Teatru: În căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu soare

„Am vrut să fac un spectacol cu oameni ai locului. Ce au în comun toți aceștia? Cântă. Muzica lor sau a altora. N-am vrut să acopăr toate sunetele locului. Și mai ales nu m-am lăsat copleșit de gloria trecutului muzical al Brăilei. Am încercat să înțeleg oferta prezentului. Și s-o accept. Spectacolul e un fel de docu-fiction
inocent, făcut în mare parte cu oameni care n-au mai călcat pe scena teatrului. Care fac echipă perfectă cu actorii de la Casa Rally. Împreună cu scenografa (Irina Moscu, n.r.), am bătut satele de dincolo de Dunăre, în căutarea unor sunete. Ne-am dat seama că am strâns material de un documentar lung. În Suntrack e folosită o mică parte. Importantă a fost întâlnirea. Și faptul că acesta poate fi începutul unui proiect de lungă durată al teatrului, despre Brăila și lumea Dunării. Cu o sacoșă de nostalgie și un geamantan de responsabilitate în fața prezentului.”

Mărturisesc: n-am știut unde să inserez în articol aceste cuvinte ale regizorului Radu Afrim. Demersul său artistico-documentarist-jurnalistic asumat mi se pare - intuitiv - potrivit a fi cunoscut de cititorii care au văzut spectacolul său, dar mai ales de cei care n-au făcut-o, încă de la începutul acestei cronici care se dorește a fi o invitație la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Acolo unde, pe 19 septembrie 2016, în deschiderea celei de-a X-a ediții a Festivalului „Zile și Nopți de Teatru la Brăila”, Radu Afrim și-a reluat colaborarea cu teatrul unde a pus în scenă, de-a lungul vremii, multe spectacole memorabile.

De astă dată, regizorul a ales să-i aducă un omagiu străvechiului oraș-port de la Dunăre printr-un concept inedit, marca Afrim. Spectacolul său, Suntrack (În căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu soare), mai precis premiera sa, a izbutit să însenineze, prin originalitate și prospețime, o seară mohorâtă și atmosfera unui oraș pe care vremea și vremurile le-au pictat în gri…

îTeatrul, între Poveste și Criză” - iată tema actualei ediții a festivalului brăilean. Povestea? Însăși clădirea teatrului, una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut în România. După ce timp de doi ani și jumătate s-a aflat în lucrări de consolidare, modernizare și restaurare, îperla coroanei culturale a orașului de la Dunăre”, așa cum e numită această instituție de către localnici, a ales să-și deschidă porțile găzduind un show multimedia, multietnic, multicultural… eterogen, ca Brăila însăși.

Vă las să ghiciți cine câștigă rămășagul privind semnele vitale ale Brăilei. Un loc de la porțile Orientului, unde pare că nimic nu mai e posibil, cum era odată… Tinerii par dezorientați, neinteresați de adevăratele celebrități care au adus faimă urbei în care s-au născut (Ana Aslan e confundată, de pildă, cu o mare scriitoare). Sub masca înșelătoare a superficialității, adolescenții știu exact ce au de făcut ca să reușească în viață. Aici. Vor să-și fructifice talentul muzical de care-s conștienți. Cântă, se distrează, așteaptă o oportunitate prin care să-și confirme harul și disponibilitatea. Pentru ei, există doar realitatea lor. Ancorarea de trecut și de o altă realitate - la fel de prezentă și de… reală - se face prin întâlnirea cu un regizor ratat, fără perspective, fără bani și fără scrupule. Tomnaticul îartist” îi atrage pe tinerii dornici de afirmare, dar și pe alți aspiranți la celebritate, mai în vârstă, la un pseudocasting, unde ei își dau adevărata măsură a talentului lor muzical. Bineînțeles, intenția sa afișată nu duce nicăieri. Aici. Pentru că majoritatea puștilor talentați, dezamăgiţi, ajung să lucreze - sub pregătirea și demnitatea lor - acolo… Afară.

În afară de actori consacraţi (Alin Florea şi Narcisa Novac), regizorul, care e şi autorul scenariului şi al unor părţi din filmările video, a ales să lucreze cu elevi ai Liceului de Artă „Hariclea Darclee”. Tuturor, un mare Bravo! Îi aşteptăm în turnee şi festivaluri şi în alte oraşe.