Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Victor Albu, Raiul cu arțari/ Himmel mit Ahorn

Victor Albu, Raiul cu arțari/ Himmel mit Ahorn

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Lőrinczi Francisc-Mihai - 04 Mai, 2022

Volumul de poezii Raiul cu arțari/ Himmel mit Ahorn, publicat recent la Editura CronoLogia din Sibiu, în 2022, ediție bilingvă româno-germană, este o scriere cu iz alegoric, învăluită în metaforă. Titlurile capitolelor definesc această arhitectură lirică: Dealul mut, Arde o pasăre, Trup de înger. Poetul transmite un dor nespus de întoarcere, cu nostalgică și tandră inocență, o călătorie dorită prin nunta vieții către afectivul natal, răspuns la o chemare stelară către autohton: adorm într-o livadă/ în fiecare seară/ și dâra de gutuie/ mă învelește iară. Într-o nepotolită căutare, într-o ardere ființială, vocea ficțională pornește într-o periegheză de sorginte ghilgameșiană, pe firul unei ruminații nocturne (inspirația este asemeni nașterii, închisă înainte de a prinde viață) pentru a afla izvorul nemuririi, lumina: ce liniştit te scalzi/ într-un rai cu arţari/ prin maci aburind/ sub Ursele mari// lumina te duce/ la vale cu șopot/ dârele toamnei/ dau iar în clocot// Șteaza se-ngână/ cu arome de crâng/ stele picotesc în/ aripi ce se frâng.

Cuvântul lumină prevalează în poeme, iar siluetele sale definesc căutarea, zborul, arderea până la trup de înger. Cromatica albului întreține acest demers ființial, al zbuciumului interior, al neli­niș­tilor metafizice care înso­țesc această călătorie, parcursul experiențial de devenire și metamorfozare, printr-o pânză de melancolie și metafizic al unui Trakl și cu neîntinarea unei idile. Dealul este elementul fizico-afectiv care gravita­ționalizează și care polarizează acest dor de ascendere, de căutare a deltei luminii, de revărsare în lumen. Cuvinte care însoțesc această nuntire metaforică și care revin sub condeiul poetului sunt: lumină, deal, pleoape, arde, lacrimi, dor, gând, foșnet, cer, ploaie, talpă, vis, meri, mac, gutuie, potecă, livadă, toate în consonanță cu aventura ființială restauratoare a unei conștiințe care își potolește dorul transmundan în raiul cu arțari.

Locurile de convergență afectivă sunt dea­lul, muntele (Șteaza, Păltinișul, Curmă­tura fiind toponime sibiene cunoscute), livada cu tot alaiul floral, poteca, drumul, reprezentând ascensionalul spre spiritual, o proiecție abstractă. Raiul cu arțari este o altă grădină a raiului pe care poetul o poartă în suflet, din patria străveche, cerul, după formula lui Michelangelo, apoi raiul de acasă, ținutul nostalgic care îi poartă tălpile mereu către locul de baștină, căutând să re­­gă­sească patria luminii, a celestului, în­tr-un exercițiu de proiecție a acestuia, prin oglinzile fanteziei, până la patria lirică. Acest parcurs este complex, implicând mai multe drumuri, de la poteca de acasă a copilului la drumul de întoarcere acasă, la nebănuitul interior, de căutare și descoperire, la evadări onirice, până la căile metafizice și spirituale ale revelației.

Dealul, element al matricialului sud-transilvan, este încărcat cu semnificații complementare, dealul ca boltire a nașterii, pântec purtător al zămislirii luminoase, joc de copil, labirintul începutului, apoi elementul purtător de poveri și încercări ale vieții, până la dealul mut, rugăciunea, și dealul ca o coviltire a înnoptării dinainte de înluminare. Simbolistica poemelor, crusta unui sacru transfigurat și trăirea religioasă sunt evidente pornind de la utilizarea cifrei trei, împărțirea poemului în trei capitole, cu trei poeme dedicate poeților Gellu Naum, Nichita Stănescu și Lucian Blaga, alături de invitația de început: la hanul cu trei pruni din drum de țară a tras un menestrel să moară.

Victor Albu este sub imperiul unei stări poetice a nebănuitului, nu întâmplător dedicațiile către cei trei poeți ai căutărilor abisale: în prima parte dedicația către Gellu Naum, un suprarealist practicant al „orbirii voluntare”, care presupune întoarcerea privirii înlăuntru, iluminare, elementele-simbol alese de Victor Albu, ochiul și arderea de stele împlinesc această năzuință spre lumina interioară. Prin titlul celui de-al doilea capitol, Arde o pasăre, aș face o trimitere semiotică spre păsările de pe crucile care veghează sufletele morților, un obicei străvechi: te lepezi de simţuri/ sfâşiate de seară/ te scalzi în lumina/ cu bocet de vioară// pe poteca cu meri/ într-o răscruce/ arde-n tihnă o pasăre/ răstignită pe cruce. În acest ciclu poetic, dedicația este adresată lui Nichita Stănescu: cum să nu iubeşti/ pământul ca un/ bivol tânjind/ cu lacrimi cărunte/ după tălpile tale/ ce trec pe tăcute? Este arhitectura unui zbor angelic, tămăduitor, recuperator: înveşmântat în/ dor de ducă/ priveşti la deal/ cu ochi miopi/ o pasăre de jar/ ascultă/ în sânzâiene/ cum te-ngropi. Ipostaza maestrului este redată metaforic în ultimul capitol intitulat Trup de înger. Acesta a ajuns la o trăire artistică și o conștiință superioare, la decantări celeste: a năvălit iar cerul/ trupul meu liniştit/ macii în holde/ muşcă din asfinţit. Dedi­cația către Lucian Blaga este o recunoaștere a adâncimilor mari, în forumul meditativ- reflexiv al tăcerii: e o linişte în/ pleoapele mele/ de se aude/ aripa luminii/ gâfâind/ sub poverile/ lunii.

Vă invit în Raiul cu arțari/ Himmel mit Ahorn al poetului Victor Albu, cu o traducere exemplară în limba germană de Christian W. Schenk și cu o prefață de substanță a Mariei Daniela Pănăzan.

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte