Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
România, parteneră în proiecte finanţate de Comisia Europeană
Universitatea din Bucureşti şi Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca sunt partenere cu universităţi din Viena şi Italia la două granturi acordate de Comisia Europeană în cadrul Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii. Unul dintre granturi este obţinut de proiectul „Evaluarea, structurile tutoriale şi formarea iniţială a profesorilor la disciplinele Educaţie civică/politică, Studii Sociale/Culturale şi Istoria Europei-studiu comparativ“, fiind contractat de Universitatea din Viena, în timp ce Universitatea din Bucureşti este unul dintre parteneri, alături de instituţii de cercetare şi de formare a cadrelor didactice din mai mult de douăzeci de ţări, printre care Italia, Franţa, Belgia, Turcia, Marea Britanie, Malta, Estonia, Germania, Republica Cehă, Polonia, Suedia, Spania, Slovacia etc.
Proiectul are drept obiectiv cercetarea structurilor, conceptelor, standardelor de evaluare, cât şi a sistemelor tutoriale şi de formare iniţială a cadrelor didactice. Proiectul va fi finalizat printr-un studiu comparativ publicat atât în variantă printată, cât şi pe un portal web. Recomandările studiului vor avea drept beneficiari organizaţii internaţionale în domeniul educaţiei, ministere ale educaţiei şi instituţii de formare a cadrelor didactice. Fundaţia „Giacomo Brodolini“ din Italia, în parteneriat cu alte şapte instituţii de învăţământ din Europa, printre care şi Universitatea „Babeş-Bolyai“, a obţinut un grant pentru proiectul „Evaluarea învăţământului profesional şi tehnic în contextul noului cadru economic“. Proiectul are drept obiectiv principal contracararea punctelor slabe în evaluarea eficienţei sistemelor de învăţământ profesional şi tehnic, pentru a face faţă nevoilor grupurilor dezavantajate (migranţi, persoane cu handicap, lucrători în vârstă, persoane care părăsesc sistemele de educaţie timpuriu). Durata ambelor proiecte este de 36 de luni, conform Agerpres.



.jpg)