Apostolul Toma, părintele creștinilor indieni din Malabar

Deși tradiția veche a Bisericii atribuie Sfântului Toma evanghelizarea sudului Indiei (Malabar), începând cu anul 52, nu puțini sunt aceia care resping realitatea atingerii vreodată a solului asiatic de către apostol. O rațiune a acestui scepticism rezidă în puțin probabila aflare a drumului către India de Sud, necunoscută pentru națiunile europene, cel puțin până în secolul al XV-lea. La aceasta se poate răspunde, argumentând că India de Sud este ea însăși un fel de „pământ biblic" și că a fost cunoscută de popoarele care locuiau din vechime coastele Mării Mediterane, cu mult înainte ca portughezii și alte națiuni apusene să afle despre existența ei.

Astfel, este credibil că Apostolul Toma putea găsi drumul spre coasta Malabar și, pe de altă parte, foarte greu de imaginat că apostolii Domnului s-ar fi putut reține de la evanghelizarea unei țări cunoscute strămoșilor lor, deschisă comer­țului prin cuceririle lui Alexandru cel Mare și prin călătoriile arabilor.

Creștinii Sfântului Toma (tomiții), numiți și creștini sirieni din India sau Malankara Nasrani, sunt o comunitate etnoreligioasă a creștinilor siriaci Malayali din Kerala Indiei, care își revendică origine apostolică, prin Apostolul Toma. Desigur, termenii sirian sau siriac se referă nu la etnie, ci la legătura lor istorică, religioasă și liturgică cu creștinismul siriac.

Din punct de vedere istoric, comunitatea creștină a Sfântului Toma făcea parte din Biserica Răsăritului, cu centrul în Persia. Aceasta a fost organizată ca provincie a Indiei, în secolul al VIII-lea, deservită de episcopii nestorieni și de un arhidiacon dinastic local. În secolul al XVI-lea, „negocierile" pa­droa­do-ului (patronajului) portughez pentru a aduce creștinii tomiți în Biserica Catolică au condus la prima dintre multele rupturi la nivelul co­mu­nității. Astfel, sinodul unionist de la Diamper (Kerala, 1599) a implementat diverse reforme liturgice și structurale în Biserica indiană. Acesta a adus parohiile sub directa jurisdicție portugheză (prin mitropolitul din Goa); s-au anatemizat anumite superstiții, inclusiv ierarhia castelor și a „curățat" liturghia indigenă de elementele considerate inacceptabile de tradiția latină. Au fost condamnate și arse mai multe texte, inclusiv Peshitta, versiunea siriacă a Bibliei. În anii care au urmat, acțiunile portughezilor au alimentat resentimentele în multe segmente ale comunității și, în cele din urmă, au condus la o rezistență deschisă în fața puterii catolice, culminând cu anul 1653, când un grup de creştini tomiți se reunesc la Mattancherry, sub conducerea arhidiaconului lor, jurând că nu se vor mai supune portughezilor și că nu vor mai accepta alt păstor decât numai pe arhidiaconul dinastic. Biserica Malankara și toate Bisericile succesoare consideră această declarație, cunoscută sub numele de „Jurământul Crucii lui Coonan", ca fiind momentul în care Biserica lor și-a recâștigat independența.

O Biserică cu mai multe ramuri

Majoritatea nasranilor s-au alăturat, printr-o comuniune formală, Romei, pentru a fonda Biserica Siro-Malabar, distinctă și separată de Biserica Latină occidentală, fiind una dintre Bisericile Catolice orientale. Restul grupului a constituit o Biserică Ortodoxă orientală independentă: Biserica Malankara. Dacă cea dintâi urmează Liturghia siriacă orientală, atribuită Sfinților Addai și Mari, care datează din secolul al III-lea, cea de-a doua, Malankara, urmează Liturghia siriacă occidentală, atribuită Sfântului Iacob, care este un ritual vechi al Bisericii primare a Ierusalimului. De atunci s-au produs mai multe divizări, iar creștinii Sfântului Toma sunt până astăzi împărțiți în mai multe ramuri: catolică orientală, ortodoxă orientală și protestantă, plus ramificațiile independente, fiecare cu propria sa liturghie și tradiție.

Gruparea catolică orientală este în comuniune deplină cu Sfântul Scaun din Roma. Aceasta include Biserica Catolică Siro-Mala­bar și Biserica Catolică Siro-Ma­lan­­kara. Pe de altă parte, fracți­­unea ortodoxă orientală include Biserica Ortodoxă Malankara și Biserica Ortodoxă Iacobită Malankara. Biserica Ortodoxă Malankara este condusă de Catolicosul Răsăritului și de Mitropolitul de Malankara, din Kottayam, în timp ce Biserica Ortodoxă Iacobită este parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Siriace și este condusă de Patriarhul Ortodox al Antiohiei. Printre ramurile independente se numără Biserica Siriană Malankara Marthoma și Biserica siriană caldeeană din India.

