Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Pe scurt
Volumul despre Revoluţia la Radio va fi lansat luni
Volumul de mărturii şi povestiri despre Revoluţia din 1989 „Timpul care a învins teama“ va fi lansat, luni, la Centrul de presă al radioului public. Cartea, dedicată postului public de radio, prezintă interviuri, declaraţii, memorii şi informaţii despre istoria nescrisă a Revoluţiei, adunate şi redactate de Puşa Roth. „Timpul care a învins teama“ reconstituie atmosfera de la finalulul de an 1989 şi îşi propune să contureze acţiunea din spatele microfoanelor, să scoată în evidenţă adevăratele sacrificii de care au dat dovadă în acele clipe oamenii radioului şi ai televiziunii, pentru ca informaţiile să fie transmise corect şi cu promptitudine. Totodată, cartea arată rolul, dar şi impactul psihologic pe care l-au avut transmisiunile radio asupra întregului popor român, în perioada Revoluţiei. Lansarea va fi precedată de o slujbă de pomenire a eroilor căzuţi la Revoluţie pentru apărarea radioului, care va avea loc la troiţa ridicată în memoria martirilor luptei anticomuniste din decembrie 1989. „Zestrea Magherilor“ la Muzeul Gorj O donaţie de un deosebit interes istoric a fost făcută, săptămâna aceasta, Muzeului Judeţean Gorj de către un urmaş al generalului paşoptist Gheorghe Magheru. Vlad Magheru, domiciliat în Timişoara, a donat muzeului gorjean o serie de obiecte care au aparţinut familiei înaintaşului său, printre care mobilier, fotografii importante ale familiei, argintărie, cărţi, unele dintre ele rare şi foarte vechi, conform Agerpres. Colecţia de obiecte a fost expusă într-o sală specială, sub genericul „Zestrea Magherilor“. Generalul Gheorghe Magheru s-a născut la 8 aprilie 1802, în Bârzeiu de Gilort, judeţul Gorj. Comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al judeţului Romanaţi (din 1831), ministru de Finanţe în cabinetul revoluţionar din Ţara Românească în anul 1848, apoi, la scurt timp, „comandant general“ al trupelor revoluţionare paşoptiste. A murit la 4 aprilie 1880, în Bucureşti. Valori europene fără frontiere Pe scena Teatrului „Mihai Eminescu“ din Botoşani, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din „oraşul de pe deal“, împreună cu Universitatea „Yurii Fedkovici“, Facultatea de Filosofie şi Teologie din Cernăuţi, au oferit săptămâna aceasta publicului botoşănean un frumos spectacol, în cadrul unui proiect european amplu „Tradiţie, artă, educaţie, valori europene fără frontiere“. Spectatorii s-au bucurat de manifestările culturale deschise de ansamblul „Stejărelul“ al Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga“ Botoşani, format din elevi de clasa a-III-a şi continuate de Grupul Folcloric „Doruleţul“, condus de pr. Constantin Zăiceanu. O impresie aparte au făcut ansamblul „Menestrelii“, trupa de teatru „Emoţia“, soliştii Maria Frunză, Mikola Ostapovici, Vladislav Kiiriak, Marin Kravcenko, Gheorghe Posteucă, Constantin Crâşmaru, Olexanr Marciuc, Olga Ivanovna. Părintele Grigore Diaconu a primit din partea Universităţii „Yurii Fedkovici“ un tablou al instituţiei de învăţământ ucrainene şi un veşmânt preoţesc.