Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică POEZIE: Matei Boțocan

POEZIE: Matei Boțocan

Un articol de: Ziarul Lumina - 24 Feb, 2019

Matei Boțocan s-a născut în data de 15 octombrie 1929 în comuna Podgoria, județul Buzău. După absolvirea liceului în Râmnicu-Sărat, promovează examenul de admitere la trei facultăți din București cu profil tehnic, una dintre ele în cadrul Academiei Militare. În final, alege să urmeze topometrie și geodezie, meserie pe care a profesat-o până la pensionare cu multă dăruire. Încă din perioada liceului, a fost remarcat pentru aptitudinile literare, fiind îndrumat spre Facultatea de Filologie. Deși nu s-a îndreptat către o profesie umanistă, lectura și creația poetică au rămas până la sfârșitul vieții pasiunile sale de căpătâi. S-a mutat la cele veșnice anul acesta, în duminica Botezului Domnului.

MONUMENT, OM DE ZĂPADĂ

Toată viața lui, până ce dispare
omul lucrează la un monument al său.

Îl vede înălțându-se,
desfăcându-se și topindu-se
ca de boarea vântului.

Vede el toate-acestea înainte să cadă
în neputințele bătrâneții.
Orice om lucrează toată viața
la un monument al lui de zăpadă.

NU-ȚI PARĂ RĂU

De te sacrifici pentru ceva,
nu-ți pară rău.
A regreta e-un lucru trist,
ascultă-ți inima;
fii la înălțimea sacrificiului,
gestul tău a servit viața.

De-ți pare rău, ea se golește
ca și cum ar fi fără rost.
Pământului nu i se pare că a primit ceva,
degeaba a fost scormonit;
e ca viața unei crisalide goale ce moare.
Iubește viața ca să fii iubit.

SPUNEAI TU (Sfântului Porfirie)

Spuneai tu că la biruința neputințelor
nu se poate ajunge decât prin harul lui Dumnezeu
și că iubirea desăvârșită alungă oboseala
când faci ascultare din iubire.

Că o cunoaștere mai presus de demonstrație
și mai presus de fire e credința, fiind o relație,
minune și luminare dumnezeiască,
care strălucește până și într-un păcătos,
făcându-l mai bun, ca să se fericească.

Că Lumina a venit în lume, dar oamenii
n-au iubit-o, ci s-au atașat mai mult de întuneric,
iubind neadevărul. Bucuria luminii și iubirii
o trăiesc însă doar cei ce lucrează întru Adevărul
Care ne luminează mintea și drumul în viață.

Că dacă gândim răul, acesta ne va veni,
iar dacă gândim la bine, binele pentru noi va birui.
Cel deznădăjduit își pierde râvna,
cel ce nădăjduiește reușește,
cel tulburat, nervos, supărăcios se simte pângărit
și mult pătimește.

Ne-ai spus că dacă trăim, pentru Domnul trăim,
și dacă murim, tot pentru Domnul murim.
Deci și dacă trăim, și dacă murim,
ai Lui suntem.
Și nici mărimea greșelilor, nici mulțimea lor
nu vor covârși răbdarea Sa.

Când omul e plin de căință,
să lăsăm iubirea lui Dumnezeu să hotărască.

ADEVĂRATA IUBIRE, DAR DE LA DUMNEZEU

Iubirea e mai bună decât orice mamă din lume,
mai bogată decât orice împărăteasă.
Ea preface firea lucrurilor și vine spre noi
ținând în mână o floare albastră.

Să așezăm cu grijă în suflet iubirea
cea născătoare de virtuți,
care ne dăruiește cele mai alese frumuseți.
Nimic nu poate fi mai curat decât plăcerea
adusă de ea, care face până și robia
mai dulce decât libertatea.

Poți îndura orice, dar nu și lipsa de iubire.
Dacă dorim să primim iubire,
trebuie mai întâi noi s-o dăruim.
Mare este puterea iubirii Tale, Doamne!
Puterea ei n-o biruie nici bogăția,
nici sărăcia cea mare.

Iubirea e un mod de a trăi cu devotament
și a realiza în interiorul nostru
chipul lui Dumnezeu Creatorul,
chipul luminos întru Domnul.
Duhul Sfânt e Cel ce aduce dorul iubirii.
Iubirea răspândește o lumină care dezvăluie
întunericul din inimi prin înalta ei trăire.
Cel ce iubește se desfată la vederea celui drag,
Cugetul său se înalță și prinde aripi.

Nimeni și nimic nu ne va despărți de iubirea
lui Hristos!
Să căutăm să nu cădem din iubirea Lui
cu frumuseți depline. Să eliminăm din viața noastră
pornirile urâte, credule și nefaste.

Fecioara Maria s-a dăruit pe sine în întregime lui Hristos.
Ea l-a iubit până la capăt și a fost întâmpinată
de El
de sus, de la porțile luminoase ale morții,
când moartea deodată s-a transformat
într-o întâlnire plină de lumină și bucurie.

Ce frumos miroase-a toamnă
Ce frumos miroase-a toamnă!
Are miros de poamă, crizanteme
și acel must ce fierbe-n cramă,
chemându-se mai apoi vin.

Dacă ieși în câmp afară,
simți cu adevărat că-i toamnă,
îți intră-n nări vremea, bura de ploaie
ce-nmoaie aerul, pământul
și acele lanuri ce par liniștite, grele.

CE FRUMOS MIROASE-A TOAMNĂ!

Miros de struguri și magiun de prune,
de fructe coapte, suc de roșii și legume proaspete.
Dar ea nu-nseamnă numai crama, vinul și pastrama,
ci și copaci de frunze goi, ploi și noroi.

Și tot ea, toamna, într-un târziu ne-aduce iarna.

VOI SUNTEȚI IUBIREA VIEȚII MELE

Vă simt atât de aproape,
să rămâneți aproape între voi...

Mi-e sete nu de apă, ci de o viață nouă,
tot ce rămâne e dragostea.

Viața asta, o idee...

EPITAF

Viața e din eternitate spre eternitate
[din gândul lui Dumnezeu spre viața veșnică].
Nu există sfârșit,
orice sfârșit înseamnă moarte.
Viața e un mic popas,
un mic popas numai de-o noapte.
Mâine în zori
va trebui să mergem mai departe.