Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
Poezie: Victoria Milescu
Victoria Milescu s-a născut în municipiul Brăila, a studiat la Liceul teoretic „Nicolae Bălcescu” din Brăila, la Facultatea de Filologie, Universitatea din Bucureşti, limbile română şi engleză și a făcut studii postuniversitare. A lucrat în învăţământ, presă şi editură. A debutat cu versuri în revista „Luceafărul”, în 1978, iar editorial, cu volumul „Prier”, la Editura Cartea Românească, în 1988.
Din volumele publicate: „Welcome December/Bun-venit, Decembrie” (ed. română-engleză, versiunea engleză aparţinând autoarei, 1994); „Şlefuitorul de lacrimi” (1995); „Izbânda furată” (1995); „Inimă de iepure” (1998); „Arleziana” (2000); „Zâmbet de tigru” (2001); „Ecoul clipei” (2003); „Flacăra nevăzută/Láthatatlan Láng” (ed. română-maghiară, 2007); „Roua cuvântului/Szóharmat” (ed. română-maghiară, 2008); „Conspiraţii celeste” (2008); „101 Poeme” (2009); „Bucuriile triste/Gëzimet e trishtme” (ed. română-albaneză, 2009); „Dreptatea învingătorului” (2010); „Floarea vieţii” (ed. română-georgiană, 2010); „Vrabia albă” (CD, poezii în lectura autoarei, 2010); „Din Caucaz în Carpaţi. Zaira Samharadze în dialog cu Victoria Milescu” (2011); „Fenomenele fără cauză” (2011, col. „Opera Omnia”); „Sub Steaua Câinelui” (2012); „Existenţele fastuoase” (2013).
LAMENTUL EROIC
Am iubit marea
înainte de a o fi văzut
am iubit munţii
înainte de a le fi escaladat crestele
am iubit plante ciudate din atlase
şi animale înfricoşând chiar timpul
am iubit timpul mutilându-mi trupul
am iubit avalanşe, furtuni, uragane
am iubit oameni celebri şi oameni umili
i-am iubit pe cei ce au greşit de o mie de ori
pe cei ce m-au înjunghiat
crezându-mă invulnerabilă
am iubit fără limită şi fără discernământ
dar poate că aceasta este o vină
pe care Tu, Doamne,
nu o tolerezi, dar mai ales nu accepţi
că pe mine nu m-am iubit deloc
risipindu-mă, risipindu-Te…
IMITÂNDU-I PE CEILALŢI
Dumnezeu şi moartea
îmi poartă de grijă
eu fac să dureze efemerul
construiesc o casă pentru vrăbii
sădesc un pom pentru Rai
fac un copil care va dărâma casa
fiind prea mică
şi va tăia pomul pentru că nu rodeşte
scriu o carte despre toate acestea
şi cineva o va arde
să se încălzească sub viscol…
ÎNTRE ATAC ŞI APĂRARE
De câte ori am pierdut în cursa vieţii
am zis:
e spre binele meu
când am primit lovituri
am zâmbit:
e spre binele meu
când lacrimile te-au chemat în ajutor
am şoptit:
ele sunt spre binele meu
iar ajutorul Tău a venit
când binele răului se făcuse
de câte ori am pierdut
din iubire, din ură, din răzvrătire
am repetat:
e spre binele meu
până când Tu, binele suprem
mi-ai luat de pe umeri
povara înţelepciunii
eliberându-mă, dăruindu-mi
odihna cea mare, care după cum spui
e spre binele meu…
ÎNTRE FORŢĂ ŞI SLĂBICIUNE
Sunt încă
proprietatea lui Dumnezeu
unde să fug
sunt scribul sub teroarea cuvintelor
m-ai trimis pentru că tac
muşcând pământ
unde să fug când pământul fuge şi el
îngroziţi suntem de un singur cuvânt
curând se va auzi
va fi tunet sau adiere
îl vei rosti tu, îl voi şopti eu
sunt încă preferata lui Dumnezeu
unde să fug şi de ce…
CERUL DE IERI
Voiam să merg pe strada
ce duce la iubitul meu
voiam să merg desculţă
prin florile de tei
nimic nu se clintea
în steaua neagră
rămasă pe cerul de ieri
voiam să merg pe strada
pe care odată
a mers Dumnezeu…
NIMĂNUI, NESUPUSĂ
Câte mi-ai dat
şi cu cât de puţin am rămas
am risipit, am pierdut, am distrus
pe drumul întortocheat
dintre fiinţă şi nefiinţă
merg legată la ochi
pe podul incandescent
în jocul nostru
se năşteau, mureau regi, sori, planete
exist doar plecând
cu dureri şi izbânzi
ce nu se mai ivesc nicăieri
abia acum ştiu ce mult am contat
câte mi-ai dat
câte mi-ai luat, Doamne!
NICI FRUMOASĂ,
NICI ÎNFRICOŞĂTOARE
Stau aici
la fereastra mea cu granate
peste acoperişuri din piele subţire
de trandafir
cu pasărea pe braţ
trimisă de tine
nici frumoasă, nici înfricoşătoare
învăţ pasărea să cânte
profeţii biblice
coborând
prin artere
pe sub duşumelele sufletului
desprins din vastitatea
ploilor
picurii grei plâng şi pentru cel
ce va fi parte
din furtunile, din uraganele tale.
FLĂCĂRI PE APE
Cât cer e-n mine
câte jivine rare
câte păduri de fag şi de smochin
şi câte mări cu nave albe
tăind rechini, sirene caste
câte petreceri fericite până-n zori
şi câte omucideri semnate:
homo faber, homo industrious, homo duplex
câte iubiri de ce-i nepământesc
şi în răspăr cu legea
pe toate ţi le dăruiesc
o, Doamne, ia-napoi ce ţi-am prădat!