Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică POEZIE: Simona Nicoleta Lazăr

POEZIE: Simona Nicoleta Lazăr

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 01 Sep, 2021

Psalom

Ia-ți, Doamne, cerurile toate
din sufletu-mi însingurat!

Alungă-mă în calea nopții
și-n calea celui ne-ntâmplat...

Și de va fi ca dinainte-ți
să mă întorc, de trup plecat,

întoarce-ți ochii de la mine
cât Adevăru-ți n-am aflat.

Ia-ți, Doamne, cerurile toate
din sufletu-mi necurățat!

Și-n zări trimite-mă să caut
izvorul pururi nesecat,

să beau din apa lui cea clară, 
să-mi curăț cugetu-ntinat

și către tine, bun Părinte,
să-mi întorc fața, luminat.

Rănit de firul cel de iarbă
mi-i sufletul însângerat...

Căci nu sunt demn să-ți stau
în față
cât fața lumii n-am arat,

cât brazda n-am întors-o harnic,
sămânța n-o am semănat,
cât n-am rotit oțelu-n holde
și grâul nu l-am secerat

și cât din alba lui făină
o pâine nu ți-am frământat...

Așa, nevrednic, fără merit,
tot vin la tine-ngenuncheat:

Dă-mi, Doamne,-n suflet ceruri 
nouă
și iartă, Tu, al meu păcat!


Cuvinte de acatist

Ating cu palma creştetul dealului
de ametist

gutuiului îi tremură
fructele/ lacrimi sacre
cuvinte de acatist


Rugăciune

Nu-mi număra, Doamne, durerile!
tot ce se numără moare
din sângeria mirare
îndoită cu apă neîncepută, 
tămăduitoare
dă-mi câte trei picături
după fiece zi fără soare

altoieşte-mi întrebările cu 
prejudecăţi
şi ridică împrejurul inimii mele
ziduri cenuşii de cetăţi

fă din tăcerile mele oşti înzăuate
şi găteşte-mi spaimele cu ii 
înflorate

seamănă-mă, seceră-mă, 
Doamne,
mă fărâmă între două pietre 
de moară
frământă-mă, dospeşte-mă 
şi mă coace
împarte-mă pe la conace/ dă-mă de suflet la vecine

nu-mi număra durerile, Doamne!
numără-mă pe mine!