La 16 ani, Ilinca Țoța este deja la a doua expoziție personală. Intitulată „Chipuri”, aceasta este alcătuită din icoane și portrete ce sunt expuse în foaierul Sălii Media a Teatrului Național București, până la data de 27 mai. Impresionante prin număr și diversitatea tehnicilor, lucrările relevă plăcerea de a cerceta misterul chipului uman și al poveștilor care-l însuflețesc. „Arta pentru mine e o căutare a frumosului în sufletul fiecăruia”, spune tânăra. Provenind dintr-o familie cu șapte copii, Ilinca are și o poveste specială.
Sunt foarte multe chipuri pe simeze, redate în cele mai diferite moduri: desen în cărbune cu chipurile marilor duhovnici, icoane în tempera cu ou pe lemn, portrete și maternități în acrilic și tehnică mixtă. Fiecare își spune povestea. Îi găsim în galerie pe marii voievozi ctitori ai Mănăstirii Turnu din Prahova, pe Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna, acum Sfânta Elisabeta. Dar găsim și chipuri anonime. Cea mai mare și mai recentă lucrare se intitulează „Rugăciune”, are 200 x 170 cm și este inspirată de stilul lui Rembrandt. „Lui Rembrandt nu-i găsesc niciodată vreun defect. Când lucrez, am mereu cataloagele lui deschise alături”, spune artista.
Viața, filiația și familia ca teme centrale
Alte chipuri anonime sunt cele de copii și mame din cele mai diverse grupuri etnice de pe Pământ. Mai sunt portretele surorilor Ilincăi, Ana, Ecaterina și Ruxandra. Și două lucrări iconografice dedicate Sfântului Neagoe Basarab și familiei. Într-una, sfântul e reprezentat împreună cu soția și cei șase copii, pe care părinții îi țin într-o mandorlă. În cealaltă, Sfântul Nifon îl sfătuiește pe Sfântul Neagoe, care la rândul său îl povățuiește pe fiul său, Teodosie, prin scrierile inspirate pe care i le înmânează. E ca o scară a învățăturii duhovnicești pe linie filială. În urma jurizării Comisiei de Pictură Bisericească, icoana va fi expusă la Palatul Patriarhiei în 21 mai, de hramul catedralei. Ilinca însăși s-a născut într-o familie precum cele de pe vremuri, mai numeroasă chiar decât a Sfântului Neagoe Basarab: are șase frați. „Familia este principala mea sursă de inspirație. Frații, surorile, părinții nu îmi sunt doar modele de lucru, ci și modele de viață”.
„Dacă familia te susține, ai totul”
Și-a descoperit darul cu ajutorul maicilor de la Mănăstirea Diaconești, făcând ascultări în vacanțe, inclusiv la atelierul de icoane. Părinții îi sunt alături nu numai ca sprijin moral, ci și concret: „Dacă ai familia care te susține, ai totul. Expoziția aceasta nu ar fi fost posibilă fără ea. Mama a renunțat la tot pentru a ne fi alături, iar tata și-a mutat serviciul acasă și alocă zilnic câteva ore pentru promovarea artei mele”. Costin, cel mai mare dintre frați, cu trei ani mai în vârstă decât Ilinca, studiază economia și dreptul și nu se pricepe la artă, dar îi este cel mai bun prieten și sfătuitor.
Frații, principala sursă de inspirație
Dar oare nu este obositor pentru un artist să fie înconjurat de atâția copii? Nu-i afectează munca? Ilinca Țoța, care, în ultimul an, a făcut parte din programul „Tinere Talente” al Fundației „Principesa Margareta a României”, este dovada vie că artistul solitar și inadaptat social nu este unicul model valabil. Ba este exact pe dos, căci frații o inspiră: „Dacă nu aș avea frați, nu știu ce aș face. Rar, când doi-trei dintre ei sunt plecați la bunici sau în excursii, parcă nu pot să lucrez. Parcă totul stagnează și nu am inspirație”. Dimitrie, care are 13 ani, îi dă o stare de bine. Ruxandra, care are 5 ani, i-a și pozat, chiar dacă i-a fost greu, pentru că cei mici nu sunt obișnuiți să stea cuminți mult timp. Ilinca spune: „Grigorie, acum în vârstă de 3 ani, este de o veselie inepuizabilă și am o relație specială cu el. Când era foarte mic, pictam adesea cu el în brațe, ceea ce a făcut să mă atașez foarte mult de el”. Răspunsul ei deschide astfel fereastra către un alt mod de a fi, un secret inaccesibil multora dintre copiii de azi, care au în mai mică măsură experiența familiilor numeroase. Familia Țoța i-a lăsat pe copii să-și dezvolte în mod firesc darurile proprii. Nu au încercat să îi pună pe un anume făgaș. Astfel, surorile Ilincăi studiază muzica: Ecaterina, 10 ani, vioara, și Ana, 7 ani, pianul. Au cântat și la vernisaj. Dimitrie are un talent deosebit la limbile străine și la chitară.
