Elevii Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş au participat la un workshop susţinut de pilotul Bogdan Marişca, în cadrul campaniei de siguranţă rutieră „Be Cool. Keep it Safe!”,
Peste 100 de universităţi din lume îşi prezintă oferta în România
Universităţi din SUA, Europa, Asia, Australia şi America de Sud îşi vor putea expune oferta educaţională la cea de a cincea ediţie a Târgului Internaţional al Universităţilor care se va organiza, la mijlocul lunii martie, în Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, conform Agerpres. Organizatorii încearcă să atragă peste 10.000 de vizitatori şi mai mult de 120 de expozanţi din întreaga lume. În Bucureşti, târgul va avea loc în zilele de 14 şi 15 martie, la Teatrul Naţional, în Iaşi pe 17 martie, în Timişoara pe 19 martie. Evenimentul va facilita procesul de recrutare a instituţiilor academice şi procesul de aplicare a studenţilor prin asigurarea unui mediu propice unei interacţiuni confortabile şi productive între reprezentanţii universităţilor şi potenţialii studenţi. Târgul reprezintă o piaţă pentru programele, serviciile şi produsele educaţionale ce se adresează tinerilor interesaţi de studii în străinătate. Vor fi organizate pavilioane speciale pentru ţările preferate de studenţii români ca destinaţii. Târgul va avea trei secţiuni: una pentru studii universitare, o secţiune pentru absolvenţi şi studii postuniversitare şi o secţiune pentru alte instituţii. Secţiunea „universitară“ se va adresa vizitatorilor care sunt fie elevi de liceu şi au luat un an liber sau sunt în prezent în primul an al studiilor universitare. Secţiunea „postuniversitară“ va include o gamă largă de studii, printre care administrarea afacerilor, economie, drept, medicină, ştiinţe şi discipline umaniste.