Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Salonul cercetării şi Inventika la Bucureşti
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) va organiza în perioada 28-31 octombrie 2009, în cadrul Târgului Tehnic Internaţional Bucureşti, care va avea loc la Complexul Expoziţional Romexpo, Expoziţia realizărilor cercetării româneşti - Salonul cercetării 2009. ANCS va participa, alături de Camera de Comerţ şi Industrie a României, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, cu OSIM şi Romexpo, sub patronajul Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, şi la organizarea Expoziţiei Internaţionale de Invenţii, Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologii Noi - Inventika 2009. Salonul cercetării 2009 este dedicat ştiinţei şi tehnicii şi are rolul de a promova rezultatele obţinute în cadrul programelor naţionale de cercetare-dezvoltare-inovare. „Expozanţii au obligaţia de a-şi realiza în regim propriu materialele de prezentare şi promovare cu care vor fi prezenţi în standuri, având în vedere faptul că bugetul alocat ANCS nu permite realizarea de postere, cataloage, fişe de prezentare produs, materiale promoţionale“, arată ANCS.
Salonul cercetării şi Salonul Inventika au fost vizitate, anul trecut, de aproximativ 22.000 de persoane. Salonul Inventika a reunit peste 200 de invenţii din România, Bulgaria, Croaţia, Iran, R. Moldova, Polonia, Serbia, Rusia şi Ucraina. La Salonul cercetării, care s-a desfăşurat paralel cu Inventika, au fost expuse peste 1.000 de produse, realizate de 120 de unităţi de cercetare-dezvoltare şi 40 de entităţi de transfer tehnologic. Acest salon a prezentat şi cele mai recente proiecte ale ANCS pentru realizarea legăturii între cercetare şi firmele care au nevoie de rezultatele cercetării „Caravana inovării“, proiect aflat în plină derulare, care prezintă în zonele de dezvoltare ale ţării rezultatele cercetării, cu aplicabilitate imediată, soluţii de finanţare şi consiliere. În premieră, cu această ocazie a avut loc gala de premiere Topul excelenţei în cercetarea românească.