Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Studenţii şi cercetătorii vor avea acces la baze de date ştiinţifice internaţionale
Institutul Naţional de Informare şi Documentare, aflat în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, la rândul ei subordonată Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI), cheltuie 15 milioane de euro, bani europeni, pentru acces la câteva prestigioase platforme de documentare, precum ScienceDirect, SpringerLink şi Ovid. „Bazele de date menţionate sunt dintre cele care asigură accesul şi conectarea la realizările ştiinţifice de vârf şi sunt, practic, baza unei cercetări ştiinţifice performante“, a spus Ion Visa, rectorul Universităţii „Transilvania“ din Braşov.
Institutul Naţional de Informare şi Documentare (INID) va încheia un acord-cadru pe 15 luni cu o singură firmă care, pentru 60.629.500 de lei, fără TVA, va asigura accesul comunităţilor ştiinţifice din zeci de universităţi şi institute de cercetare ştiinţifică din ţară la câteva prestigioase baze de date bibliografice şi bibliometrice conţinând reviste ştiinţifice online. Între bazele de date la care INID doreşte să obţină accesul pentru universităţile de stat şi institutele de cercetări din România se numără ScienceDirect, SpringerLink şi Ovid. Platforma ScienceDirect oferă acces la reviste publicate de Editura „Elsevier“. Ele sunt structurate pe colecţii specializate din disciplinele umaniste, economice, tehnice şi medicale. Pe lângă cele trei produse, reprezentând fiecare un lot al contractului-cadru atribuit de INID pentru 15 milioane de euro, unii dintre beneficiarii finali vor mai primi acces şi la altele, precum platformele de reviste ştiinţifice de cercetare Wiley-Blackwell, Taylor and Francis, American Institute of Physics, Cambridge University Press, EBSCO-Academic Search sau Thomson ISI. Profesorul Ion Visa, rectorul Universităţii „Transilvania“ din Braşov, afirmă că accesul la aceste baze de date este „extrem de important“, conform Mediafax. „Bazele de date menţionate sunt dintre cele care asigură accesul şi conectarea la realizările ştiinţifice de vârf şi sunt, practic, baza unei cercetări ştiinţifice performante. Universitatea noastră a avut şi are acces temporar la toate aceste baze de date şi acest fapt a avut un impact semnificativ asupra activităţii derulate de către colectivele de cercetători - cadre didactice, doctoranzi şi studenţi“, a spus Ion Visa, conform Mediafax. Ludmila Solomonean, directorul bibliotecii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, a spus că volumul „vast“ de literatură ştiinţifică la care instituţia a avut şi va avea în continuare acces „a reprezentat un inestimabil sprijin al procesului didactic şi, nu în ultimul rând, al activităţii de cercetare a studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi cadrelor didactice, aducând, prin actualitatea informaţiei ştiinţifice, aerul de normalitate atât de necesar în învăţământul superior românesc“.