Şcolile vor atrage elevii în funcţie de oferta curriculară

▲ Necesitatea unei reforme curriculare a fost intens dezbătută, fiind afirmate puncte de vedere pro şi contra ▲ Demersul care

ar putea duce la o asemenea reformă este considerat ca fiind unul dintre cele mai complexe, având în vedere adaptarea la cadrul european al competenţelor ▲ Sunt considerate importante competenţele de comunicare în limba maternă şi în două limbi de circulaţie

internaţională, de matematică, ştiinţe şi tehnologie, competenţe digitale, competenţe axiologice sau de valorizare, competenţe pentru managementul vieţii personale şi al evoluţiei în carieră, competenţe antreprenoriale, de expresie culturală şi competenţe de a învăţa pe tot parcursul vieţii ▲ Curriculumul naţional obligatoriu va stabili doar în proporţie de 70-80% ce discipline şi ce lecţii trebuie predate

▲ Şcoala şi profesorul vor decide pentru 20-30% din activităţile de predare, oferta şcolară fiind mai apropiată de nevoile elevilor şi ale comunităţii ▲ Şcolile se vor diferenţia prin oferta făcută elevilor, după cum se arată în raportul Comisiei prezidenţiale pentru educaţie şi cercetare ▲

Comisia prezindenţială condusă de Mircea Miclea a dat publicităţii un raport referitor la starea învăţământului românesc, raport pe baza căruia a fost organizată o dezbatere la Palatul Cotroceni. Documentul atrage atenţia că menţinerea actualului sistem de învăţământ din România pune în pericol competitivitatea şi prosperitatea ţării, iar sistemul de învăţământ are patru mari probleme: ineficienţa, este nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate. Dezbaterea raportului se suprapune cu pregătirea, de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), a pachetului legislativ al învăţământului care va fi discutat în Parlament în luna septembrie. Alături de pachetul legislativ care conţine Legea învăţământului preuniversitar, Legea învăţământului universitar şi Legea personalului din învăţământ, care este intens dezbătut în această perioadă, un alt document este suspus dezbaterii. Este vorba despre raportul Comisiei prezidenţiale care este complementar propunerilor legislative. Raportul face o diagnoză a stării învăţământului românesc, care a fost apoi dezbătut în medii academice şi aminteşte de încercările de reformă din învăţământul românesc de după 1990: „Din 1990 până în prezent, orice început de reformă a fost suprimat de alt început de reformă a următorului ministru al Educaţiei. Sistemul a acumulat tensiuni inutile care s-au repercutat profund negativ asupra elevilor şi părinţilor; însăşi ideea de reformă s-a compromis“. O parte din soluţiile oferite de raportul Comisiei prezidenţiale se regăsesc în propunerile făcute de Ministerul Educaţiei în pachetul legislativ. Ziarul „Lumina“ publică, în serial, raportul Comisie prezidenţiale de educaţie şi cercetare condusă de fostul ministru Mircea Miclea.

Implementarea unui curriculum flexibil şi centrat pe competenţele necesare dezvoltării personale şi economiei cunoaşterii

Situaţia actuală.

Curriculumul actual este perceput de toţi actorii implicaţi (elevi, profesori, părinţi) ca fiind supraîncărcat şi cu relevanţă scăzută pentru viaţa de adult şi pentru piaţa muncii. Oferta de informaţii prevalează faţă de dezvoltarea de competenţe pentru rezolvarea de probleme. Nu este clar nici pentru părinţi, nici pentru profesori ce vrem să ştie copiii atunci când vor ieşi din şcoală sau dintr-un ciclu de învăţare. Un curriculum neclar a condus la manuale proaste, predare fără orizont formativ şi evaluare extrem de deficitară. Elevii preţuiesc tot mai puţin o şcoală izolată de modul în care se produce şi se livrează astăzi cunoaşterea. Avem un curriculum cu faţa spre trecut, nu spre viitor.

Modalităţi de soluţionare

Dezvoltarea curriculară necesită în prezent un nou cadru de referinţã.

Primul principiu al acestui cadru este centrarea pe competenţe cheie, adică pe acea combinaţie specifică de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini adecvate contextului de care are nevoie fiecare individ pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru cetăţenia activă, pentru incluziunea socială şi pentru angajarea pe piaţa muncii. Şcoala trebuie să ofere competenţe, nu doar informaţii. Aşa cum nu poţi stabili un traseu până nu defineşti clar punctul unde trebuie să ajungi, tot la fel nu poţi stabili un curriculum (un traseu de formare) fără să stabileşti clar competenţele cheie ce trebuie formate. O dezbatere naţională este necesară pentru a ne asuma competenţele cheie care vor ghida educaţia copiilor şi ea trebuie să înceapă neîntârziat.