Creștinii tomiți reprezintă un grup multietnic. Cultura lor este în mare parte un derivat, purtând amprenta influențelor evreiești, siriene - atât orientale, cât și occidentale -, precum și hinduiste, amestecate cu obiceiuri locale și elemente târzii rezultate din contactele cu colonialiștii europeni. Limba lor este malayalam, limba statului Kerala, iar siriaca este folosită numai în scopuri liturgice.

Hinduși în cultură, creștini în credință și sirieni în cult

Tomiții aveau, indiscutabil, o identitate proprie mult înainte de venirea coloniștilor portughezi (sec. XVI). Mediul socio-cultural era predominant hinduist (trăsătură păstrată până astăzi!), ceea ce le afecta stilul de viață, obiceiurile și tradițiile, chiar dacă această influență a fost mai mult exterioară. Căci tezaurul de credință, formele liturgice și teologia au rămas cele ale creștinilor orientali sirieni din Persia. Și aceasta a condus la atât de paradoxala lor descriere: „hinduși în cultură, creștini în credință și sirieni în cult".

Deși există patru Biserici - ­Biserica Edessei, cea din Sele­ucia-Ctesiphon, a Persiei și Biserica Indiei - care revendică origine apostolică, prin Sfântul Toma, ceea ce explică comuniunea liturgică și ierarhică strânsă, împreună cu afinitățile lingvistice și culturale, totuși, Biserica Indiei a avut întotdeauna anumite elemente ce nu se regăsesc în celelalte trei. Iar aceste elemente se datorează, în parte, contactului cu cultura hinduistă. Ele sunt observabile, până astăzi, în viața socială și sacramentală, adică în ceremoniile Sfintelor Taine, care sunt împănate cu gesturi liturgice, muzică, dans etc. de sorginte indigenă, hinduistă.

Gruparea latinizată a creștinilor tomiți a acceptat ca simbol Crucea Sfântului Toma. Ei o numesc Nasrani Menorah, pentru care există mai multe interpretări. Astfel, cea inspirată de tradiția evreiască presupune că planul ei se bazează pe menorah, cunoscutul simbol antic al evreilor, alcătuit din cele șapte brațe ramificate. Interpretarea bazată pe cultura locală afirmă că, lipsită de chipul lui Iisus, și cu brațele înflorite, crucea, simbolizând bucuria duhovnicească, trimite la teologia învierii Sfântului Apostol Pavel. În ea este redat porumbelul, în partea superioară, care este semnificantul Duhului Sfânt și al rolului Său în actul Învierii lui Hristos. Lotusul, care simbolizează budismul, și crucea de pe el arată că religia creștină a fost stabilită în pământul lui Buddha (religie dominantă la acea vreme în India). La rândul lor, cele trei trepte indică Calvarul Domnului, iar pârâiaşele, canalele de har, curgând din Cruce.

Creștinii Sfântului Toma sunt în prezent o minoritate substan­țială, o prezență puternică în toate domeniile vieții din statul Kerala, vechiul Malabar. Chiar dacă ei au fost nevoiți să-și compromită privilegiile lor sociale și religioase, consecinţă a subjugării portugheze, aceștia au început să reapară ca o comunitate puternică, începând din secolul al XIX-lea până azi.

Tomiții păstrează încă multe din vechile lor tradiții și ritualuri, atât în ​​viața socială, cât și în cea religioasă. Slujbele lor au numeroase caracteristici specifice. Astfel, multe dintre melodiile din cult sunt rămășițe ale vechilor melodii siriace antice. Botezul este încă cunoscut cu termenul aramaic Mamodisa și urmează multe din ritualurile străvechi ale ceremoniei. Credincioșii tomiți respectă Joia Mare cu mare pioșenie. Această zi este cunoscută ca Pesaha, un cuvânt din limba malayalam, derivat din cel aramaic sau ebraic pentru Paște. Tradiția consumării Pesaha Appam, după slujba Bisericii, este respectată de întreaga comunitate, sub conducerea șefului familiei. Slujbe speciale, destul de lungi, urmate de Qurbana (Sfânta Liturghie, cuvânt derivat din ebraicul Korban, însemnând „sacrificiu") se desfășoară în ajunul Pesahăi. Qurbana este oficiată, în cea mai mare parte, ca și întreg setul de rugăciuni, în limba malayalam. Cu toate acestea, unele părți ale Sfintei Qurbana sunt cântate în siriacă.

