Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Dirijor de un sfert de veac al Corului „Symbol”
Despre Corul de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Române s-a scris şi se va mai scrie. Renumele activităţii sale, izvorât din talentul membrilor săi, îi va asigura şi de acum înainte săli pline de concerte, aplauze, premii. În schimb, despre dirijorul principal şi iniţiatorul corului, astăzi director al acestui ansamblu de bijuterii vocale, diacon-profesor Jean Lupu, s-a notat prea puţin. La cei 75 de ani de viaţă, din care 55 i-a dedicat activităţii dirijorale, acestui cunoscut muzician şi pedagog rarisim i se cuvine acum atenţie mărită.
Fiecare întâlnire cu profesorul Jean Lupu este prilej de învăţare. Orice revedere cu omul Jean Lupu este momentul trăirii unei frumoase amintiri. Cât despre prezenţa dirijorului, compozitorului Jean Lupu pe scena de concert, acela este un bun răgaz de a înţelege arta binecuvântată printr-un suflet ales care, fără să-şi atribuie merite peste măsură, îşi aşterne toţi laurii în faţa Tronului ceresc.
„Mi-am făcut datoria faţă de propria-mi conştiinţă”
Vorbeşte prea puţin despre sine. Cam tot ce a avut de spus a dovedit, prin fapte, multe dintre ele evocate în cartea de memorii „Mărturisire. Viaţa ca un labirint”, o lectură captivantă, realistă şi sensibilă deopotrivă, cu accente umoristice, din care reţinem: „La mine au fost multe obstacole şi ocolişuri în viaţă, dar mai ştiam eu că apa vie, curgătoare, întotdeauna îşi croieşte vad.”
Palmaresul unicului Jean Lupu abundă în numeroase articole de specialitate, dar şi în compoziţii (cântece) pentru copii. Timp de trei decenii a fost profesor de muzică la Liceul Pedagogic din Bucureşti şi, în paralel, inspector şcolar pe Capitală până la pensionare. Ministerul Educaţiei Naţionale i-a conferit de două ori, în anii 1971 şi 1982, titlul de „Profesor evidenţiat”, iar la pensionare i-a acordat Diploma de Excelenţă.
Fapt remarcabil, a primit de trei ori „Crucea Patriarhală” (în anul 1995 pentru mireni, în anii 2000 şi 2010 pentru clerici). Totodată, ca o recunoaştere a meritelor sale, profesorul Jean Lupu a fost hirotonit diacon, apoi i-a fost înmânată şi distincţia de iconom stavrofor.
A primit Diploma de Excelenţă din partea Ministerului Culturii şi Cultelor şi din partea Asociaţiei Naţionale Corale din România. La salba de distincţii s-au adăugat titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Olt şi, ca o încununare, Ordinul „Sfinții Împăraţi Constantin şi Elena”, fără a omite concertele aniversare organizate în cinstea domniei sale la Ateneul Român de Filarmonica „George Enescu”.
Toate aceste recunoaşteri oficiale l-au determinat, cu ani în urmă, pe dirijorul Corului „Symbol” să evidenţieze: „Mi-am făcut datoria faţă de propria-mi conştiinţă, faţă de părinţii şi dascălii mei, faţă de neamul care m-a plămădit şi, cu toate restriştile, mi-a dat posibilitatea să fiu eu însumi. Mă bucur mult că spre crepusculul vieţii mele pot spune şi eu, împreună cu mulţi alţii, că am reuşit în ţara mea.”
O şcoală de educaţie prin muzică
„Symbolul”, alcătuit din 75 de membri, cu vârste între 10 și 36 de ani, nu cântă operetistic, cântă „cu suflet, cu participare afectivă. Sunetul este încărcat cu armonice, cu trăire, cu vibraţie”, explică profesorul Lupu, „iar copiii şi tinerii interpreţi, cu toţii solfegişti, nu sunt doar mesageri ai unui mesaj bine articulat, ci sunt şi credincioşi. Dacă nu L-ar avea în sufletul lor pe Dumnezeu, degeaba le-aş cere să pună încărcătură emoţională, că nu ar avea de unde”.
Cuvintele maestrului septuagenar urcă şi coboară ritmic ca notele pe portativ: „Un dirijor de cor de copii trebuie să fie un căutător de comori. Să sape adânc în fiinţa lor, să caute nestemate şi, dacă acestea sunt prea rare, să producă acele procese chimice în sufletele lor, care, în timp, să determine apariţia nestematelor dorite. Timp de 55 de ani ca dirijor, dintre care 25 numai cu «Symbolul», am insistat în acurateţe pentru intonaţie, pentru precizie ritmică, pentru dicţie, pentru frazare, pentru nuanţe, pentru elasticitate, pentru expresivitate în cântare. Fără meticulozitatea şi perseverenţa de bijutier nu se obţine acea strălucire şi nu se realizează bijuteria numită de poetul Grigore Vieru «catedrală pe rotile».”