Din analiza cadrului european al competenţelor cheie pentru educaţia permanentă şi a altor documente relevante, considerăm că următoarele opt competenţe cheie trebuie să devină ţinte ale şcolarizării:

1. Competenţe de comunicare în limba maternă şi în două limbi de circulaţie internaţională;

2. Competenţe fundamentale de matematică, ştiinţe şi tehnologie;

3. Competenţe digitale (de utilizare a tehnologiei informaţiei pentru cunoaştere şi rezolvarea de probleme);

4. Competenţe axiologice sau de valorizare (necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială);

5. Competenţe pentru managementul vieţii personale şi al evoluţiei în carieră;

6. Competenţe antreprenoriale;

7. Competenţe de expresie culturală;

8. Competenţe de a învăţa pe tot parcursul vieţii.

O dată asumat sistemul competenţelor cheie, se poate introduce maximă coerenţă în sistemul de învăţământ. Curriculumul va fi derivat din aceste competenţe, manualele vor fi evaluate în funcţie de capacitatea lor de a promova aceste competenţe, predarea profesorilor – de măsura în care le dezvoltă, iar elevii – în funcţie de măsura în care au dobândit competenţele menţionate la niveluri specifice pentru fiecare ciclu de studiu. Fiecare disciplină şi proiectele interdisciplinare vor fi judecate nu prin cantitatea de informaţii pe care o transmit, ci prin contribuţia la formarea competenţelor menţionate.

Al doilea principiu al reformei curriculare este flexibilitatea. Flexibilitatea se referă la împuternicirea şcolii şi a profesorilor de a decide ce discipline şi, în interiorul disciplinelor, ce conţinuturi vor fi oferite elevilor. Curriculumul naţional obligatoriu va stabili doar în proporţie de 70-80% ce discipline (iar în interiorul disciplinelor – ce lecţii) trebuie predate. Şcoala şi profesorul vor decide pentru 20-30% din activităţile de predare: vor preda şi alte discipline, vor extinde numărul de lecţii la o anumită disciplină sau vor opta pentru consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor deja dobândite. Oferta şcolară se va apropia mult mai mult de nevoile elevilor şi ale comunităţii, iar şcolile se vor putea diferenţia prin oferta făcută elevilor. Se pun astfel bazele concurenţei educaţionale, a poziţionării fiecărei şcoli pe piaţa de servicii educaţionale. O ofertă competitivă va satisface o cerere mai mare, va atrage mai mulţi elevi şi, deci, mai multe resurse, banii publici urmând opţiunile elevilor. Dimpotrivă, o ofertă necompetitivă va duce la marginalizarea unei şcoli până la desfiinţarea ei şi preluarea infrastructurii sale de către o altă şcoală mai competitivă şi mai relevantă pentru nevoile beneficiarilor.

Al treilea principiu al reformei curriculare se referă la oameni. Orice reformă curriculară care nu pregăteşte resurse umane (profesorii şi directorii) pentru susţinerea ei se opreşte la poarta şcolii. Reforma curriculară necesită, aşadar, o masivă şi urgentă formare a cadrelor didactice şi a directorilor de şcoli. Ca să nu rămână înţepeniţi în vechile rutine, profesorii au nevoie de ghiduri pentru operaţionalizarea competenţelor în cadrul disciplinei lor, pentru predarea şi evaluarea lor adecvată. Degeaba centrăm curriculumul pe competenţe dacă profesorii nu vor şti cum să le implementeze în activitatea lor zilnică de predare, învăţare şi evaluare. Directorii şi profesorii vor avea nevoie de instrumente pentru analiza nevoilor de învăţare (ale elevilor şi ale comunităţii locale) şi de construcţie a ofertei curriculare proprii.

Al patrulea principiu se referă la digitalizarea curriculumului. Trebuie să recunoaştem că tehnologiile digitale multimedia au schimbat fundamental modul în care mintea operează cu informaţia. Performanţa depinde mult mai mult de capacitatea de a utiliza instrumentele de cunoaştere decât de activitatea cognitivă internă. Conţinuturile curriculare trebuie concepute astfel încât să corespundă noilor atitudini şi strategii mintale ale elevilor care trăiesc cotidian într-un univers multimedia şi digitalizat. Nu putem să continuăm să prezentăm obiectele de cunoaştere în secolul al XXI-lea în acelaşi format ca în secolul al XIX-lea, fără să ne asumăm riscul de a devaloriza şcoala în ochii elevilor, care o vor vedea ca o instituţie vetustă, desincronizată de modul în care se produce şi se livrează cunoaşterea în secolul al XXI-lea.

Ministerul Educaţiei trebuie să creeze o Bibliotecă Virtuală multimedia care să acopere integral conţinuturile care se predau elevilor şi resursele de învăţare necesare. Ea trebuie să fie cu acces liber şi nelimitat pentru profesori şi elevi, oriunde s-ar afla ei şi în orice moment. Prin exploatarea acestor resurse, toţi îşi vor construi predarea sau învăţarea adecvată nevoilor proprii.

Toţi vor putea să predea sau să înveţe fără să se mai simtă limitaţi de resursele bibliotecilor şcolare sau de manualele disponibile. Accesul la resursele de învăţare şi predare se va democratiza complet, iar dezavantajarea culturală a unora va avea sfârşit.