Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Sub spectrul alarmelor aeriene

Sub spectrul alarmelor aeriene

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 16 Noi, 2022

Tulburător spectacolul „Gara” al Teatrului Masca! O combinație de pantomimă cu music-hall, care probează o dată în plus cât de multe se pot spune cu foarte puține cuvinte.
„O parabolă antirăzboinică” ar fi corect, dar insuficient. În realitate e vorba de mult mai mult, e vorba despre destinele intersectate întâmplător ale unor oameni cu experiențe, trăiri și năzuințe diferite, pe care îi unește faptul că așteaptă în aceeași gară mică de provincie. Nu un tren care nu mai vine, așa cum se întâmplă în multe metafore implicând gările, căci aici trenuri vin destul de des, dar nu opresc niciodată, nici măcar când Șeful de gară ridică ferm și vizibil semnalul de oprire.

Fundalul războiului e anunțat de la începutul spectacolului gândit și pus în scenă de Mihai Mălaimare, căci se aude repede prima alarmă aeriană. Personajele - ca în orice pantomimă - sunt arhetipale: Clovnul, Mama, Soldatul, Copilul, fiecare ieșind pe rând la rampă, la propriu și la figurat, pentru a-și spune, cântând, povestea. Dar substanța principală a montării sunt scenele de grup, pentru care s-a muncit serios la mișcarea scenică, sincronizare, coregrafie și lumini. Minunată este și muzica lui Răzvan Alexandru Diaconu.

Pe măsură ce trenurile trec fără a opri, personajele trăiesc scene dra­matice, amuzante, ludice și chiar de cabaret, povestea crescând pe neobservate spre singurul eveniment care putea da sens întregului sub amenințarea alarmelor aeriene: o nuntă! Ce altceva ar putea coagula mai bine speranțele pentru un viitor pașnic?

Numai că... Trebuie să vedeți spectacolul! La sfârșitul lui, aplauzele par să nu se mai oprească vreodată, în special pentru Agnes Muschici, o fetiță care în mod normal ar trebui să devină fie o mare actriță, fie o mare cântăreață, fie amândouă!

Citeşte mai multe despre:   teatru