Sub spectrul alarmelor aeriene

Tulburător spectacolul „Gara” al Teatrului Masca! O combinație de pantomimă cu music-hall, care probează o dată în plus cât de multe se pot spune cu foarte puține cuvinte.
„O parabolă antirăzboinică” ar fi corect, dar insuficient. În realitate e vorba de mult mai mult, e vorba despre destinele intersectate întâmplător ale unor oameni cu experiențe, trăiri și năzuințe diferite, pe care îi unește faptul că așteaptă în aceeași gară mică de provincie. Nu un tren care nu mai vine, așa cum se întâmplă în multe metafore implicând gările, căci aici trenuri vin destul de des, dar nu opresc niciodată, nici măcar când Șeful de gară ridică ferm și vizibil semnalul de oprire.

Fundalul războiului e anunțat de la începutul spectacolului gândit și pus în scenă de Mihai Mălaimare, căci se aude repede prima alarmă aeriană. Personajele - ca în orice pantomimă - sunt arhetipale: Clovnul, Mama, Soldatul, Copilul, fiecare ieșind pe rând la rampă, la propriu și la figurat, pentru a-și spune, cântând, povestea. Dar substanța principală a montării sunt scenele de grup, pentru care s-a muncit serios la mișcarea scenică, sincronizare, coregrafie și lumini. Minunată este și muzica lui Răzvan Alexandru Diaconu.

Pe măsură ce trenurile trec fără a opri, personajele trăiesc scene dra­matice, amuzante, ludice și chiar de cabaret, povestea crescând pe neobservate spre singurul eveniment care putea da sens întregului sub amenințarea alarmelor aeriene: o nuntă! Ce altceva ar putea coagula mai bine speranțele pentru un viitor pașnic?

Numai că... Trebuie să vedeți spectacolul! La sfârșitul lui, aplauzele par să nu se mai oprească vreodată, în special pentru Agnes Muschici, o fetiță care în mod normal ar trebui să devină fie o mare actriță, fie o mare cântăreață, fie amândouă!