A lăsat Dumnezeu pe pământ ca anumite profesii să aparțină mai cu seamă femeilor, mă refer la cele privitoare la educație și domeniul sanitar. De ce? Pentru că aici este nevoie de empatie, de apropiere mai delicată și atentă față de cei cu care lucrezi, copii sau bolnavi. Medicul stomatolog Irina Șerban ne vorbește în interviul de mai jos despre modul în care a ales această profesie, despre empatia necesară pentru a obține maximul de eficiență în vindecarea pacienților.
Şcoală româno-canadiană la Sibiu
Prima şcoală privată româno-canadiană din Europa se va înfiinţa la Sibiu, în septembrie 2020, aceasta urmând să facă parte dintr-o reţea de învăţământ internaţională, a anunţat luni ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton. Ambasadorul Kevin Hamilton a inaugurat luni, la Sibiu, prima grădiniţă din această reţea de educaţie. Un părinte plăteşte lunar pentru un copil o taxă de cel puţin 1.000 de lei, dacă doreşte să urmeze grădiniţa canadiană din Sibiu. „Astăzi a fost deschisă prima grădiniţă Maple Bear cu două grupe. Sunt 32 de copii care au început azi grădiniţa. Despre taxă vă pot spune că diferă de la program scurt la program prelungit, începe de la 1.000 de lei şi poate ajunge până la 1.400 de lei şi taxa se plăteşte lunar”, a declarat Ileana Vrânceanu, membru fondator al şcolii. Potrivit sursei citate, părinţii ar putea să îşi înscrie copiii la această şcoală privată începând cu toamna aceasta. Copiii vor învăţa în română şi engleză şi educatorii de la grădiniţă vor fi învăţătorii de la şcoală.


