POEZIE: Ștefan Scripcariu

Ștefan Scripcariu (n. 22 martie 1964) a debutat cu versuri în revista „Pentru patrie”, la recomandarea Zoei Dumitrescu-Bușulenga, a publicat poezii religioase în revista „Lumea credinței” și într-un număr trecut al suplimentului „Lumina literară și artistică”. S-a născut în pitorescul sat Siliștea, din comuna suceveană Liteni, iar lumea satului l-a inspirat în copilărie și visa să devină poet. A scris atunci multe versuri cu tematică rurală, naivitatea acelor rânduri din copilărie este cuceritoare. Din poeziile acelea strânse într-un caiet intitulat „Satul meu” și nepublicate în volum am ales pentru această pagină poeziile alăturate. 

NU SE POATE
Eu am citit într-o poezie
că peste clopotnițe plângea o nicovală,
dar așa ceva nu se poate,
asta-i o mare scorneală.
Oamenii mari
când scriu câte o poezie,
mai bagă printre versurile ei
și câte o astfel de prostie.
„Nicovală peste clopotniță”
seamănă un pic
cu vorba aceea „colac peste pupăză”,
din care nimeni nu înțelege nimic.
Ce să caute colacul peste pupăză
și peste clopotniță o nicovală grea?
așa vorbe spuse de oamenii mari
sunt prea grele pentru mintea mea.

LA STÂNĂ, CIOBAN
Un băiat din sat,
cu trei ani mai mare decât mine,
păzea oile pe câmp
și mi-a spus că cioban la oi e tare bine.
Nu se duce la școală,
nici pe câmp, la prășit,
stă toată ziua cu oile pe câmp
și e tare mulțumit.
Vino și tu la stână,
mi-a spus băiatul ăsta mie,
și ai să vezi atunci
ce bine are să-ți fie și ție.
Dar când i-am spus mamei mele
c-aș vrea să mă duc la stână 
și la școală să nu mai învăț,
mama mea a luat nuiaua din perete
și mi-a zis că-mi pune pielea pe băț. 

LA IARMAROC
De Sfântul Ilie,
anul ăsta am avut noroc,
căci mama mea a avut câțiva bani
și m-a luat cu ea la iarmaroc.
Acolo am văzut circul
și în iujul cel mare m-am dat,
și când mă dădeam în iuj
m-au văzut câțiva copii din sat.
Am mâncat halviță
și suc dulce și colorat am băut,
dar vata de zahăr pe băț
cel mai mult mi-a plăcut.
Și mi-a plăcut că am văzut păuni,
un leu, un tigru și doi cimpanzei,
cimpanzeii stăteau 
în două picioare ca oamenii
și profesorul nostru de botanică 
seamănă bine cu ei.
 
VULPEA DIN FARFURIE
La mătușa Aglaia,
eu am văzut într-un cui din perete agățată
o farfurie de lut, smălțuită,
care are pe ea o vulpe desenată.
Vulpea ține în gură
o găină albă și moțată,
pe care a furat-o noaptea, 
că e și luna în farfurie,
de la vreun om din sat, din poiată.
Așa vine și la noi vulpea,
dacă avem pădurea lângă casă,
și toată vara, cât e de lungă,
vulpea fără găini ne lasă.
Am putea să mâncăm mai multe ouă fierte,
pui și găini fripte,
dar dacă vulpea ne fură găinile,
noi mâncăm răbdări prăjite.

LA FUMAT
Un moșneag din sat,
când venea cu căruța pe drum,
a văzut cum de la marginea unor păpușoaie
ieșea fum.
Moșneagul a oprit calul
și s-a dus să vadă ce a luat foc,
dar în păpușoi, trei băieți din sat
trăgeau din țigări cu foc.
Ce faceți voi aici?
la ei moșneagul s-a răstit,
iar ei, când l-au văzut pe moșneag,
cu țigările în mână au înlemnit.
Și moșneagul, dacă a văzut ce fac ei în păpușoi,
cu biciușca i-a bătut bine
și pe toți trei, la lumea din sat
i-a făcut de rușine.

LA FIERĂRIE
În ograda colectivului,
acolo să mă duc îmi place mie,
să văd cum se potcovesc caii
la fierărie.
Mie mi-e milă de cai,
oare pe cai nu îi doare
când le bat fierarii
cuie în copitele de la picioare?
Un fierar din sat,
dacă era beat și n-a știut pe cal bine să-l țină,
a primit o copită în burtă,
de-a zăcut la pat o săptămână.
Dar și calul, bietul de el,
multe ciomege pe spate și-a luat,
că l-au bătut bine
ceilalți doi fierari din sat.

SATUL MEU
Satul meu e mic,
pe deal și pe vale așezat
și eu știu că nu e
cel mai frumos sat.
Sunt sate mai frumoase
și mai mari, că am văzut,
dar mie îmi place satul meu,
că aici m-am născut.
În satul nostru mic
nu sunt multe case
și unele dintre ele sunt
mari și frumoase,
dar casa noastră e mică,
e cea mai mică din sat,
și de aceea sunt eu
de multe ori supărat.