PORTRET: Marin Preda - 98 de ani de la naştere

Marin Preda era cu mult mai complex decât l-au perceput majoritatea contemporanilor. Unii i-au disprețuit originile țărănești, stângăciile, ursuzenia, o anumită timiditate, pe care încerca s-o compenseze printr-o serie de ironii, adesea bine țintite. 

Marin Preda (5 august 1922, Siliștea-Gumești, Teleor­man - 16 mai 1980, Mogoșoaia, Ilfov) nu a avut studii superioare, dar citise mult și (mai ales) reflectase la ceea ce citise. Mare amator de lecturi filosofico-istorice, a fost și un pasionat consumator de literatură universală. Clasicii ruși l-au cucerit definitiv și mărturisea că atunci când îl citea pe Dostoievski a trăit sentimentul genialității operei rusului, la modul absolut. Nu făcea niciodată tapaj de valoarea sa scriitoricească, deși, așa cum observa bunul său prieten - criticul literar Eugen Simion, Preda era un ambițios și un orgolios, însă în parametrii nor­malității. 

Ca bărbat a fost un romantic, căruia îi venea mai ușor să-și exprime afecțiunea prin intermediul notațiilor decât prin declarații verbale, de care avea oroare, considerân­du-le ridicole. Căsătorit de trei ori, a trecut prin două divorțuri. Marea sa iubire a fost însă prima soție, frumoasa scriitoare Aurora Cornu, cea care l-a stimulat să scrie și să publice „Moromeții”, mai precis primul volum al romanului, apărut în anul 1955. Devenise dependent total de Aurora Cornu și faptul că ea a dorit să divorțeze l-a aruncat într-un soi de depresie acută, dureroasă, pe care în cele din urmă a depășit-o. Dar nu ușor. Aurora Cornu a avut personalitatea cea mai puternică dintre cele trei soții ale sale. Cu ultima soție a cunoscut bucuria pater­nității, devenind tatăl a doi băieți. Primul născut a venit pe lume când Preda avea 49 de ani, cel de-al doilea, când scriitorul împlinise 50. Marin Preda era un om care iubea intimitatea și se exprima mai bine în scris. Se deschidea rar și avea oroare de șuete zgomotoase, chiar dacă frecventase de-a lungul timpului diverse întâlniri de breaslă, stropite cu licori bahice. Însă chiar dacă era cunoscut ca un consumator de alcool, nu se remarcase niciodată prin ieșiri penibile. În ultimii ani devenise rezervat, axându-se pe scris și pe proiectele editoriale din cadrul Editurii Cartea Românească, acolo unde a fost un director apreciat pentru profesionalismul și seriozitatea sa. 

Filosoful Constantin Noica a fost unul dintre cei care i-au apreciat opera, afirmând că unele replici sau reflecții de natură filosofică identificate în rostirile unora dintre personajele sale mărturiseau despre solide și aprofundate lecturi în domeniu ale scriitorului, pe care adversarii săi, mulți și macerați de invidia neputinciosului, îl considerau un țăran lipsit de relief intelectual. 

Cine va avea răbdarea de a-i reciti textele va descoperi un Preda dilematic, care avea capacitatea de a exprima în mod extrem de accesibil idei complexe. Prin el, literatura română dedicată mediului rural a cunoscut o adevărată revoluție conceptuală, Ilie Moromete fiind unul dintre cele mai puternice personaje existente în scrisul românesc. Viu, complex, adevărat cugetător spontan, de o cuceritoare naturalețe. Indiscutabil, Marin Preda rămâne cel mai puternic prozator român postbelic, chiar dacă unora această apreciere li se pare astăzi revoltătoare.