Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Teatrul Metropolis din Bucureşti, la aniversare
Teatrul Metropolis, condus de actorul George Ivaşcu, sărbătoreşte, în luna noiembrie, doi ani de la înfiinţare, eveniment ce va fi marcat prin cinci spectacole în premieră, a căror punere în scenă este semnată de regizori precum Alexandru Tocilescu, Gelu Colceag sau Şerban Puiu, conform Agerpres. Tocilescu aduce montarea piesei „Sfârşit de partidă“, de Samuel Beckett, cu o distribuţie ce-i reuneşte pe actorii Ion Besoiu, Irina Petrescu, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin. „Azilul de noapte“ de Maxim Gorki este spectacolul pe care-l va aduce regizorul Mircea Marin. Regia premierei „Fantoma, dragostea mea!“, de Noel Coward, va fi semnată de Şerban Puiu. Gelu Colceag vine la Metropolis cu „Tarelkin“, de A. V. Suhovo-Kobîlin, o satiră la adresa birocraţiei şi a sistemului poliţienesc, o comedie acidă, cu puternice accente parodice. Tot în noiembrie, va fi prezentat şi „Doctori, femei şi alte întâmplări“, un spectacol de mare succes, cu o atmosferă a qui-pro-quo-urilor clasice ale dramaturgiei franceze, după piesa „Tailleur pour dames“ de Georges Feydeau, în regia lui Emanuel Pârvu. Teatrul Metropolis, al cărui director onorific este Radu Beligan, a fost inaugurat pe 1 noiembrie 2007.