Tainele privirii în pictura Adinei Romanescu

Centrul Cultural Pitești este gazda expoziției de pictură „Tainele privirii” a artistei Adina Romanescu. La vernisajul care a avut loc în 3 aprilie, au fost invitați să vorbească istoricul Ștefan Dumitrache, managerul Muzeului Municipal din Curtea de Argeș, și scriitoarea Paula Romanescu, mama pictoriței. Întâlnirea a fost moderată de Carmen Elena Salub, directoarea centrului. Expoziția poate fi admirată până la sfârșitul lunii mai.

„Expoziția este o invitație la descoperire, dincolo de contururi și culori. Fiecare portret ascunde o poveste nerostită, un gând, o emoție prinsă între lumină și umbră. Privirile surprinse pe pânză nu sunt doar imagini, ci ecouri ale sufletului, fragmente de timp și trăiri ce se dezvăluie în tăcere. Această expoziție nu oferă răspunsuri, ci îndeamnă privitorul să asculte ceea ce ochii pot spune fără cuvinte”, spune Adina Romanescu.

Sunt expuse o serie de portrete cu personaje din familia autoarei - ale mamei, tatălui, bunicilor, două autoportrete, dar și un splendid portret al reginei Maria. Dacă în ultima vreme Adina Romanescu a fost foarte prolifică în realizarea unor portrete în cărbune, de data aceasta a adus pe simeze uleiuri pe pânză.

Paula Romanescu, poetă și traducătoare, a vorbit despre aplecarea spre artă a fiicei sale încă din copilărie, când s-a îndrăgostit iremediabil de muzica de operă. Distinsa scriitoare a făcut diverse legături între poezie și arte, dar a și recitat din versurile proprii și din creațiile poeților Ion Pillat și Omar Khayam. „Nimic nu este mai frumos decât un chip care uită să mai îmbătrânească pentru că a fost pus în culoare, într-o formă anume, așa cum l-a văzut pictorul într-un timp anume. Timpul - nu el trece, oamenii trec. Deodată, pe perete îți vezi aievea chipul în ștersele portrete,/ Te regăsești într-însul, dar nu și-n fața ta,/ Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita. (...) Sunt foarte mândră că am și eu pe lume o creație perfectă: Adina Romanescu, copilul meu”, a spus scriitoarea.

Ștefan Dumitrache a spus că pictura Adinei Romanescu strălucește la capitolul vivacitate. Pentru că în sală au fost mulți elevi de liceu, istoricul le-a făcut tinerilor recomandarea să viziteze cât mai multe muzee de artă din întreaga lume pe unde vor călători. De asemenea, a povestit publicului din experiențele sale legate de sălile de pictură din muzeele prin care a trecut, inclusiv faptul că în unele astfel de locuri se difuzează în surdină muzică clasică, dovadă că artele se îmbină totdeauna între ele și pot avea o corespondență aparte.

Artista Adina Romanescu a fost provocată să povestească despre modul în care lucrează la picturile sale, despre felul în care se reflectă în opera sa iubirea pentru muzică, iar ea a povestit: „Atunci când abordezi portretul, te raportezi la omul pe care-l desenezi sau pictezi.

Pictura, dincolo de calitățile pe care le presupune, este un exercițiu de exorcism, de recrearea unor legături cu unii oameni care s-au stins din viață, așa cum este tatăl meu. Am adus aici doar un portret de-al lui, deoarece aceste lucruri mă și emoționează foarte mult și unele lucruri trebuie să rămână în intimitatea familiei uneori.

Portretul bunicii l-am făcut după o fotografie când am simțit nevoia să mă uit pur și simplu la fotografiile ei, după ce a murit, și am vrut să mă conectez cu ea făcând această pictură.

În ceea ce privește portretele mamei, acestea sunt mereu o mare provocare pentru că mama este o persoană extrem de pretențioasă și îmi este foarte greu să mă ridic la înălțimea aștep­tărilor ei, mereu simt că mai am de lucru la portretele ei. Când cunoști prea bine un personaj, în afară de tehnica în sine, intervine relaționarea directă, îți dai seama că uneori ai prins ceva din acel om și, totuși, îți scapă esențialul, iar atunci este o muncă de Sisif pentru că tot simți nevoia să reiei și să reiei.

Sunt o mare iubitoare de muzică, muzica de operă mă însoțește în procesul de creație. Când asculți o partitură de muzică clasică, totul în tine se armonizează, armonia o percep organic, atâta vreme cât sunt conectată la pânza mea. De exemplu, dacă ascult un cor de Verdi în timp ce pictez, și gestul meu de a pune pensula pe pânză merge în acel ritm, ca și cum aș fi un dirijor. Dacă ascult Maria Callas, vocea ei rezonează în mine cu o culoare roșu-rubiniu, traduc cromatic acea muzică”, a spus artista la vernisaj.

La final a avut loc un dialog al pictoriței cu oamenii de cultură prezenți la eveniment.