POEZIE: Mariana Borloveanu

Mariana Borloveanu s-a născut la 14 aprilie 1958, în Bragadiru, județul Teleorman, un sat de câmpie de unde, dacă o iei printre vii, ajungi în Poiana lui Iocan. A debutat la vârsta de 16 ani în antologia de poezie „Gorjul Literar”, după care a publicat în revistele Amfiteatru, Luceafărul, România Literară. A lucrat în mai multe redacții și instituții culturale: Cenaclul Flacăra, Radiodifuziunea Română, Revista Literar Artistică TV - realizată de Dinu Săraru la Televiziunea Română. Absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu un doctorat în psihologie creştină, coordonat de părintele Constantin Galeriu. Este cunoscută în lumea presei creștine prin realizarea unor emisiuni de cultură şi spiritualitate în radio și televiziune, cu experienţă de director general al cotidianului constănţean Observator, director de programe la Mitropolia Olteniei. Este autoarea cărților de succes „Leacuri din Țara Sfântă”, „Sfaturi de taină cu pustnici ai zilelor noastre”, „Leacuri mănăstirești”, toate publicate la Editura „Lumea Creștină”, al cărei director este.

Să înveți răsăritul

Dintotdeauna
m-a fascinat lumina 
ce picură din candela cerului.
La început,
așteptam cu palmele întinse
și nu știam de ce 
nu sporea răsăritul
și se pierdeau razele
printre degetele răsfirate
fără noimă sub zori.
Până-ntr-o zi, 
când privirea
a coborât în gând
și rugăciunea s-a deschis
precum floarea de lotus
în lumina soarelui.
Am înțeles atunci
că fără temei
lumina nu rodește,
Am înțeles atunci
că începutul de zi
trebuie coborât în rugăciune,
zugrăvit pe suflet,
sălășluit în privire.
Altfel, zorii se revarsă
și se scurg printre îngenuncheri
și printre trupuri vlăguite
de sute de metanii.
Am ridicat pleoapele 
spre marea de lumină
care mi-a mângâiat sufletul
iar peste mâinile mele
împreunate în rugăciune
a coborât un răsărit
precum o binecuvântare.
Popas într-o gură de rai

Tot căutând, într-un târziu
m-am trezit într-o gură de rai, 
un plai însorit, dăltuit în lumină,
acolo unde clepsidrele tac
când turme de gânduri coboară prin timp
lângă privirea ca un cristal cu seve
care țâșnesc spre dincolo de nori.
Urcând apoi dinspre noapte-nspre zori,
în freamăt de luceferi mă leagănă clipa 
și-n dimineți de raze poleite-n azur
se cerne mireasma dulce a florii de măslin.

Mi-am agățat privirea de zori
și am îngenuncheat între două trăiri,
deopotrivă legănate de miresme de cer 
și a nins din nou cu flori de măslin,
sporind lumina cu foșnet de timp
înveșmântat în cântări îngerești
iar eu am îmbrățișat clipa
și am pășit pe urme de sfinți
înrourate de adieri de rai.

Pustnicul de lângă schit

A fost un timp când după miezul nopții
Urcam adesea drumul troienit, 
S-ajung în zori la Sfânta Liturghie
Și să aștept un pustnic lângă schit.

La început tot căutam cuvinte
Și-ngenuncheată nu găseam putere
Să zăbovesc în vatra sihăstrească,
Unde monahul depăna tăcere.
Și rugă peste rugă tot agățam de cer
Nădejdi înveșmântate din răbdare,
Până-ntr-o zi când clipa a rodit
Noian de taine, binecuvântare.

Gând peste gând și clipă lângă clipă
Tot cercetam pustia cu rostul meu lumesc,
Dar sfetnicul mi-a dăruit răspunsuri
Într-un pocal cu har duhovnicesc.

Îngenuncherea clipei s-a stins în rugăciune.
Ce dimineți, ce rugă, ce limpezimi de har!
Azi pustnicul a coborât în lume
Iar eu păstrez în taină dar din dar.

Hai, vino, Doamne!

Hai, vino, Doamne! Să-ți mai spun o taină,
Te-aștept lângă icoane lăcrimând,
Tu știi că dincolo de clipă lin coboară
O aripă de dor, plutind pe-un gând.

Și dor din dor se naște rugăciunea,
Păcatele plângându-mi rușinat
Că-ntotdeauna vin să cer la Tine
Și nu mai contenesc întru păcat.

Dar Tu mă ierți și dincolo de clipă
O pace lină urcă din suspin,
Din candela ce picură lumină
Lângă icoana vie mă închin.

Hai vino Doamne și oprește timpul
Aici, îngenuncheată să rămân,
Pocalul mulțumirii să se umple
Cu flori de psalmi ai gândului cel bun.