De la ultima drumeție montană, făcută în 30 octombrie 2025, Ciprian Tănasă, de 17 ani, este imobilizat la pat, ca urmare a accidentului suferit pe munte, când a căzut într‑o prăpastie de 350 de metri.
Campania „Ajută un bătrân să zâmbească” în Protoieria Urlați
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a organizat joi, 29 ianuarie, o nouă acțiune social‑filantropică în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Prin acest demers, 50 de vârstnici vulnerabili proveniți din parohiile Protopopiatului Urlați, județul Prahova, au primit câte un metru cub de lemne de foc.
Părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul social‑filantropic al Administrației Patriarhale și președintele Federației Filantropia, a explicat contextul și obiectivele acestui demers caritabil: „În campania «Ajută un bătrân să zâmbească», oferim pe timp de iarnă lemne vârstnicilor vulnerabili. Astăzi ne aflăm în Protoieria Urlați din Arhiepiscopia Bucureștilor, unde 50 de vârstnici vor primi câte un metru cub de lemne. Acțiunea s‑a desfășurat ca și celelalte. Am avut atât sprijinul Protoieriei Urlați, cât și al preoților din parohiile unde am oferit lemne”.
Acțiunile Federației Filantropia au un caracter extins pe tot cuprinsul Patriarhiei Române și diversificat în ceea ce privește sprijinul oferit. Ele continuă în mai multe locuri din țară.
„Prin această campanie, Federația Filantropia ajută nu doar persoanele din Arhiepiscopia Bucureștilor, ci o să implementăm această campanie în toate organizațiile membre ale Federației Filantropia, în funcție de bugetul pe care îl avem. Săptămâna aceasta suntem aici, iar săptămâna viitoare vom fi în Arhiepiscopia Aradului, unde o să oferim din nou lemne, urmând ca peste două săptămâni să mergem să oferim servicii oftalmologice și ochelari, în mod gratuit, pentru persoanele beneficiare ale Asociației «Sfântul Voievod Ștefan cel Mare»-Hârja”, a declarat părintele Ciprian Ion Ioniță.
Părintele Ionuț Negoiță, protopop al Protoieriei Urlați, a exprimat recunoștința comunității locale față de sprijinul primit și a subliniat necesitatea acestor ajutoare pentru parohiile defavorizate: „Astăzi este o zi binecuvântată de Dumnezeu pentru Protopopiatul Urlați. Venim cu mulțumiri către Patriarhia Română și, în special, pentru Părintele Patriarh, pentru că întotdeauna se vede purtarea de grijă a Preafericirii Sale față de oamenii în suferință și nevoi. Protopopiatul Urlați este un protopopiat cu oameni și parohii mai sărace și de aceea este binevenită această acțiune. Noi am lansat mesajul către parohiile noastre, iar părinții au venit cu un număr de beneficiari și am recomandat să fie oameni cât mai necăjiți. Este o bucurie pentru că noi ne‑am rânduit așa, în perioada sărbătorilor, să venim cu produse alimentare, cu produse de curățenie, cu cele strict necesare pentru acești oameni, dar fiind perioada de iarnă mai geroasă anul acesta, lemnele acestea sunt foarte binevenite”.
Părintele Tănase Petroni, preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi”-Urlați, a evidențiat valoarea spirituală a actului caritabil și dificultățile materiale ale beneficiarilor locali: „Aș vrea să mulțumim Federației Filantropia pentru bunătatea lor și, după cum spunea părintele Nicolae Steinhardt - „dăruind, vei dobândi” -, sperăm să primească mult har de la Domnul și alte binecuvântări. Bucuria mare a fost pentru toți oamenii nevoiași care, în toiul iernii, au primit aceste resurse de combustibil solid pentru a se încălzi. Și așa cum nouă ne este drag ca Dumnezeu să ne încălzească cu soarele ce luminează, tot așa am vrut să aducem bucurie și căldură sufletească oamenilor, ducându‑le și necesarul de lemne pentru o săptămână, două, trei, depinde câte focuri fac și de câtă nevoie este de aceste lemne. Este într‑adevăr o faptă minunată pentru că ei nu au posibilități să‑și achiziționeze pentru întreaga iarnă aceste lemne extrem de necesare”.
Campania „Ajută un bătrân să zâmbească” a Federației Filantropia a Patriarhiei Române își propune să răspundă nevoilor acute ale populației vârstnice din România. Cei care doresc să susțină continuitatea acestui demers pot găsi mai multe informații despre proiect și despre modalitățile de donare pe site‑ul cresc.federatia‑filantropia.ro.


