Un poem nesfârşit al mănăstirilor

La sfârşitul anilor '70, apărea o carte tradusă de părintele Dumitru Stăniloae, scrisă de Wilhelm Nyssen, numită Pământ cântând în imagini, cu subtitlul Frescele exterioare ale mănăstirilor din Moldova, exprimând uimirea în faţa frumuseţii picturilor murale din mănăstirile bucovinene. Bartolomeu Valeriu Anania publica şi el, în 1990, albumul‑eseu Cerurile Oltului. Sunt lucrări de referinţă, menite să dezvăluie vechimea, arta (arhitectura şi pictura) şi sfinţenia locaşurilor bisericeşti.

Ceruri - Mănăstiri şi schituri din Arhiepiscopia Iaşilor  (Editura Doxologia, Iaşi, 2015, text pr. Sever Negrescu) continuă această orientare, adunând ima­gini ale monahismului viu, risipit pe întinderea Arhiepiscopiei Iaşilor. Într‑o scurtă prefaţă, intitulată (ca în Rugăciunea Domnească) „Precum în Cer, aşa şi pe pământ”, Mitropolitul Teofan afirmă: „Moldova, prin mănăstirile sale, invită pe cel ostenit şi împovărat, pe cel zdrobit şi deznădăjduit - şi care dintre pământeni nu este, adesea, aşa? - să se odihnească pe o prispă de Cer”. Cu adevărat, bisericile sunt deschideri spre Împărăţie. Albumul prezintă, în imagini grăitoare şi în texte pline de har, mănăstirile şi schiturile aflate în judeţele Iaşi, Neamţ şi Botoşani. Acest pelerinaj are drept scop pătrunderea la icoana Mântuitorului, aflată în fiecare dintre noi.

Se începe cu Ansamblul Catedralei Mitropolitane din Iaşi, loc în care se află sădite şi rodesc moaştele Sfintei Parascheva. Ansamblul mitropolitan include şi vechea catedrală, ctitorită în 1769. Mănăstirile nu pot fi comparate, toate sunt frumoase locuri ale sfinţeniei. Aşezămintele monahale sunt numeroase, multe dintre ele armonizându‑se cu frumuseţea peisajului natural, fiind, ele înseşi, grădini de frumuseţe, curăţenie şi lumină. O veche mănăstire, Bârnova, ctitorită la 1628, împleteşte vechimea oglindită în zidurile tocite, cu aspiraţia spre credinţă, dată de supleţea turlelor. Vechimea este semn de nobleţe, de statornicie. Bisericile vin din adâncul pământului (neamului), pe fundaţiile unora dispărute ridicându‑se altele noi şi noi. Schiturile se află în locuri izolate, uneori la mare înălţime, înconjurate de liniştea pădurilor, protejate de semeţia munţilor. Aşezările de monahi se află sub oblăduirea sfinţilor şi a marilor sărbători creştine. Fiecare are istoria sa, sporită de mari pustnici şi duhovnici, trăitori întru sfinţenie. În ele au vieţuit sfinţi, care au ridicat neamul la cer. Unele mănăstiri urmează modelul athonit, rugăciunea nu încetează niciodată, călugării păstrează trezvia. Peste tot ard candele şi lumânări. Domnul Iisus, Maica Domnului, Apostolii, Sfinţii veghează din icoane şi din fresce. Porţile Împărăteşti se deschid către Sfintele Taine. Sfânta Liturghie armonizează şi ­înalţă sufletele. De la aurele sfinţilor se luminează credincioşii. Predicile sfărâmă relele apucături şi arată calea vredniciei. Multe mănăstiri sunt legate de domnitori dreptcredincioşi. Multe au avut rol crucial  în istoria neamului. O serie de mănăstiri străjuieşte Iaşiul fabulos, dându‑i dimensiune sacră: Mănăstirea Galata, Mănăstirea Golia, Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, Mănăstirea Vlădiceni şi altele.

Toate mănăstirile şi schiturile sunt frumoase şi sfinte şi odihnitoare pentru suflete. Sfinţii Trei Ierarhi parcă le întrece prin măreţie, prin migala broderiilor în piatră, prin soliditatea suplă. Părintele Sever Negrescu notează: „Ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai adânci şi frumoase brazde pe care cei de demult au ştiut să o dăruiască Veşniciei”. Mănăstirea a fost un important centru cultural şi spiritual.

Salba mănăstirilor renumite străluceşte şi în judeţul Neamţ. Agapia este locul întâlnirii în linişte şi duhovnicie. Biserica a fost împodobită cu icoane de către Nicolae Grigorescu. Bistriţa nemţeană este ctitorită de Alexandru cel Bun. Icoanele şi frescele au o frumuseţe aparte, dată de prezenţa permanentă a harului. Marea Mănăstire ­Neamţ este un centru important al vieţii monahale din întreaga Biserică Ortodoxă. Stareţul Paisie Velicikovski a adus tipicul ­athonit, a făcut traduceri din Sfinţii Părinţi, alcătuind o cunoscută Filocalie. Părintele Sever Negrescu afirmă: „O Liturghie trăită la Mănăstirea Neamţ, alături de sfinţii fără de morminte, face să te simţi contemporanul Cerului, contemporanul Învierii”. Muzeul reuneşte o colecţie de obiecte de cult inestimabilă. În cazul unor mănăstiri, este suficientă amintirea numelui lor pentru a declanşa ima­gini, spiritualitate, culturalitate, pentru a trezi evocarea unor înalţi duhovnici: Mănăstirea Durău, Mănăstirea Pângăraţi, Mănăstirea Secu, Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Văratic, Mănăstirea Petru Vodă. La Mănăstirea Războieni, credinţa se însoţeşte cu istoria. Urmărind şirul mănăstirilor, părintele Sever Negrescu atribuie fiecăreia câte un gând, câte o metaforă, alcătuind un nesfârşit poem al mănăstirilor.

Nici judeţul Botoşani nu este mai prejos. Mănăstirea Agafton, unde „Călugărul Agaton vine de la Mănăstirea Doamnei şi ctitoreşte o biserică pentru Dumnezeu şi un bordei pentru el”. La Cozancea şi‑au început călugăria părinţii Paisie Olaru şi Ilie Cleopa. O mănăstire aparţinând Sfântului Ştefan cel Mare este Popăuţi, cu picturi fine, scoase la lumină. În mijlocul pădurii înfloreşte Vorona. Peste toată Moldova de sus, se face simţit spiritul binecuvântat al genialului poet Eminescu, sintetizând cultura unui întreg popor.

Prin pacea şi lumina ce odihnesc în sfintele locaşuri, albumul cu mănăstiri şi schituri din Arhiepiscopia Iaşilor, numit cu inspiraţie Ceruri, deschide sufletului dorul nesăturat de Dumnezeu.