Cu tact pedagogic nativ, cultivat până aproape de perfecţiune în cei 30 de ani de muncă la catedră, cu pasiune pentru muzică şi cu dragoste pentru tinerele vlăstare ale acestui neam, profesorul Jean Lupu a reuşit să aşeze „Symbolul” în pleiada elitelor româneşti, alături de „Madrigal” şi „Preludiu”.
„Corul «Symbol» este o şcoală de educaţie prin muzică. Urmărim disciplinarea, punerea pe linia corectă, sănătoasă a copilului, relaţionarea frumoasă cu ceilalţi membri ai colectivului. Însă cine predă ex catedra, fără să se aplece asupra sensurilor şi asupra valorilor umane, acela nu este un educator, acela este pur şi simplu un instructor. La noi, vin copii din familii care pun preţ pe educaţie, dar nu rezistă decât cei care au capacităţi intelectuale deosebite. Muzica potenţiază aceste capacităţi intelectuale; cine face muzică îşi dezvoltă gândirea logică, voinţa, afectivitatea, creativitatea, îşi dezvoltă capacitatea de coordonare şi de integrare în colectiv, într-un cuvânt se dezvoltă ca om. Este recomandat părinţilor să-şi dea copiii la ore de muzică. Vorbesc de absolut toţi copiii. Muzica este un sport al minţii, dacă ne amintim că în Antichitate nu era privită ca artă, ci era trecută în rândul ştiinţelor exacte, alături de matematică. Însuşi Octav Onicescu, pe care am avut onoarea să-l cunosc, numea muzica matematica sunetelor”.
Punct şi de la capăt
Viaţa profesorului Jean Lupu a fost şi este muzică. Muzica binelui, a frumosului, a purităţii. O muzică aparte pe care a ştiut să o armonizeze cu cerinţele familiei de acasă şi ale familiei de la cor. Acasă sunt soţia Anica (educatoare), copiii Olguţa (prof. univ. la Conservatorul din Bucureşti) şi Daniel (arhitect), nepoţii Maria Diana (pianistă) şi Andrei (clasa a XI-a, pian). În sălile de repetiţie, în tabere, pe scenele din ţară şi străinătate sunt ei, copiii şi tinerii (generaţia de astăzi şi de ieri), florile rare ale sufletului artistului Jean Lupu.
Tuturor, rudelor şi coriştilor, le datorează imens, după cum mărturiseşte cu recunoştinţă şi nu uită să precizeze: „Muzica m-a făcut pe mine sănătos. Şi Dumnezeu. Ca să realizez acest cor cu care să-L slăvesc. Astfel, am fost răsplătit cu această sănătate, pe care o am acum, la 75 de ani, infinit mai bună decât era acum 50 de ani, când făcusem toate bolile pământului. Treptat le-am rezolvat pe toate: cu echilibru, cu ordine în viaţă, muncind cât s-a putut şi peste puterile omeneşti, fără nopţi pierdute, totul închinat muzicii, pe care am făcut-o cu dăruire. Ceea ce faci din dragoste te hrăneşte.”
În urmă cu 15 ani (înainte ca „Symbolul” să fie recompensat pentru activitatea sa cu cele 8 premii internaţionale şi cu o seamă de distincţii naţionale, obţinute până în prezent), prof. Jean Lupu a purces în căutarea unui succesor. Şi l-a aflat: „Doamna Luminiţa Guţanu-Stoian are răbdarea mea din trecut şi toate celelalte calităţi necesare pentru şlefuirea în continuare a acestui diamant numit «Symbol». Încă de acum un an, ne-am împărţit în taină sarcinile, eu rămânând director, iar ea devenind dirijor principal al corului, fiecare cu fişa postului său şi cu responsabilităţile sale.”
Finalul, ca la orice reprezentaţie de gală în care cuvântul-cheie este „Symbol”, aparţine maestrului Jean Lupu: „Urez copilului meu de suflet viaţă lungă şi zbor înalt, iar Luminiţei îi doresc să ţină ştacheta cât mai sus cel puţin 25 de ani şi, pentru aceasta, îi recomand să menţină atmosfera de familie lărgită în acest colectiv, în care, din Luminiţă, ea să devină Lumină, far călăuzitor.”