Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Prezenţă românească la Târgul de Carte de la Torino
România va participa, pentru prima dată cu un stand propriu, la Târgul Internaţional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia, desfăşurată între 14 şi 18 mai, conform Mediafax. Participarea în premieră a României la Târgul Internaţional de Carte de la Torino, aflat anul acesta la cea de-a XXII-a ediţie, are loc la iniţiativa Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) de la Veneţia. IRCCU, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) vor organiza standului naţional şi evenimentele, care au un buget de circa 50.000 de euro. Standul României, cu o suprafaţă de 32 de metri pătraţi, va avea ca temă „1989-2009: Confirmări şi debuturi în literatura română“, ilustrată prin prezentarea unor volume publicate de diverse edituri. Accademia di Romania din Roma va organiza, pe 20 mai, o a doua lansare a romanului lui Dan Lungu, după lansarea volumului în italiană publicat de Editura Zonza.



.jpg)