Fecioara cea plină de virtuţi şi cele trei ferestre

Dragii mei, chiar în această duminică, pe 4 decembrie, este pomenită Sfânta Muceniţă Varvara, care a pătimit pentru Hristos şi a primit moarte martirică la începutul secolului al IV-lea, fiind persecutată, printre alţii, chiar de tatăl ei. Întreaga ei viaţă a stat sub semnele minunilor de la Dumnezeu, deoarece în chip minunat a aflat credinţa şi tot aşa a răbdat şi chinurile la care a fost supusă.

Sfânta Varvara a fost singurul copil al păgânului Dioscor din oraşul Heliopolis (Egipt). Acesta era renumit în oraş pentru bogăţia sa şi, văduv fiind, şi-a concentrat întreaga atenţie asupra fiicei sale care era plină de virtuţi, înţeleaptă şi creştea pe zi ce trecea mai frumoasă.

A dorit atât de mult să o protejeze de privirile oamenilor de rând, încât a construit un turn şi a închis-o pe Varvara acolo, departe de poporul pe care îl considera nevrednic să vadă frumuseţea fiicei lui. Acolo ea a trăit în bogăţie şi belşug, însă îşi petrecea timpul observând natura din turnul ei cel înalt. Astfel şi-a dat seama că nici un idol păgân nu putea să fi creat toată frumuseţea lumii şi într-o zi, din mila lui Dumnezeu, inima ei a fost luminată şi a înţeles că există un singur Dumnezeu adevărat, nevăzut, Creator al cerului şi al pământului.

În tot acest timp se răspândise vestea în toată ţara despre frumuseţea Varvarei şi mulţi nobili ar fi dorit să se căsătorească cu ea. Dar Varvara a refuzat toate cererile în căsătorie şi i-a spus lui Dioscor că nu are de gând să se căsătorească. Atunci, acesta s-a gândit să schimbe lucrurile şi să îi dea Varvarei libertatea de a ieşi din turn şi de a se întâlni şi vorbi cu cine dorea. El gândea că Varvara, întâlnind alte fecioare logodite, va dori şi ea să se alăture lor.

Curând după aceea, Dioscor a plecat la un drum lung, lăsând instrucţiuni celor din palat să se construiască o baie cu două ferestre şi să aibă mare grijă de Varvara. Aceasta, deşi ştia acum că există un Mare Stăpân al lumii, nu ştia cum se numeşte Acesta. Dar putând acum să umble liberă, a cunoscut nişte fecioare creştine de la care a aflat adevărul. Dumnezeu i-a scos în cale şi un preot din Alexandria care i-a descoperit marea taină a creştinătăţii, taina mântuirii lumii. El a învăţat-o credinţa în Iisus Hristos şi a botezat-o.

În timp ce tatăl ei era încă plecat, a mers să vadă baia pe care acesta voia să o construiască. Plină de entuziasmul credinţei abia descoperite şi de iubirea de Dumnezeu, ea i-a convins pe lucrători să facă trei ferestre, în cinstea Sfintei Treimi, în loc de două, cum poruncise tatăl ei. Tot acolo, locul era îngrădit cu pietre de marmură cioplite. Venind acolo, Sfânta Varvara s-a uitat spre Răsărit, a însemnat cu degetul pe o marmură chipul Sfintei Cruci care a şi rămas acolo, de parcă ar fi fost sculptat. Ba încă şi urmele picioarelor ei s-au întipărit în piatră şi a izvorât acolo apă care i-a tămăduit multe sute de ani pe cei bolnavi.

Dar când Dioscor se întoarse din călătorie şi află credinţa Varvarei şi motivul pentru care aceasta făcuse modificările la baie, se aprinse de furie şi, uitând dragostea de tată, scoase sabia şi porni asupra ei. Fugind din calea părintelui său, Varvara ajunse în faţa unui munte şi se rugă lui Dumnezeu să o salveze. În chip minunat, peretele din piatră se despărţi, primi pe Varvara înăuntru şi apoi se închise. Pentru această minune a adăpostirii în stâncă, Sfânta Muceniţă Varvara este considerată protectoarea minerilor, a celor ce trudesc în adâncuri.

Neîncetând să o caute, tatăl ei o găsi în cele din urmă într-o peşteră şi o duse fără milă înaintea conducătorului Marcian. Sfânta fu supusă chinurilor pe care le răbdă cu puterea credinţei. Vindecându-i-se rănile în chip minunat, Marcian se miră şi îi spuse iarăşi să aducă jertfe zeilor, căci aceştia o vindecaseră. Dar Sfânta Varvara refuză şi mărturisi în continuare pe Iisus Hristos, primind moarte mucenicească din chiar mâna tatălui ei. Martiriul Sfintei Varvara a avut loc în anul 306, iar prin moaştele ei Dumnezeu a făcut multe minuni.