Vaste oglinzi saturniene

La începutul cărții de versuri a lui Dan Anghelescu, Stare de urgență (Editura Eikon, București, 2020), de o tușantă actualitate, este evidențiată o stare-limită în care dezagregarea și discontinuitatea existențială generează multiple angoase, proximitatea neantului fiind din ce în ce mai evidentă. Sunt prezente inadecvări ce alterează zonele cele mai profunde ale sinelui. Unele detalii, de orice natură ar fi acestea, pot avea funcții ameliorante în acest context dramatic generalizat. Funcția soteriologică a unei „fugi de Bach” se impune mai limpede decât oricând. Versurile sublimează adânc, întru „o transparență ... în re minor”, dezirabilă în registru transcendent. Apelul la variate introspectări este deosebit de fecund, pe un copleșitor fundal expresionist. Astfel, suprarealitatea se apropie firesc. Imaginea tutelară a lui Gellu Naum ar putea (re)pune totul în discuție. Ecourile funebre marchează acut mundaneitatea. Fantomele pandemiei sunt răsfirate în domenii eclectice. Dan Anghelescu etalează și versuri în franceză, engleză, italiană sau chiar latină, ceea ce accentuează mesajele transmise. Înfiorarea poate fi exprimată și astfel: „cu/ încă o lume/ de obiecto-ființuri.../ agenții/ de poliție/ zâmbesc/ chimic/ și cast// sans/ visage/ et sans ques­tions...// și astfel/ se-nlănțuie/ totul/ zi/ după/zi/ întunecimile/ se tot/ multiplică/în/ claustratul/ nostru/ paradis-bazar/ derizoriu...// inutil și blând/ plictisitor/ ca un cal rătăcit/ în emporiu...// și/ astfel/ încăperile/ noastre obligatorii/ devin/ tot mai/ inept/ înfricoșătoare...// cât o autostradă/ internațională/ se deschide/ ferocea/ noastră/ luciditate/ cu un ultimatum/ adresat/ bătrânilor/ copaci.../ sau/ numai/ bătrânilor...// vai/ vai/ și astfel/ mereu/ motivul/ abisului/ iarăși/ ne scapă/ teancuri/ de pajiști absurde/ curg chiar/ prin/ noi/ ca o apă...// là sont nos images/ un peu imprecises.../ et quelqu’un/ me montre/ le détail que je dois taire ... (se înmulțesc/ obscurele/ simboluri). Protestele nu sunt ascunse, ele fiind asumate manifest. Câteodată, irealitatea pare a ne conduce pașii, atât de tremurători. Pare că totul e întrezărit în vaste oglinzi saturniene. Este vremea inovațiilor în vederea evadării din cușcă. Vocile sângelui ajung să fie consonante. Poetul Dan Anghelescu ne înfățișează arealuri situate în siaj crepuscular, de numeroase ori ultra­spasmodice. O tandrețe în răspăr devine copleșitoare: „obiecte/ suave/... obiecte/ ale/ drumurilor/ fără de/ capăt...// tu dénatures de trop comprendre...// și astfel/ spațiile de sub/ acest/ amurg/ ascund/ mulțimi/ și o/ aiuritoare/ gheață/ îndoliată/ venind/ de/ peste/ lume/ ... ea ne/ silabisește/ în/ de-ne-rostitul/ ei// fredonând/ fredonând/ les mots féroces de l’oubli” (îngerii zilelor/ au și început/ să ne numere/ să ne/ marcheze/ în pierdere/ ca). Parcurgerile iluzorii fac deja parte din obișnuință. Este amintit misterul numerelor și al celor care numără. Pentru a scăpa din cadrul acestor ipostazieri terminale, universul pasional va fi întotdeauna primordial: „if the lost word is lost/...// și totuși din el s-a zbătut o fereastră/ deschisă// și o presimțire de vânturi/ ...ca foșnetul rochiei tale/ căzând...// erai amurgul și frunza/ cursă de din/ lumina/ de vară târzie/ și/ da/ îngrozitor/ mă îndurerai/ plutind/ ca o întrebare/ definitivă/ ca/ o pasăre/ sau ca/ o incomensurabilă/ vreme stră­ină.../ și totuși/ nu-i așa că noi/ suntem/ mereu pe cale/ să ne închipuim/ unul pe altul/ cu toate gândurile/ oprite în același loc?... (vorbeam doar către seară/ înserările/ întotdeauna lasă/ în urmă o). Cuvântul și umbra realizează o enigmatică sinteză. Solitudinea favorizează interiorizări elocvente. Amploarea accepțiunilor nocturne este considerabilă. Cele știute ieri apar acum radical schimbate, așteptându-ne la vești de la puțin cunoscutele teritorii subterane. Pare că, într-o lume suferindă, adevărul se îndepărtează, înstrăinat. Sufletul e asemănător unei fotografii sepia cu stigmatele dezagregării, poetul vizionar reprezentându-și o supramuzicalitate supliciantă. Numeroasele evanescențe prezente în cartea lui Dan Anghelescu sunt rodul unor reverii deloc facile. Căutăm febril tehnici de a face față prezentei incertitudini galopante, cu vădit fior sepulcral. La nivel sufletesc glisările se succed rapid, astfel fiind ritmate bizareriile destructurante proprii ființării cotidiene. Imediat, salvarea prin himere: „obiecto-ființi/ ...să te Iov în/ pustiu/ să/ te/ golul și vidul/ ...să te/ mare/ corabie/ și să te/ domnul/ Rimbaud.../ așa că poetul/ se va/ cheltui/ în cealaltă/ jumătate/ nevăzută/ a lui...// entre le coeur et l’autre coeur/ un poème/ soudain dévore le poète ...// altă lume/ alt/ vis ... (sunt spații/ în care/ ți se va/ îngădui/ inexplicabilul/... să/te/). Strălucirea soarelui negru veghează fără întrerupere, flancat de mult prea multe spectre ale neîn­țelegerii. Starea de urgență este situată sub pecetea non-matheină a echivocului, în proximitatea abisului. Se profilează invazii dodecafonice. Dan Anghelescu, autorul acestui foarte elocvent volum, numește elementele ce caracterizează actualitatea (disperarea, luciditatea și oboseala), într-o fantasmatică relație cu norii, re­mușcările și uitarea.