învăţ despre ierni
când vor ieşi din cuiburi,
îmblânzindu-le
cu priveghere de prunc.
CREAȚIE
Cu razele dimineții sub gene
dau drumul rugăciunii
câteva ceasuri
pe zi.
Privesc prin tuburi de nori
cum bea răcoarea din palmele
îngerilor
și o trimit să se uite
dacă hergheliile mele de inimi
au loc
printre furtunile sale.
Astup spațiile dintre ele
cu câte-un psalm,
deschid cerul spre alte dimineți
și-mi reiau fericit rutina.