Poezie: Geo Vasile

SYLVIA, ALDA, AMELIA...
În jurul tău stau risipite cărţile, nu poţi
să treci peste ele, călcându-le paginile,
sunt ochi şi mâini, sunt strigăte de ajutor,
sunt carusele, sunt suflete-n extaz, fiori,
răni necicatrizate, rugăciuni, limbi toxice,
flori veştejite, sunt nopţi albe, amare,
şi ore gravide, sunt unghiile smulse
dominicanului Tommaso Campanella,
epifaniile lui Mircea Eliade, ucigaşul
fără simbrie adus pe scenă de Ionesco,
arcuri voltaice ce-au fulgerat nervii
Sylviei, ai Aldei, ai Ameliei, ai lui Dino,
capcane, descântece de dragoste şi ură,
revolta lui Cioran în contra Demiurgului,
fluvii visând oceanul, labirintul lui Borges,
dar şi Himerele tale Globulare, frumoasa
lacului ce se juca cu securi selenare,
strălucind ca ele...

CURTEA CU NUC
După ce uiţi de tine şi mai ales
c-ar putea fi ultima ta noapte de
dragoste cu ficţiunea, mrejele
somnului îţi înteţesc singurătatea,
silindu-te să aluneci pe spate-n
aparenta moarte din Ghetou&Eden,
deja te afli-n curtea cu nuc unde ai
locuit odinioară, vezi o femeie-n
grădină, pare-a fi maica ta, îi recunoşti
mâinile carbonizate de aurul clocotit
cu care îşi picta icoanele şi frescele
Rubliov, în puterea nopţii ea scoate
apă limpede din puţ şi potoleşte setea
tuturor morţilor, apoi într-o clipită
dispare-ntr-o icoană, lăsându-ţi doar
mireasma de mir.

URNE ERMETICE
Decenii-n şir te-ai exilat în plinul
şi golul Himerei Globulare,
ambele platouri ale balanţei
au stat de vorbă şi au decis:
legea, cu greu ridicată la
înălţimea inimii, fiule, a învins,
nu te speria de tăcerea pădurii
virgine înainte de-mpuşcături,
toţi suntem nişte urne ermetice,
semănăm între noi ca retardaţii,
numai că la un moment dat
reflexele clipitului din pleoape,
cum vezi, ating îmbelşugatul grad
oniric zero, lacrima noastră
neînsufleţită, neînţeleasă,
devine clarvăzătoare pecete.

TRANDAFIR UMAN
Oh, Johann Sebastian ca şi cum ai fi fost
un ucenic crescut de Dumnezeu, acum
din flaute te vaieţi pe-un nor ce te
ascunde oricăror priviri şi încă mai ţâşnesc
viorile şi inima se-ndoliază, crepusculare
flori răsar din crucea Cristosului ce moare-n
tine, fantasmă luminoasă: îl sprijini să se
facă totuna cu lucrurile şi e a ta durere rana
lui din coastă, din care sângele ţâşneşte, oh,
şi-a clapelor vâltoare este înalta bucurie
ce îţi preschimbă-n trandafir uman aducerile
aminte, astfel Arhanghelul te-nluminează
orbitor, descoperi contrapunctul naufragiului:
moartea şi învierea, viaţa, calea şi adevărul.

Geo Vasile s-a născut în București, la 21 iunie 1942. Este critic literar, prozator, poet și un cunoscut italienist. Este autorul mai multor volume, între care: „Pluralul românesc. Cartea cu prețul vieții"; „Poezia română între milenii"; „Proza românească între milenii"; „Profili letterari italo-romeni" (ediție bilingvă); „Poezie română contemporană. Mărci stilistice"; „Europa în cincizeci de romane"; „Nimfe&Kimere. Ninfe&Kimere", în română și italiană, PrincepsEdit, Iași, 2010; „Psycho@terra.pia", în română și italiană, Edizioni Lietocolle, Faloppio, Como, 2012; „Poesie del Ghetto&Eden", în română și italiană, inedite, 2013 etc.
Poemele din acest grupaj constituie o selecție din volumul bilingv „Scurtcircuit. Cortocircuito" (în curs de apariţie în Italia).