Credincioși „Apostolului îndoielii"

Comunitatea tomită respectă Postul Mare, numit literal „postul celor 50 de zile", cu abținere de la carne, pește și ouă. Tradițional, ei țin, totodată, și „postul celor 25 de zile", care se termină în ziua de Crăciun. Grație unei bune afinități cu tradiția panindiană, creștinii de aici conștientizează „ruptura de nivel ontologic" (Mircea Eliade), ce se realizează odată cu accederea într-un spațiu sacru, de aceea - de principiu - încălță­mintea este scoasă înainte de a intra în biserică.

Ceremoniile creștinilor tomiți, legate de astrologie, naștere și căsătorie au asemănări, ușor perceptibile, cu cele ale hindușilor din Kerala. Astfel, ritualurile legate de moarte exprimă teme canonice uneori extranee Tradiției creștine, influența culturii hinduiste fiind destul de vizibilă. Se pune un accent deosebit pe învățătura despre „viața după moarte" și pe judecata finală, interșanjate cu elemente din eshatologia hinduistă, inclusiv legate de ciclul vieții recurente (transmigrație!).

Credincioșii nu se căsătoresc cu rudele apropiate, regula fiind că mirele și mirele nu trebuie să fie înrudiți de cel puțin cinci generații. Ei tind să fie endogami, această practică „casteistă" făcând ca tomiții să nu se încuscrească nici măcar cu membri ai altor grupări creștine.

Tomiții nu au folosit nici o formă iconografică și nici statui ale lui Iisus sau ale sfinților în bisericile lor până la sosirea portughezilor, înainte de venirea cărora utilizarea simbolurilor a fost considerată idolatrie.

Credincioșii „Apostolului îndoielii" folosesc termenul de „Eeesho" (de la numele lui Iisus în aramaică, „Yeshu") pentru a desemna pe Iisus Hristos. Adăugăm că din punct de vedere vestimentar, pentru femei, rochia tradițională este chatta și mundu, o îmbrăcăminte albă, fără cusur, care este acum purtată mai mult de credincioasele în vârstă. Urmând curentul general, sari și churidar, faimoasele vestimentații hinduiste, au devenit predominante printre generațiile mai tinere.

În ciuda diferențelor sectare, credincioșii indieni împărtășesc un statut social comun în cadrul Sistemului de Caste din Kerala - care îi iau în calcul chiar și pe creștini! - după care aceștia sunt considerați ca fiind de castă superioară. Tomiții au revendicat, prin apelare la fundamentul istoric, un statut de castă înaltă, pe baza tradiției care spune că ei sunt descendenți din hinduși de castă superioară, în special din brahminii Nambudiri. Așa se face că în regatele Cochin și Travancore din Kerala, li s-au acordat privilegii de castă care i-au pus cel puțin pe aceeași treaptă cu hindușii Savarna. În același timp, diferite denominații creștine, cum ar fi cea catolică, iacobită, Marthoma sunt considerate a fi, mai degrabă, secte decât subcaste, de vreme ce recrutarea la acestea nu poate fi atribuită cu strictețe nașterii.

Pelerinajul la mormântul Apostolului

Credincioșii tomiți - aparținând riturilor catolice Siro-Malabar și Siro-Malankara și diferitelor facțiuni ale Bisericii Ortodoxe -își sărbătoresc patronul în fiecare an, pe 3 iulie. Mise speciale și alte rugăciuni sunt, de asemenea, efectuate în orașe din afara Keralei, acolo unde există un număr semnificativ de tomiți. Creștinii respectă, de asemenea, sărbătoarea, făcând pelerinaje în locuri asociate Sfântului Toma. Sute de persoane participă la Liturghii oficiate la Catedrala San Thome din Chennai, unde există mormântul sfântului - și o parte din degetul cu care el a atins coasta Mântuitorului, moaștele sale păstrându-se în Italia, la Ortona -, aceasta fiind una din cele doar trei biserici cunoscute în lume, construite peste mormântul unui apostol al lui Iisus, celelalte două fiind Bazilica „Sfântul Petru" din Vatican și Catedrala Santiago de Compostela (Apostolul Iacob), din Spania.

În ciuda amalgamărilor în materie de ritual și doctrină, precum și a numeroaselor fracțio­nări, creștinii Sfântului Toma și-au păstrat neîntrerupt identitatea spirituală de două milenii, poate și grație spiritului non-misionar al hinduismului, chiar dacă recrudescențe fundamentaliste au încercat acțiuni în forță revanșarde sau de convertire la hinduism. Mândria conștiinței originii apostolice a fost resortul care i-a ajutat să nu fie înghițiți de un ocean de religiozități politeiste și panteiste păgâne.