Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică POEZIE: Iuliana Paloda-Popescu

POEZIE: Iuliana Paloda-Popescu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 02 Dec, 2020

Litania umbrei

De când
am venit pe Pământ,
umbra mea, ca un ied jucăuş
mă-nsoţeşte şi aleargă-mpreună
cu mine şi saltă, se scurtează sau
creşte, după cum Soarele urcă şi
coboară pe Cer, după cum trupul
meu se înalţă şi se roteşte şi
îşi caută calea în lumina
de taină a Lunii
târzii!

Pe când 
singură cobor în 
sălaşul somnului, umbra 
mea mă-nconjoară şi visează 
cu mine şi aşteaptă cu mine pe 
treptele scării de ceară, semnul 
Îngerului din ţinuturile albe şi 
mă-ndeamnă să scriu despre 
noi, despre trecerile prin 
oglinzile de foc
ale inimii!


Litania florii de crin

Toată noaptea 
îngerii au cântat, adormită, 
pădurea se rotea, se-nălța în vântul 
de toamnă și îndrăgostită visa tropotul 
cailor din sălașul umbrelor, cavaleri în 
armuri se-adunau, făceau jurăminte, 
apoi, înălțau spadele, se-nfruntau 
în sunetul trâmbițelor de aur
și-n amurgul de foc intrau 
în peșterile uitării din 
oglinda întoarsă 
a Lunii, 

în care 
vietățile sălbatice ale
câmpului alergau și înfricoșate 
se-ascundeau în trunchiuri bătrâne 
de arbori, pentru că oamenii ucideau 
oameni, sângele lor înroșea câmpul, 
ninsorile grele ce cădeau pe turnul 
dreptăţii, unde domniţa cu pletele
albe păstra de un veac lângă sân 
floarea de crin a speranţei și 
însingurată aștepta 
zorile! 


Litania cuvintelor 

Pe atunci 
păreai orb și treceai
neștiut între lumi, paşii tăi se 
opreau lângă mine, apoi se-nălțau 
și în somn te purtau și visai parfumul  
de ambră al pletelor mele răvășite de 
vântul de seară ce ne atingea cu sfială 
pleoapele, palmele și încet începeai
să vezi, să auzi, ca un foc lumina 
chipul tău pe cumpăna nopţii, 
gândurile hoinare 

se adunau, 
îngânau cântecul 
apei și vedeam cum un Înger 
pribeag îți scria numele pe o sferă 
de aer ce plutea între Cer și Pământ, 
o himeră ieșea din aburul Lunii, uneori 
părea verde, alteori de un roşu profund, 
iar din coama ei adunam cuvintele vii,
cuvintele rotunde, care se întețeau 
în amurgul pustiu, ca niște 
ploi de aur!


Litania merelor

Un vânt 
sălbatic înfioară merii 
şi Îngerii pogoară-ncet, s-aprindă 
candela-n chilia bătrânului anahoret, 
ce-n rugă îşi adună anii şi scrie pe un 
ţărm de vis, litanii albe de-nchinare, 
pe care-n zori le-aruncă-n mare, 
s-aline rănile uitate şi sufletele 
ce au plâns!...

 Din pomi cad 
mere purpurii şi sfere de 
lumină-mi par, ce lunecă prin 
ierburi arse şi răspândesc miresme 
dulci, pe-un orizont cu flori de jar. 
Agale, prin grădină vine mama şi 
cu sfială se apleacă să culeagă 
mere, în timp ce tata ţine-n 
palme o ramură 

din mărul înflorit
a doua oară, iar eu privindu-i 
pe părinţi, îmi pare că-n grădina 
noastră văd o icoană cu doi sfinţi, 
când tata-mi pune-n braţe flori 
şi mama îmi oferă mere, dar 
nu-nţeleg ce vor să-mi 
spună, fiindcă în 
taină

îmi şoptesc,
iar mama-mi pare mai 
frumoasă când pașii-i tremură 
ușori, sub mărul care se roteşte şi 
înfloreşte-n ochii noştri deschişi în 
cântece de îngeri înălţate-n zori 
şi-n ruga mea dintru această 
carte gătită parcă pentru 
sărbători!


Litania Învierii

Doamne, în zadar 
te strigam şi înfiorată îți scriam 
numele, înstrăinați rămâneam şi fără 
speranţă erau clipele troienite în giulgiul 
de nea! Somnul nu ne mai atingea pleoapele, 
Pasărea vieţii ne ciugulea din palme grăunţele 
albe, apoi, îşi deschidea aripile peste păduri,
peste ape şi încununa Cerul cu purpura 
inimii calde! Pentru Tine alungam 
umbrele şi îmbrăţişam 
Lumea, 
singură, 
în pustiul iubirii, căutam 
Fața Ta şi uitam cum trec clipele, 
anii!... Ca nişte corăbii pe mările reci 
lumile vechi se pierdeau, amintirile vii
se stingeau pe altarele toamnei, numai 
Soarele veşnic era şi ne mângâia faţa cu 
lumina sa!... Pentru Tine luam chip 
nou, nume nou și mă închinam, 
doar pentru Tine îmi urmam 
credinţa, 

călăuzită
de-o himeră albă, ca un
soldat îndrăgostit de-un chip suav,
care-l învață cum să-nvingă moartea,
când singur este şi revine pe-nserat, cu
fruntea-nrourată şi deschide peste lume
pleoapele-azurii, să mă întrebe dacă știu
cum se desprinde sufletul de trup, iar 
eu tresar și-ncerc s-aprind speranţa 
în făptura sa și scriu cu lacrimă 
de mir Litania Învierii!...


Litania împăcării

Toată noaptea am 
stins şi-am aprins o lumină 
albă!... Singură îți vegheam somnul, 
pleoapele roşii ce clipeau în răstimpuri,
mâinile mele osteniseră deschizând
 ferestrele pentru a-ţi aduce 
aerul proaspăt!...  

Mă rugam să rămâi, 
mă prindeam cu înverșunare 
de aura visului şi înfrigurată urmam 
vântul ce înfiora frunzele, pasărea 
ce vestea zorile, iar din lacrima 
ta învăţam cum se naşte 
Litania împăcării!...


Litania-ntâi, a iubirii

  Doamne, 
în cumpăna nopţii m-am 
ivit pe Pământ, cu o pasăre albă 
pe umărul stâng şi în aburul 
apelor aşteptam zorile!... 

Au trecut ani 
şi am învăţat să scriu poeme 
pe vălul de mătase din care se 
iveau păsări şi-mi strigau 
numele!... 

Închide ochii-mi 
şopteai şi îmi aşezai în palme 
o floare de măceş, amintindu-mi 
un cântec străvechi din 
care se-nălţau

cununi de martiri
ce binecuvântau Cerul!... 
Pentru Tine îmbrăcam veşmintele 
albe şi îngândurată aşteptam 
ploile şi mă închinam, 

iar la marginea 
visului mă rugam pentru 
sănătatea Pământului, pentru cei 
plecaţi, pentru păsările 
ce înfiorau mările!...

Lângă Schitul de rouă 
căutam Crucea şi aflam Chipul 
Tău, sângele  din care înfloreau 
macii şi Litania-ntâi, 
a iubirii!...