Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Teatrul Nottara, în turneu la Londra
Actorii Teatrului Nottara din Bucureşti vor prezenta spectacolul "Aniversarea" de Thomas Vinterberg şi Morgens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, pe renumita scenă londoneză Barbican Centre. Artişii vor susţine nu mai puţin de 10 reprezentaţii între 9 şi 19 noiembrie, informează Institutul Cultural Român de la Londra, Marea Britanie. Spectacolul "Aniversarea" a fost selectat anul trecut în timpul Festivalului Naţional de Teatru de către producătorul britanic şi invitat să facă parte din stagiunea Barbican, dedicată producţiilor internaţionale, BITE (Barbican International Theatre Events). "Programul prezintă producţii teatrale care îmbină dansul, muzica şi teatrul în moduri neobişnuite, explorează graniţele teatrului, stârnesc emoţii, sunt pasionale, incitante şi te fac să zâmbeşti", mai notează ICR Londra. Barbican Centre este unul dintre cele mai mari centre culturale din Europa.



.jpg)