Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Să nu vezi Napoli!

Să nu vezi Napoli!

Un articol de: Virgil Borcan - 18 Oct, 2015

Așa începe SMS-ul trimis de un prieten scriitor într-o dimineață de august. "Să nu vezi Napoli! Avem nevoie de tine viu!", aluzie la dictonul "Vedi Napoli, poi muori!" (de fapt e vorba de localitatea Muori de lângă Napoli, nici o legătură cu moartea). Suntem două cupluri într-o mașină ticsită de bagaje, gonind spre Agerola, localitate italiană la sud de Napoli, pe ceea ce localnicii numesc Costiera Amalfitana. Gonind e un fel de a spune, drumul durează două zile și o noapte, cu un popas nocturn la Treviso (la dus), respectiv Budapesta (surprinzător, aerul ei parizian!) la întors.
Coasta Amalfi e splendidă, maiestuoasă, în­fri­coșă­toare aproape. Muntele intră abrupt în Marea Tireniană, de un albastru ca al cernelii și mai sărată decât al nostru Pont Euxin, dar cu plaje mai înguste și pietroase. Stațiune turistică bogată, opulentă chiar, Amalfi e și un vestigiu medieval impunător: am surpriza și bucuria să descopăr în catedrala orașului moaștele (exceptând zona occipitală a craniului) Sfântului Apostol Andrei. Au fost aduse aici în timpul Cruciadei a IV-a, la 1208, de un puternic nobil amalfitan împreună cu legatul papal. Îngropate într-o criptă din bazilica de secol IX de la subsol, sunt scoase spre venerare la date fixe, în dreptul unei statui din bazalt a Apostolului, degajând forță și reflexivitate (un Hercule gânditor, ar fi spus Pascal).

Drumurile extrem de înguste și șerpuitoare ne poartă pașii timp de o săptămână când spre Pompei (mă cutremur în fața corpurilor pietrificate surprinse de erupția Vezuviului, dintre care iese în evidență o mamă ținându-și în brațe pruncul, cu mâinile întinse spasmodic și gura deschisă într-un țipăt mut), când spre Positano, de unde un feribot face regulat curse spre insula Capri. Aici, aceeași splendoare a iahturilor, a magazinelor și restaurantelor de lux, dar și băile împăratului roman Tiberiu, vila San Michele a lui Alex Munthe sau fascinanta Grotă Albastră.
Pe drumul de întoarcere, refăcând itinerarul lui Traian ("Mă întorc în țara străbunilor mei"), îmi amintesc de împăratul Solomon: într-adevăr, nimic nu e nou sub soare. Și totuși... Minunate sunt lucrurile tale, Doamne!