Răspunsul la provocările adolescenței
Pentru vârsta pe care o are, Ilinca este impresionant de matură. Oare cum își trăiește ea adolescența, prin definiție vârsta rebeliunii? „Am avut perioadele mele dificile, în care nu mă înțelegeam cu nimeni și eram foarte supărată. Apoi perioade în care aveam foarte mulți prieteni și nu mai lucram. Da, sunt probleme mari și cred că adolescența este o perioadă frumoasă dacă știi cum să ți-o trăiești. Se pot întâmpla multe lucruri ireversibile care mai târziu te pot dărâma”. Din fericire, familia numeroasă și rețeaua socială formată din copiii prietenilor de familie au ajutat-o să evite căutarea altor anturaje, care uneori îi pot expune pe adolescenți la situații de risc: „Nu am simțit niciodată nevoia să ies și să-mi caut prieteni. Au venit de la sine. Cu unii mă jucam în copilărie și îi cunosc de foarte mult timp, sunt mai buni decât oricare alți prieteni pe care mi i-aș face acum”.
Dar nu toți adolescenții au posibilitatea de a socializa atât de mult în familie. Fie nu au frați, fie părinții lucrează mult în afara căminului. Sfatul Ilincăi pentru ei este să-și găsească un lucru pe care să-l facă și care să le aducă bucurie și împlinire. În cazul ei, pictura. O altă posibilitate este implicarea în activități de voluntariat. Ca voluntar, Ilinca a lucrat cu copiii la ateliere de arte și jocuri în cadrul taberelor pentru părinți și copii organizate de Asociația Școala Familiei.
Un eveniment deschizător de drumuri
Criticul de artă Vladimir Bulat, prezent la vernisaj, a remarcat maturitatea artistică a Ilincăi Țoța: „Asistăm la un eveniment deschizător de drumuri. Deși artista este tânără, e un artist format. Este interesant că preocupările ei sunt între familia mică - familia ei - și familia mare ortodoxă - lumea creștinilor”.
Pentru tânără, pictura este o terapie: „Mi-am dat seama că lucrez cu mai multă ușurință când sunt supărată. E ca o descărcare”. Aceasta dacă nu pictează icoane, căci „arta bizantină este mult, mult mai grea”, spune ea. Aici este nevoie de rugăciune: „Sunt icoane pe care le-am făcut numai într-o săptămână stând într-o mănăstire. Dar acasă îmi ia și câteva luni să lucrez una”.
În această expoziție dedicată portretelor și icoanelor, atrage atenția o lucrare în acrilic de 100 x 145 cm intitulată „Viață”. Printre atâtea chipuri, în mod paradoxal, aceasta pare că nu are chip. Reprezintă un bebeluș în poziție fetală, văzut din față, cu capul aplecat spre genunchii ridicați, cu cordonul ombilical la vedere, pictat pe fundal negru. „Este un autoportret al meu de acum 16 ani, dinainte de a mă naște”, explică Ilinca Țoța. „Mama s-a sacrificat pentru mine. Când era însărcinată cu mine, a renunțat la serviciu și a stat cinci luni în pat pentru a evita complicațiile asociate nașterii mele premature. Dacă nu ar fi făcut astfel, astăzi poate că nu mai eram în viață”. Iată că o adolescentă dintr-o familie frumoasă ne reamintește că omul are viață și chip unic încă de la zămislire. Este o lecție emoționantă și utilă pentru toți adolescenții și toate familiile.
