Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Studenţii şi elevii fac curat în grădinile botanice
Un număr de 350 de studenţi şi elevi vor curăţa sâmbătă grădinile botanice din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Craiova în cadrul programului civic „Curăţenia de Toamnă“, organizat de Asociaţia Team Work, conform Agerpres. Acţiunea se va desfăşura sub îndrumarea personalului grădinilor botanice şi a voluntarilor Team Work.
Proiectul a început în 2006 în Grădina Botanică „Dimitrie Brândza“ a Universităţii din Bucureşti. Succesul de care s-a bucurat în rândul participanţilor a dus, în 2007, la extinderea acţiunii în Grădina Botanică „Alexandru Borza“ a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în iunie 2008 proiectul a început şi în Grădina Botanică „Alexandru Buia“ a Universităţii din Craiova. Curăţenia de primăvară şi cea de toamnă au reunit în ediţiile anterioare peste 950 de studenţi şi elevi de toate vârstele. Team Work este o organizaţie neguvernamentală ce are misiunea de a facilita acumularea de către studenţi, prin activităţi de voluntariat, a experienţei necesare încadrării eficiente pe piaţa muncii. Organizaţia îşi propune promovarea în rândul studenţilor a unei atitudini pozitive faţă de voluntariat şi munca în echipă, înlesnirea contactului dintre studenţi şi mediul economic, valorificarea prin practică a cunoştinţelor teoretice ale studenţilor.



.jpg)