Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Studenţii şi absolvenţii, aşteptaţi de „Angajatori de top“
Aproape 100 dintre cei mai mari angajatori de pe piaţă oferă tinerilor absolvenţi şi studenţi aproximativ 2.500 de locuri de muncă şi programe de internship sau trainere în domenii precum IT, Auto-Inginerie, Retail, Banking, Telecom, Consultanţă sau Transporturi. Cei interesaţi sunt aşteptaţi în zilele de 28 şi 29 octombrie, la Târgul "Angajatori de top", care va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti, informează site-ul Universităţii din Bucureşti. În cadrul aceluiaşi eveniment sunt organizate seminarii şi conferinţe, participanţii la cea de-a 11-a ediţie a târgului având posibilitatea să câştige traininguri puse la dispoziţie de companii sau pot participa la evenimente de tip "open day" sau "job shadowing", singura condiţie fiind înscrierea în competiţia "Career Race".



.jpg)