Preoții de la parohiile Pucioasa I, Pucioasa II, Fieni și Doicești, judeţul Dâmboviţa, au desfășurat joi, 30 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, o nouă acțiune filantropică la Centrul de criză pentru adulți „Floarea Speranței” din Pucioasa. În spiritul solidarității creștine, preoții și tinerii parohiilor implicate, coordonați de părintele protopop Iulian Rainea, au oferit beneficiarilor centrului produse igienico-sanitare și de papetărie. Gestul lor a adus bucurie și alinare persoanelor aflate în îngrijirea instituției, confirmând încă o dată vocația social-misionară a Bisericii. Acțiunea se înscrie în seria proiectelor pastorale și sociale prin care parohiile din Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină constant instituțiile sociale din județul Dâmbovița și persoanele aflate în dificultate, cultivând responsabilitatea comunitară și slujirea aproapelui, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Daruri de Paști, oferite de Parohia Iancu Vechi‑Mătăsari
În Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, Parohia Iancu Vechi‑Mătăsari din Capitală desfășoară, pe lângă activitățile pastorale‑duhovnicești și cultural‑educaționale adresate, deopotrivă, adulților și copiilor aflați în vacanța de Paști, mai multe acțiuni caritabile. De peste 15 ani, prin programele social‑filantropice implementate, familiile de vârstnici și persoanele singure cu venituri modeste, familiile cu mulți copii, precum și persoanele cu dizabilități primesc alimente pentru masa pascală.
Miercuri, 8 aprilie 2026, slujitorii bisericii împreună cu membri ai Consiliului parohial și voluntari au oferit daruri pentru aproximativ 100 de familii sărace din zona Piața Iancului și din alte cartiere bucureștene. Pachetele oferite conțin produse și alimente pentru masa de Paști: carne, ouă, brânză, ulei, zahăr, orez, făină, cozonaci, fructe și altele.
Pentru persoanele care nu se pot deplasa din cauza problemelor de sănătate, pachetele au fost distribuite la locuințele lor de către slujitorii parohiei. Toate produsele alimentare sunt achiziționate de la producători români, prin aceasta dorind să sprijinim activitatea acestora și consumul de hrană sănătoasă.
În ajunul sărbătorii Învierii Domnului, persoanele cu dizabilități, cele vârstnice și singure vor primi mâncare gătită tradițională, însoțită de punguța cu pâine binecuvântată, cunoscută în popor sub denumirea de „paști”. Această acțiune face parte din programele sociale permanente „Dar din dar se face Rai” și „Masa bucuriei cu prietenii Mântuitorului Hristos”.
Pentru identificarea cazurilor sociale și actualizarea periodică a evidenței familiilor aflate în dificultate, precum și pentru buna coordonare și gestionare a activităților social‑filantropice, slujitorii Bisericii Iancu Vechi‑Mătăsari se află într‑o legătură permanentă cu administratorii blocurilor din parohie.
Toate acțiunile de binefacere sunt susținute material și financiar de membri ai comunității parohiale. Valoarea totală a ajutorului oferit în această perioadă este de aproximativ 30.000 de lei.



.jpg)