Mărturii minunate despre Sfântul Mucenic Fanurie

A trăit cu sute de ani în urmă pe pământ grecesc. La vârsta de 19 ani a primit moarte mucenicească pentru Hristos cel preaiubit, după o viaţă închinată Lui, plină de fapte minunate. Ajutorul de multe ori nesperat pe care îl oferă oamenilor în nevoi este actual, prompt, venit ca o mângâiere din partea unui prieten bun. Prea puţin cunoscut la noi, însă foarte iubit în Grecia, Sfântul Mucenic Fanurie are grijă de toţi credincioşii de la biserica sa din Protoieria Sector 3 Capitală. Mărturiile lor sunt copleşitoare.

După rafala picăturilor de ploaie, care au mai curăţat atmosfera poluată, Biserica Sfântului Fanurie de pe strada Cerceluş, nr. 18 A, se vede clar. E albă, curată, ca o floare rarisimă răsărită în mijlocul vegetaţiei de un verde proaspăt, contrastant. În interiorul locaşului sfânt, stăpâneşte o atmosferă caldă, de linişte şi bună-cuviinţă între oameni.

„Sunt convinsă că Sfântul Fanurie face atmosfera aceasta. Am fost în multe mănăstiri şi biserici, dar nu am găsit nicăieri pacea şi bucuria de aici. Oamenii care îl iubesc pe Sfântul Fanurie sunt într-un fel anume. Aş vrea să am putere să pot arăta câtă iubire a sădit în sufletul meu. Nu există cuvinte potrivite pentru a arăta ce minuni face Sfântul Fanurie când îl rog ceva. Orice încercare sau neputinţă am, dacă alerg la biserica lui şi la părintele meu duhovnic, Cristian Popa, toate se rezolvă”, explică cu delicateţe Any Apostol, o tânără enoriaşă a parohiei, foarte ataşată de mucenic, pe care îl numeşte „Sfântul inimii mele”.

„Ştie foarte bine ce avem nevoie cu adevărat”

E zi de miercuri, aproape de ora 18:00, şi la icoanele binecredinciosului soldat al lui Hristos încep a se închina, pe rând, credincioşii. Au venit pentru slujba Acatistului Sfântului Mucenic Fanurie, urmată de cea a Sfântului Maslu. Biserica „Sfântul Fanurie”-Mihai Bravu este printre puţinele locaşuri de închinare din ţară care păstrează icoana Sfântului Fanurie. Atât a îngăduit sfântul să lase la vedere în urma sa, fiindcă sfintele sale moaşte sunt tăinuite în insula Rodos din Grecia, locul unde, potrivit tradiţiei, s-a născut şi s-a nevoit.

Recunoscători Sfântului Fanurie, oamenii încep a vorbi cu uşurinţă. Distinsa doamnă Camelia Cristea relatează mai multe „mărturii de viaţă ce mi s-au întâmplat în realitate, nicidecum nu le-am citit în cărţi sau prin biblioteca parohială”. Cea mai mare minune este legată de fiul ei, Alexandru, pe care o împărtăşeşte cu lacrimi de tristeţe şi bucurie: „În clasa a XI-a, Alexandru nu a mai mers la şcoală. Intrase într-un anturaj nepotrivit, care l-a influenţat foarte mult. Deşi el ne asigura pe noi, părinţii, că totul este în regulă, am mers într-o zi la liceu. Când am ajuns, diriginta ne-a spus că îi mai trebuie o absenţă şi va fi exmatriculat. Din acea zi, am luat legătura cu toţi profesorii, l-am supravegheat şi mai ales m-am rugat Sfântului Fanurie. În fine, a terminat prost anul acela, dar a terminat. După un pelerinaj în Grecia, acasă la sfântul nostru drag, băiatul meu a început să înveţe, iar în clasa a XII-a a luat bacalaureatul al treilea pe liceu. Alexandru este căsătorit de trei ani cu o fată din Maramureş, frumoasă şi credincioasă (Sfântul Fanurie mi-a răspuns şi de această dată la rugăciuni) şi au o fetiţă”.

Despre tradiţia fanuritelor (pâiniţele Sfântului Fanurie), doamna Iuliana Tănase, unul dintre oamenii de bază ai Bisericii, mărturiseşte: „Într-o perioadă grea a vieţii, am visat-o pe mama sfântului. Era o femeie albă la faţă, frumoasă, cu obraji roşii, cu fustă neagră, cămaşă albă, care mi-a arătat să fac nişte pâinici la un cuptor. Neştiind cine este, am venit la părintele paroh şi la doamna preoteasă şi le-am povestit visul. Mi-au spus că este mama Sfântului Fanurie. Doamna preoteasă a zis atunci: . Şi iată că suntem în al treilea an de când facem, în bucătăria bisericii, fanurite, în fiecare miercuri. Din 2 kg de făină ies în jur de 120-140 de pâinici, pe care le împărţim credincioşilor de sufletul mamei Sfântului Fanurie, precum este scris în Acatistul şi Viaţa Mucenicului nostru. Reţeta utilizată de noi conţine: făină, apă, ulei, sare, puţină drojdie şi puţin zahăr, la care adăugăm scorţişoară, stafide, cuişoare sau nucşoară. Se modelează aluatul sub forma unor chifle de mici dimensiuni. După ce se coc şi se scot din cuptor, se ung cu un sirop consistent din apă cu zahăr sau miere de albine. Oricine poate face fanurite acasă. Tradiţia spune că se împart 9 miercuri la rând şi a 10-a miercuri se face o prăjitură de mulţumire în cinstea sfântului sau se împart 9 zile consecutiv şi a 10-a zi se face o plăcintă de mulţumire sfântului”.

