Povești, momente și schițe...

Cartea lui Radu Comșa De ce și-a lăsat Petre P. barbă marchează un dublu debut: al noii edituri Leviathan și al autorului, prezentat generos de Costin Tuchilă drept „o voce originală” în peisajul literar românesc de astăzi.

În cele 23 de proze reunite în acest volum, apărut în 2021, care preia titlul prozei omonime, simbolicul prevalează asupra epicului, epicul nefiind decât un pretext pentru construcții alegorico-simbolice. Dominantă este viziunea picturală a unui narator-regizor care așază obiectele în spațiu, oferă roluri, impune reguli de mișcare, de orientare, supus capriciilor inspirației: „Și aproape că uitasem de această întâmplare, dar cumva ea era acolo, și e adevărat că poveștile vin când le vine lor la socoteală. Iar fata cu părul șaten mi-a adus-o înapoi. Și a fost bine că a venit. Și îmi amintesc că după dimineața aceea de demult a fost o zi lungă și potolită, și eu am trecut prin ea în pace. Și mai am în gură gustul acelei dimineți cu soare drept zburat printre case, gust cuminte și un pic sprințar, gust de fruct văratec” (O plimbare cu Hemingway).

Multe sunt fotografii mișcate, flash-uri, crochiuri, secvențe fulgurante de viață, cu personaje puține, întrucât Radu Comșa pare a fi mai mult interesat de pădure, de ansamblu decât de copaci, de detaliu. Bicicletă în ploaie sau Piesă neterminată cu 5 povești în oglindă și bis poate fi un exemplu concludent. Personajul apare doar ca să puncteze, să susțină un tablou însuflețindu-i atmosfera.

Tematica și formula narativă au o diversitate prin care autorul pare a face concurență literaturii înseși. Fata care căuta puncte cardinale este mai mult un poem în proză. Motivul omului de prisos e inclus în De ce și-a lăsat Petre P. barbă; registrul ironiei și al autoironiei este experimentat în O plimbare cu Hemingway; Dimineața unui băiat cuminte este o replică parodică la cunoscutul film al lui Andrei Blaier Diminețile unui băiat cuminte; Poarta roșie e construită pe simbolismul limitei, al deschiderii/închiderii, figurat prin ușa care poate deschide și dezmărgini sau poate împiedica accesul; sentimentului patern i se dă expresie în Joc de dimineață; terna iubire, asociată motivului cuplului, apare în Cea mai frumoasă zi; nu lipsește inserția fantasticului în real ca în O cafea neobișnuită, Poveste veche și chiar Zboruri de noapte cu halucinanta mișcare a liliecilor, asemănătoare, ca idee și atmosferă, cu păsările invadatoare ale lui Hitchcock.

Viața, în desfășurările ei multiple, tabietare, este spectacolul de care nu se mai satură Radu Comșa. De dimineață desfășoară, în registrul banalității, al firescului, întreaga gamă a tabieturilor, care, prin cumulare, sugerează ritualul unei zile multiplicate în filmul a milioane de oameni prinși în ritmurile societății post­moderne/transmoderne. Din acest tablou nu lipsesc despărțirile: Helsi, „numele primei dureri”, sau La început de iarnă, povestea a doi oameni care se întâlnesc pentru a se despărți. Relațiile familiale, cu accent pe sentimentul patern, dau culoare epică prozei Joc de dimineață.

 Epicul cu simbolurile sale este dublat de adevărate performanțe stilistice. „Și zâmbește în sidef ars”, cu inflexiunile sale poetice, ține mai mult de estetism, cu atenția cizelării frazei în sensul obținerii unui maximum de expresivitate. Schițele, momentele surprinse, integrate fie peisajului comunist al perioadei de dinainte de 1989, fie peisajului etern al naturii, pentru a reliefa paralelismul dintre om și natură, au la bază cărămida principală - cuvântul, pe care Radu Comșa îl inventează și-l reinventează pentru a-l face capabil să-l exprime în deplinătatea intențiilor sale artistice.

De ce și-a lăsat Petre P. barbă, volumul de debut al lui Radu Comșa, poate rămâne, în destinul său literar, drept prima treaptă pe un drum ascensional. Restul treptelor ține de Radu Comșa însuși.