Una dintre provocările permanente ale preotului, înclinat spre „arta oratoriei”, este cea de a nu repeta, de la o predică la alta, aceleași idei și teme care ar putea plictisi auditoriul, deja familiarizat cu
Târg la Muzeul Satului, de Sfinţii Petru şi Pavel
Meşteri şi creatori populari din diferite zone etnografice ale ţării vor prezenta publicului diversitatea creaţiei populare româneşti, la târgul organizat cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ce va avea loc în perioada 27-29 iunie, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, din Bucureşti. O noutate a târgului din acest an este prezenţa unor meşteri din Republica Algeria, precum Ladmia Miloud - artizan metale, Akliouat Smail - artizan împletituri, Meddah Nasreddine - artizan broderie, însoţiţi de reprezentantul Asociaţiei Naţionale de Artizanat din Algeria, Oumaziz Mohamed, care vor face demonstraţii de măiestrie artistică. „Este momentul potrivit de ne aminti de hora satului, de vechile cântece lăutăreşti, de vestiţi rapsozi precum cei din Taraful Morunglav, judeţul Olt, de acordurile muzicii de fanfară susţinute de Muzica Reprezentativă a Armatei, de cântecul şi jocul tradiţional de pe Valea Someşului, prezentate de ansamblul Someşul Napoca, de savoarea gastronomiei tradiţionale - cozonaci, plăcinte poale-n brâu, turtă dulce, miere, acadele şi de alte surprize gastronomice pe care, cu siguranţă, vă invităm să le descoperiţi la târg“, a spus directorul muzeului, Paula Popoiu. Duminică, în ultima zi de târg, cei ce poartă numele de Petru sau Pavel vor avea acces gratuit, pe baza buletinului de identitate.