„Sfântul este grabnic ajutător”

Mihaela Popa este un om plin de viaţă, zâmbitor, care trăieşte sub semnul bucuriei. Se străduieşte să vină la biserica Parohiei Mihai Bravu tocmai din cartierul Drumul Taberei. „Eu sunt pelerină de profesie (n.r.: râde) şi merg mult în Grecia. Sfinţii greci îmi plac şi de două, trei ori pe an mă tot cheamă la ei. Am auzit de Sfântul Fanurie şi am citit despre minunile lui, că e grabnic ajutător. M-a impresionat foarte mult obiceiul cu prăjiturica lui. Mi-am zis să fac şi eu, chiar dacă nu am ceva să-i cer în mod deosebit, dar îi mulţumesc pentru ce şi cât mi-a dat. Sfântul Fanurie ştie foarte bine ce avem nevoie cu adevărat.”

Sunt foarte multe fapte minunate pe care „Sfântul cu pâinicile”, cum îl cunosc cei mai mulţi, se milostiveşte să le arate celor credincioşi. S-ar putea scrie cărţi întregi despre mărturiile lor.
„Să ştii că mă ajută şi pe mine. Îi mulţumesc sfântului! Datorită lui am găsit serviciu, cu vreo 10 ani în urmă. Vin la biserică după putere, că sunt operată, dar ajung la hram şi la Acatistul sfântului miercurea”, vorbeşte cu bunătate în glas Maria Vintilă, de 78 de ani, o bunicuţă uscăţivă şi adusă de spate, care blagosloveşte pe toată lumea cu blândeţe.
Elegantă şi şarmantă, doamna Florentina Cristina Drăghici este un sipet de mărturii minunate. Crede cu tărie că sfântul cel tânăr este prezent în chip nevăzut lângă oamenii care îi cer din inimă, cu neîndoită credinţă, să îi scoată din necaz, boală, păcat. Flori, cum îi spun prietenii, începe să povestească: „Vorbeam cu cineva la telefon într-o staţie de troleibuz şi aveam un cadou cu nişte lucruri foarte frumoase, care mi-a alunecat din mână pe bancă, printre alte sacoşe, fără să-mi dau seama. Am urcat în troleibuz, am mers cinci staţii, adică distanţa de acasă la biserică, am coborât şi mi-am dat seama că nu am cadoul. Fata cu care discutam la telefon, enoriaşă a parohiei noastre, atât mi-a spus: «Sfântul Fanurie». Am coborât instinctiv şi am spus cu voce tare: «Sfinte Fanurie, te rog, ajută-mă!». Probabilitatea să găsesc ce pierdusem era minimă. Totuşi, am luat-o pe jos şi am mers vreo două staţii până la Biserica Delea Nouă, apoi am luat un troleibuz şi am ajuns în staţie. Acolo, ce să vezi, cineva scosese din plasă pe bancă toate acele lucruri, deci putea să le ia oricine, erau intacte şi eu le-am recuperat”.

Călăuzitor al tinerilor pe calea credinţei

Preotul paroh Cristian Popa, un slujitor deosebit, un adevărat părinte pentru toţi oamenii, indiferent de putinţele sau neputinţele lor, evidenţiază că locaşul de rugăciune în care Îi dă Slavă lui Dumnezeu de 12 ani de zile „a fost prima biserică din ţară unde s-a săvârşit Acatistul Sfântului Mucenic Fanurie. Părintele David Popescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a fost adus aici de părintele Gheorghe Bejgu, al cărui ucenic a fost. În anul 1953, preotul David, împreună cu soţia sa, care era de tradiţie grecească, au tradus Acatistul Sfântului Mucenic Fanurie cu toate indicaţiile din limba greacă, inclusiv cea legată de tradiţia pâinicilor”.

La trei ani de la apariţia Acatistului în limba română, Olga Greceanu a pictat o icoană a Sfântului Fanurie, păstrată permanent spre închinare în biserică.

La părintele Cristian vin aproape săptămânal bucureşteni care îi destăinuie cât bine le-a făcut lor „Sfântul cu pâinicile”. Mai mult, „în ultima vreme, pentru că internetul e plin de informaţii, sunt credincioşi chiar şi din diasporă, din Suedia, Italia, Spania, care află de Biserica Sfântului Fanurie şi ne solicită rugăciuni la icoana sfântului”, mai spune pr. Cristian Popa.

Preotul paroh a auzit şi a văzut multe din lucrările minunate ale Sfântului Mucenic Fanurie atât în viaţa sa, cât şi în vieţile celor pentru ale căror suflete luptă să îşi găsească mântuirea. Le împarte pe toate într-o reciprocitate cordială cu mai tânărul său coslujitor - diaconul Ovidiu Balahura, care exprimă cu sensibilitate: „Este un sfânt al tinerilor, eu am simţit personal aceasta. Am cântat 10 ani în strana aceea, tot timpul eram cu ochii pe el. Cred că ce îl caracterizează cel mai bine pe Sfântul Fanurie este smerenia, discreţia. Nu îi place fastul. Şi mai cred că îi plac oamenii aşijderea”.