POEZIE: Simona Nicoleta Lazăr

Psalom

Ia-ți, Doamne, cerurile toate
din sufletu-mi însingurat!

Alungă-mă în calea nopții
și-n calea celui ne-ntâmplat...

Și de va fi ca dinainte-ți
să mă întorc, de trup plecat,

întoarce-ți ochii de la mine
cât Adevăru-ți n-am aflat.

Ia-ți, Doamne, cerurile toate
din sufletu-mi necurățat!

Și-n zări trimite-mă să caut
izvorul pururi nesecat,

să beau din apa lui cea clară, 
să-mi curăț cugetu-ntinat

și către tine, bun Părinte,
să-mi întorc fața, luminat.

Rănit de firul cel de iarbă
mi-i sufletul însângerat...

Căci nu sunt demn să-ți stau
în față
cât fața lumii n-am arat,

cât brazda n-am întors-o harnic,
sămânța n-o am semănat,
cât n-am rotit oțelu-n holde
și grâul nu l-am secerat

și cât din alba lui făină
o pâine nu ți-am frământat...

Așa, nevrednic, fără merit,
tot vin la tine-ngenuncheat:

Dă-mi, Doamne,-n suflet ceruri 
nouă
și iartă, Tu, al meu păcat!

Cuvinte de acatist

Ating cu palma creştetul dealului
de ametist

gutuiului îi tremură
fructele/ lacrimi sacre
cuvinte de acatist

Rugăciune

Nu-mi număra, Doamne, durerile!
tot ce se numără moare
din sângeria mirare
îndoită cu apă neîncepută, 
tămăduitoare
dă-mi câte trei picături
după fiece zi fără soare

altoieşte-mi întrebările cu 
prejudecăţi
şi ridică împrejurul inimii mele
ziduri cenuşii de cetăţi

fă din tăcerile mele oşti înzăuate
şi găteşte-mi spaimele cu ii 
înflorate

seamănă-mă, seceră-mă, 
Doamne,
mă fărâmă între două pietre 
de moară
frământă-mă, dospeşte-mă 
şi mă coace
împarte-mă pe la conace/ dă-mă de suflet la vecine

nu-mi număra durerile, Doamne!
numără-mă pe mine!